Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 31787/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-D. M.

Grefier L.-C. A.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 1 Piața Gării, în contradictoriu cu pârâții M. A. și M. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care,

Instanța constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile, în temeiul art. 104, al. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată au răspuns pârâții, lipsind reprezentantul reclamantei.

Pârâții depun adresa nr. 150/26.11.2013 emisă de Asociația de Proprietari nr. 1 Piața Gării prin care se arată că au achitat debitul restant; depun de asemenea copii ale chitanțelor prin care fac dovada achitării debitului și arată că nu mai au alte cereri.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 150 Cpciv, declară închise faza probatorie și dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Pârâții, având pe rând cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Piața Gării a chemat în judecată pârâții M. A. și M. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumelor de 4234,33 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada noiembrie 2010-septembrie 2012, 75 lei fond de rulment și 2583,42 lei penalități de întârziere.

Cu adresa nr. 150/26.11.2013 reclamanta a arătat că pârâții au achitat debitul restant.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Având în vedere că reclamanta prin adresa nr. 150/26.11.2013 a arătat că pârâții au achitat debitul restant, instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Piața Gării, cu sediul în C., .. 152, ., parter, județul D., în contradictoriu cu pârâții M. A. și M. M., domiciliați în C., . V, ., județul D., ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013.

Președinte Grefier

M. D. MecleneanuLuminița C. A.

Red.M.D.M.,

teh. L.C.A.

5 ex/27.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA