Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 14056/215/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 10 Iulie 2013

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pârâta M. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat U. G. pentru reclamantă, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 NCPC instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, in temeiul art. 394 N.Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat U. G. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța de plată a onorariului de avocat.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 18.04.2013 reclamanta Asociația de Proprietari . în judecată pe pârâta M. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1796,65 lei, reprezentând: suma de 1585,63 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, suma de 101,02 lei penalități de întârziere, suma de 110 lei fond de reparații.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de membru al Asociației de P., nu și-a achitat cotele-părți din cheltuielile de întreținere, acumulând un debit de 1585,63 reprezentând cote întreținere pe perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, suma de 101,02 lei penalități de întârziere precum și suma de 110 lei fond de reparații.

Reclamanta a mai precizat că pârâta a fost somată în nenumărate rânduri să-și achite cheltuielile de întreținere, dar fără rezultat.

A solicitat judecarea și în lipsă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, art. 12, lit. A din Hotărârea nr. 1588/2007 și Codul de procedură civilă.

În susținerea acțiunii s-au depus la dosar: extras de cont, fișe de cont pentru operații diverse, liste de plată pentru perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, facturi ale furnizorilor.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu a făcut dovada plății debitului datorat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâta, in calitate de proprietar al imobilului situat în C., cart. Brazda lui N., ., jud. D., nu a achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei noiembrie 2011 - februarie 2013 în cuantum de 1585,63 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46 din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada noiembrie 2010 – februarie 2013 cota de contribuție ce îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă avea dreptul să acționeze în justiție pârâtul.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, în sumă de 1585,63 lei acesta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 101,02 lei.

De asemenea, potrivit art. 45 din Legea 230/2007 ”(3) Proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. Proprietarii membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta către reclamantă la plata sumei de 1796,65 lei, reprezentând: suma de 1585,63 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, suma de 101,02 lei penalități de întârziere și suma de 110 lei fond de reparații.

În temeiul art. 453 NCPC, va fi obligată pârâta către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în C., cart. Brazda lui N., ., în contradictoriu cu pârâta M. G., cu domiciliul în C., cart. Brazda lui N., ., județul D..

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 1796,65 lei, reprezentând: suma de 1585,63 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011 - februarie 2013, suma de 101,02 lei penalități de întârziere, suma de 110 lei fond de reparații.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 10.07.2013.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

RED.AG

TEHNORED.V.G. - 4 Ex. / 29.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA