Pretenţii. Sentința nr. 6960/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6960/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 5641/215/2013

DOSAR NR.5641/ 215/2013 - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6960

Sedința publică din 26.04.2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: C. C. M.- judecător

GREFIER: L. N.

La apelul rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari nr.8 BRAZDA LUI N. în contradictoriu cu pârâtul I. M. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect pretenții;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

-s-a cerut judecarea cauzei si in lipsa de catre reclamanta.

Nemaifiind alte aspecte prealabile, întrucât procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile din punct de vedere procesual în măsură de a depune concluzii, declară acest termen de judecată ca fiind prima zi de înfățișare în sensul art. 134 C.proc.civ..

Procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ., instanța, având în vedere dispoz,. art. 21 alin.1 si 126 alin.1 din Constituție, rap. la art. 1 pct.1 c.p.civ., art. 5 C.proc.civ., apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Apreciind că sunt legale, concludente și pertinente, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța, constatând cauza in stare de judecata, a retinut cauza pentru solutionare pe fond.

.

INSTANȚA,

Prin cererea formulată la data de 14.02.2013, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 8 Brazda lui N. a chemat în judecată pe pârâtul I. M. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 829,42 lei din care suma de 759,93 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie – decembrie 2012, iar suma de 69,49 lei reprezintă penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de membru al asociației de proprietari nu și-a achitat cotele-părți din cheltuielile comune de întreținere în perioada februarie 2012 – decembrie 2012, deși a fost somat în nenumărate rânduri în acest sens.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 C.P.CIV., art. 1073 și urm. C.CIV.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, extras de cont,

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, precum și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

La data de 15.03.2013 reclamanta a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că pârâtul a achitat suma de 380,31 lei și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 449,11 lei, din care 389,82 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada mai 2012 – decembrie 2012 și 59,29 lei reprezentând penalități pe perioada mai 2012 – decembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.

A anexat in copie listele de plată, chitantele nr.1018/11.03.2013 si nr.1015/11.03.2013 emise de reclamanta, proces-verbal încheiat la 25.03.2012,certificat si certificat de inregistrare fiscala.

Pârâtul, I. M. G., deși legal citat cu mentiunea la interogatoriu, nu s-a prezentat la instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Apreciind că sunt legale, concludente și pertinente, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Potrivit extraselor de cont si listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației ,precum si fata de cele mentionate de reclamanta in precizarea de actiune, instanța constată că pârâtul nu a achitat contravaloarea cotelor de întreținere datorate pentru apartamentul situat in C., .. G 7, ., astfel încât s-a ajuns la un debit restant in suma totala de 449,11 lei din care suma de 389,82 lei reprezintă cheltuieli de întretinere restante, iar suma de 59,29 lei reprezinta penalitati de intirziere pe perioada mai – decembrie 2012, calculate conform celor percepute de furnizorii de utilitati-asa cum a aratat reclamanta la termenul din 15.03.2013.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, obligație stabilită si prin art. 32 din H.G nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin.1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Potrivit art. 25 alin.3 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 în cazul în care terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.

Totodată, instanța reține că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În speță, instanța constată că, deși a fost depășit termenul scadenței cheltuielilor de întreținere ce revine pârâtului, acesta nu a făcut dovada achitării lor.

Mai mult, având în vedere că deși pârâtul a fost citat cu mențiunea „la interogatoriu”, acesta nu s-a prezentat, astfel încât în temeiul art. 225 Cod procedură civilă, instanța consideră refuzul lui drept un început de dovadă scrisă, care coroborându-se cu listele de plată și extrasele de cont dovedeste existența și cuantumul pretențiilor solicitate de către reclamantă.

În consecință, față de considerentele expuse instanța urmează a admite acțiunea precizata formulată de reclamantă fiind întemeiată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 449,11 lei din care suma de 389,82 lei reprezintă cheltuieli de întretinere restante, iar suma de 59,29 lei reprezinta penalitati de intirziere pe perioada mai – decembrie 2012.

In baza art.274 c.p.civ.va obliga pârâtul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă constind in onorariu de avocat conform chitantei nr. 422/12.02.2013 emisa de Cabinet de Avocat D. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizata privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 8 Brazda lui N., cu sediul în C., ., ..1, parter, jud. D. în contradictoriu cu pârâtul I. M. G., cu domiciliul în C., ., .. 1, .>

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 449,11 lei din care suma de 389,82 lei reprezintă cheltuieli de întretinere restante, iar suma de 59,29 lei reprezinta penalitati de intirziere pe perioada mai – decembrie 2012.

Obligă pârâtul la 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 26.04.2013.

Președinte, Grefier,

Red CM tehnored VN 4 ex/27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6960/2013. Judecătoria CRAIOVA