Pretenţii. Sentința nr. 4883/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4883/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1714/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4883
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul J. M. (fost P.) și pe pârâta Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâta a depus la dosar, întâmpinare, prin care a invocat excepție necompetenței materiale a Judecătoriei C., după care,
Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se constata lipsa părților și că reclamanta a depus la dosar, note scrise.
În conformitate cu prevederile art. 1591 alin. 4 coroborate cu prevederile art. 1 alin. 1 și art. 5 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Instanța, cu privire la excepția excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de pârât prin întâmpinare, reține că potrivit art. 4 din Legea 221/2009:
„(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
(2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Instanța de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.
(4) Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
(5) Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului”.
Din economia dispoziției legale anterior menționata, raportata la capătul principal al cererii, competenta de soluționare aparține Judecătoriei C., având in vedere că reclamantul nu a solicitat și constatarea caracterului politic al reținerii sale, ci doar obligarea statului la plata despăgubirilor.
Instanța, constatând că înscrisurile depuse la dosar, de către părți, sunt utile, pertinente și concludente, putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 167 Cpciv, le încuviințează; având în vedere că reclamantul deși a solicitat prin cerere, încuviințarea probei testimoniale, nu a indicat numele și adresa martorilor, precum și dispozițiile art. 112 pct. 5 teza final Cpciv, potrivit cărora când se cere dovada cu martori, se va arătat numele și locuința lor, respinge proba testimonială.
Nemaifiind cereri noi de formulat, sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 150 Cpciv, declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2013 sub nr._, reclamantul J. fost P. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 40.000 lei ce reprezintă despăgubiri morale.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, D 153/70, MS 845/91, emis de Judecătoria Băilești.
A mai precizat că a fost ridicat de casă impreună cu tatăl și fratele său la ora 4 dimineața de un echipaj de poliție. Fără nici un motiv au fost conduși la sediul poliției după care, prin încălcarea tuturor drepturilor, au fost reținuți patru luni. Astfel dreptul cu privire la viața și integritatea fizică i-a fost afectat.
În drept, reclamantul întemeiază cererea pe disp. Art. 998 – 999 Cod civil, art. 20 din Codntituție, art. 6, 8, 14 din CEDO, art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar copie de pe adresa nr. N 1759/PCDJ/29.11.2012.
La data de 18.02.2013, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, necompetența materială a Judecătoriei C. și prescripția dreptului la acțiunea formulată de reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
In ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. pârâtul a arătat că potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 poate solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de reclamant, pârâtul a susținut că exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Astfel, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege si orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, în conformitate cu disp. art. 1 alin. 1 si 3 din 167/1958, iar termenul general de prescripție este de 3 ani, potrivit art. 3 din același act normativ.
De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, așa cum rezulta din prevederile art. 8 alin. 1 din decret 167/1958.
Având in vedere ca dreptul pretins este de creanța, deci unul patrimonial, dar și disp. art. 21 din decret 167/1958 rezultă ca in cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctiva cuprinse in acest act normative si enunțate în precedent, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19.
În drept, întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art.115-118 C.p.civ.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 137 alin. 1 C. Proc. Civ., instanța reține următoarele:
Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripție este de 3 ani.
Caracterul normelor care reglementează prescripția extinctivă este imperativ și aceasta se deduce din disp. art. 1 alin. 3 din Decret nr. 167/1958, potrivit cărora, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, cât și din disp. art. 18 din același act normativ, în conformitate cu care, instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris. Stabilirea caracterului imperativ al normelor privind prescripția este important și sub un alt aspect, respectiv acela că odată început cursul prescripției nu pot interveni cauze de suspendare sau întrerupere decât cele strict prevăzute de Decret nr. 167/1958 prin disp. art. 13, 14 și 16.
Instituția prescripției și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele fac parte din categoria acestor reguli specifice și nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în condiții optime a acestui drept. Disciplina procesuala impusa astfel, conduce la prevenirea unor eventuale abuzuri, contribuind si la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice civile.
Așadar, exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept numai este posibilă.
În cauza de față, la data de 22.01.2013 reclamantul a formulat împotriva statului român o acțiune în pretenții, solicitând despăgubiri bănești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, întemeindu-și în drept cererea pe disp. art. 5 din CEDO și dispoziții constituționale.
În fapt, reclamantul susține că a fost privat de libertate în mod abuziv în baza Decretului nr. 153/1970, pe o perioadă de patru luni de zile, fiind eliberat la data de 01.05.1991.
Având in vedere ca dreptul pretins este un drept de creanță, deci unul patrimonial, dar si disp. art. 21 din Decretul 167/1958 rezultă că în cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctiva cuprinse in acest act normative si enunțate in precedent, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19.
Astfel, se ridică problema de a ști când s-a născut dreptul la acțiune și a început să curgă termenul prescripției extinctive, dacă s-a epuizat termenul prescripției extinctive si daca a intervenit întreruperea sau s-a suspendat cursul prescripției.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Fără îndoială, reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și persoana responsabilă de aceasta la data liberării sale din detenția considerată ca fiind abuzivă, respectiv la data de 01.05.1991. De la acest moment a început să curgă termenul de prescripție, iar reclamantul nici nu a invocat, nici nu a dovedit existența vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului acestuia, astfel încât acțiunea formulată de reclamant la data de 22.01.2013, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani este prescrisă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de pârât prin întâmpinare.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.
Respinge cererea de chemare in judecată, privind pe reclamantul J. M. (fost P.), domiciliat în comuna C., ., jud. D. și pe pârâta Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul în București, Sector 5, ., având ca obiect pretenții, ca fiind prescrisă.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2013.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh. CEC/4ex/15.04.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA | Uzucapiune. Sentința nr. 5237/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
