Plângere contravenţională. Sentința nr. 4852/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4852/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 26136/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 4852/2013

Ședința publică de la 26 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte:A.-G. B.

Grefier: L.-C. A.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, privind pe petenta . și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că petenta a înaintat la dosar concluzii scrise, după care, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 09.10.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ plângerea formulată de petenta . C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ emis la data de 25.09.2012 de intimatul I. T. de Muncă D. prin care a solicitat anularea acestuia.

In motivare, petenta a arătat că la data de 25.09.2012 la punctul de lucru al societății din C., . 456, parter, județul D. a fost efectuat un control în urma căruia a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pe motiv că a fost depistată o persoană lucrând fără a avea forme legale .

A precizat că la acel moment la punctul de lucru se afla vânzătoarea, precum și reprezentantul legal al societății care intervieva pe numita Galiceanu M. care se prezentase în vederea angajării în urma unui anunț în ziar.

În mod abuziv, inspectorul ITM a considerat că persoana care se prezentase la interviu lucra la societate și a forțat-o să dea o declarație din care să rezulte că în acea zi-25.09.2012 era angajată.

A considerat că procedând în acest fel, inspectorul ITM a încălcat dispozițiile legale.

Astfel, legiuitorul a stabilit că anterior încheierii contractului individual de muncă are loc verificarea aptitudinilor profesionale și personale ale celui care solicită să fie angajat, situație în care se afla și numita Galiceanu M. la data la care s-a efectuat controlul.

Acest lucru este susținut și de ora la care s-a efectuat controlul, ora 9,00, procesul-verbal fiind încheiat ulterior, la ora 10,40, situație față de care este evident că numita Galiceanu M. care venise pentru prima dată la punctul de lucru al societății, nu putea fi angajată, deoarece etapa interviului nici nu se încheiase.

Prin urmare, organul de control a reținut o stare de fapt eronată deoarece numita Galiceanu M. nu se afla nici măcar în perioada de probă, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art 260 alin 1 lit e, societatea nefiind vinovată de săvârșirea vreunei contravenții.

De asemenea, a arătat că un alt aspect care denotă reaua-credință a organului de control și totodată aplicarea greșită a legii, constă în cuantumul amenzii aplicate ca sancțiune, raportat la gravitatea faptei contravenționale și la gradul de pericol social.

Astfel, organul de control nu a avut în vedere respectarea și aplicarea acestui principiu al proporționalității sancțiunii în raport cu fapta, deși acesta este reglementat expres de legiuitor prin dispozițiile OG 2/2001.

În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001.

A depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat.

La data de 15.11.2012 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii și cu respectarea O.G. nr. 2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor.

Fapta pentru care societatea a fost amendată contravențional constă în primirea la muncă a numitei Galiceanu M. fără a avea încheiat, în formă scrisă, contract individual de muncă potrivit art 16 alin 1 din Legea 53/2003 republicată și sancționată de art 260 alin 1 lit e din legea 53/2003 republicată.

A precizat că la data de 25.09.2012, ora 10,40 în urma unui control la punctul de lucru al societății petente din C., . 4-5-6, parter au fost intervievate două persoane, respectiv D. C. I. și Galiceanu M., constatând că a doua persoană presta activitate în folosul petentei fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.

Dovada cea mai elocventă a săvârșirii faptei reținută în sarcina societății, o constituie declarația numitei Galiceanu M. care a fost intervievată pe baza fișei de identificare, declarând pe proprie răspundere și însușită prin semnătură că este în probă și urmează să semneze contract de muncă.

În drept, a invocat prevederile art 115 C.Pr.Civ., Legii 53/2003 republicată și OG 2/2001 reactualizată.

A atașat următoarele înscrisuri; tematică de control, fișe de identificare privind pe D. C. I. și Galiceanu M., extras Revisal, proces-verbal de control.

În scop probatoriu petenta a solicitat și instanța a încuviințat pentru aceasta proba testimonială cu martorii D. C. I. și Galiceanu M. M., care au fost audiați la termenul de judecată din data de 26.02.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata ITM D. în data de 25.09.2012, în baza art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată, a fost sancționată petenta . cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 de lei. S-a reținut în sarcina petentei că în urma controlului efectuat în data de 25.09.2012, ora 10:40 pe care inspectorii ITM l-au efectuat la punctul de lucru al petentei situat în C., ..456 parter a fost intervievată pe bază de declarație scrisă ( fișă de identificare) numita Galiceanu M., care desfășura activitate pentru societatea petentă. Din declarația pe propria răspundere și verificarea Registrului General de Evidență a Salariaților s-a constatat că desfășoară activitate în meseria de vânzător din data de 25.09.2012 fără să aibă încheiat în formă scrisă contract individual de muncă.

Conform art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Prin fișa de identificare întocmită la data controlului numita Galiceanu M. a recunoscut că prestează activitate în meseria de vânzător pentru societatea petentă, fiind în probă de lucru, urmând să semneze contract individual de muncă.

Declarația dată de Galiceanu M. în fața instanței nu este de natură să infirme cele declarate cu ocazia controlului efectuat de inspectorii ITM. Aceasta declară că era îmbrăcată în haine de culoare albă și se afla lângă vânzătoare la punctul de vânzare, fapt ce i-a determinat pe inspectorii ITM să aprecieze că lucrează pentru societate, însă n-a apucat să le spună acestora că nu lucrează pentru societate.

Verificarea aptitudinilor unei persoane care urmează să fie angajată, conform art.31 din Legea nr.53/2003 republicată nu se efectuează prin prestarea de către acea persoană de activitate efectivă pentru societatea angajatoare, fără contract individual de muncă, fapt interzis prin art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003. Conform art.31 alin.3 din Legea nr.53/2003 republicată: "Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia."

Prin urmare, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor legale de formă și fond, iar starea de fapt reținută este corectă și se înscrie în conținutul textului de lege în baza căruia a fost aplicată sancțiunea contravențională, instanța va respinge plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în C., .. 23, camera 3, județul D., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 25.09.2012 de intimatul I. T. de Muncă D., cu sediul în C., .. 51, județul D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.

Președinte,Grefier,

A. G. B. L. C. A.

Red. A.G.B.

teh. L.C.A.

4 ex/29.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4852/2013. Judecătoria CRAIOVA