Pretenţii. Sentința nr. 8808/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8808/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 7097/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 8808/2013
Ședința publică de la 05 Iunie 2013
Instanță constituită din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 2 N. T. în contradictoriu cu pârâtul
S. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 20.02.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 2 N. T., a chemat în judecată pe pârâtul S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâtul la plata sumei de 925.15 lei cheltuieli de întreținere neachitate și penalități de întârziere în cuantum de 58.90, pe perioada februarie 2012- septembrie 2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere restante în perioada februarie 2012- septembrie 2012, în cuantum de 925.15 lei, astfel că au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 58.90lei.
Deși pârâtul a fost legal pus în întârziere prin afișarea listelor de plată lunare și a fost somat să-și achite debitele, acesta refuză plata.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. Legii nr. 230/2007.
În scop probator s-au depus la dosar extras de cont, proces verbal încheiat în Adunarea Generală, liste de plată lunare.
Pârâtul, deși legal citatat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosar, pârâtul figurează în evidențele asociației de proprietari, reclamantă în prezenta cauză, cu un debit de 925.15 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada februarie 2012- septembrie 2012.
Pentru suma mai sus-menționată, reclamanta a stabilit penalități de întârziere în cuantum de 58.90lei, conform procesului-verbal al adunării generale depus la dosar având în vedere că, așa cum rezultă și din facturile depuse la dosar de către reclamantă, furnizorii de servicii percep penalități de întârziere.
În drept, potrivit art. 46 coroborat cu art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/06.07.2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari în termen de maxim 20 de zile calendaristice de la afișare pe lista de plată.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 925,15 lei lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere în cuantum de 58,90 lei pe perioada februarie 2012-septembrie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 2 N. T., cu sediul în C., N. titulescu, ..1, . în contradictoriu cu pârâtul S. M., cu domiciliul în C., N. T., ., . .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 925,15 lei cheltuieli de întreținere și suma de 58,90 penalități de întârziere pe perioada februarie 2012-septembrie 2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.06.2013.
Președinte,Grefier,
C. M. R. A. B.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 11 Iunie 2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 6661/2013. Judecătoria CRAIOVA | Fond funciar. Sentința nr. 3621/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|