Plângere contravenţională. Sentința nr. 8806/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8806/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 28606/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 8806/2013
Ședința publică de la 05 Iunie 2013
Instanță constituită din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul V. A. în contradictoriu cu intimata P. C. C., având ca obiect
plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. F. pentru petent, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă martorul asistent al procesului verbal de contravenție, numitul V. M. I., având C.N.P_.
În temeiul art.189-198 C.p.c, instanța procedează la administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul V. M. I., a cărei declarație a fost consemnată, semnată și atașată la prezentul dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorului petentului asupra fondului cauzei.
Avocat P. F. pentru petent, având cuvântul asupra fondului cauzei solicită instanței admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, învederează instanței că din declarația martorilor propuși de petent și cea a martorului asistent reiese faptul că se repara o construcție veche, se consolida, nu se construia una nouă, să se aibă în vedere faptul că petentul are o pensie mică, vârsta mare, handicap, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele :
Prin plângerea contravențională formulată la data de 01.11. 2012 și înregistrată sub nr._ petentul V. A. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 15.10.2012 .
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa .
A mai precozat că prin procesul verbal a fost sancționat contravențional întrucât a executat lucrări de construcție fără autorizație.
, în realitate acesta renovând o mica parte din imobilul proprietatea acestuia.
În drept plângerea nu a fost întemeiată.
La dosar s-a depus procesul verbal contestat în original, xcopie C.I .
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997, art. 1 al.2 din OG nr. 32/1995, precum și în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul P. C. C. a depus la data de 20.11.2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât nu pot fi înlăturate constatările făcute de agentul de poliție printr-o probă indirectă, respectiv declarația unui martor.
Totodată a invocat lipsa calității procesuale pasive a Primăriei C. și existența faptei pentru care a fost sancționată petenta, aceasta fiind sancționată cu amendă de 3000 lei pentru executarea unor lucrări fără a deține autorizație de construire .
A mai precizat că prin adresa nr.5910/14.09.2012 petentului i s-a solicitat . privire la lucrările de construire, având posibilitatea de a se conforma dispozițiilor legale .
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-118 Cod de procedură civilă și pe textele legale invocate în cuprinsul acesteia.
În dovedirea acesteia solicită proba cu înscrisuri și proba cu martorul V. M. .
La dosarul cauzei a fost depus de intimată adresa nr.5910/14.09.2012.
La solicitarea petentului, instanța a încuviințat proba cu doi martori, iar, în ședința publică din data de 27.03.2013 au fost audiați martorii S. M. C. și Gontescu D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 27.03.2013 instanța a dispus citarea martorului asistent V. M., martor ce a fost audiat la termenul de azi și a cărui declarație a fost consemnată și atașată la prezenta cauză.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, petentul a fost sancționat contravențional,reținându-se că a săvârșit contravenția prev. de art. 26, alin. 2, lit a din Legea 50/1991, respectiv a executat lucrări de construire la imobilul său din C., ., jud D., fără a deține autorizație de construire.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie,prezumție care,deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată.O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO),pentru dovedirea vinovăției făptuitorului.Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare
În cauză,atât miza litigiului cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16,17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și declarațiile martorilor propuși de petent, precum și a martorului asistent la întocmirea procesului verbal, instanța reține că petentul a săvârșit fapta de construire a unei anexe, fără a deține autorizație de construire.
Având în vedre această stare de fapt,instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, dar, tinând cont de persoana contravenientului, de faptul că nu a mai fost niciodată sancționat pentru astfel de fapte, de vârsta acestuia precum și de faptul că are un handicap locomotor, de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, instanța apreciază că măsura avertisment este îndestulătoare pentru îndeplinirea funcției educativ-preventive a sancțiunii, astfel că, în temeiul art. 7 din OG2/2001, instanța va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea contravențională „AVERTISMENT”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul V. A., cu domiciliul în ..63, județul D. în contradictoriu cu intimata P. C. C., cu sediul în . .
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 3000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție ., nr._/15.10.2012 emis de P. C., cu sancțiunea contravențională "Avertisment" .
Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 05.06.2013.
Președinte,Grefier,
C. M. R. A. B.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 10 Iunie 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1852/2013.... → |
---|