Rezoluţiune contract. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 14221/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila Nr._
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. D.
Grefier C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii G. A., C. NICOLIȚA și pe pârât G. NICUȘOR, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. J., pentru reclamanți, lipsa fiind paratul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la audierea martorilor prezenți, respectiv, S. E. si V. I., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate in scris si atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Av. J., pentru reclamanți, solicita admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, rezoluțiuna contractului de întreținere, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 19.04.2013 reclamanții G. A. și C. Nicolița au chemat în judecată pe pârâtul G. Nicușor pentru rezoluțiune contract de întreținere nr. 1843 încheiat la data de 09.06.2009 la BNP D., întrucât pârâtul nu-și respectă obligațiile contractuale de întreținere.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanții arată că la data de 09.06.2009 reclamantul G. A. a încheiat cu pârâtul contractul de întreținere autentificat sub nr. 1843 prin care primul dă ultimului dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul satului Palilula, ., T 123 P 47 și P 47/1 compus din teren în suprafață de 849 mp din acte și 850 mp din măsurători și două case de locuit C1 și C 2 prima construită din cranțuri, cu două camere, verandă și hol și secunda din cărămidă cu o cameră, bucătărie și hol, ambele acoperite cu țiglă și un pătul din sârmă acoperit cu țiglă.
Potrivit dispozițiilor contractuale, proprietatea se transmite în drept începând cu data autentificării contractului, dar în fapt transmiterea se face la moartea sa întrucât înțelege să rețină uzufructul viager asupra imobilului transmis, totodată constituie drept de uzufruct viager asupra imobilului transmis doamnei C. Nicolița pe tot timpul vieții și instituie clauza interdicției de înstrăinare și grevare cu ipotecă sau alte sarcini fără acordul său expres cât este în viață.
Arată că în schimbul imobilului transmis a obligat pe dobânditor să-l îngrijească pe reclamant și pe mama pârâtului C. Nicolița pe tot timpul vieții cu hrană,îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală, surse de căldură și tot ce este necesar traiului zilnic, iar la deces să-i înmormânteze și să-i pomenească după obiceiurile creștinești.
Menționează că în cursul anului 2010 relațiile dintre reclamanți și pârât s-au deteriorat foarte mult pe fondul consumului de alcool al pârâtului și al faptului că este o fire foarte violentă, îi bate fără motiv, le fură lucruri din casă pe care le vinde în scopul de a-și procura băutură și țigări.
Mai arată că de aproximativ un an de zile, pârâtul nu mai lucrează, nu realizează venituri, iar reclamanții îl întrețin pe acesta.De la acea dată pârâtul îi bate în mod repetat, le fură bunuri din gospodărie pentru a-și procura băutură și țigări.
Susțin că pe fondul consumului exagerat de alcool, pârâtul provoacă în mod nejustificat scandaluri și devine excesiv de violent, proferând amenințări cu moartea și că le dă foc.
Pe acest fond, situația a devenit periculoasă pentru reclamanți, în prezent fiind nevoiți să doarmă cu zăvorul pus la ușă pentru ca pârâtul să nu intre peste ei.
În drept, invocă dispozițiile art. 1639 C.CIV.
În dovedirea acțiunii, înțeleg să se folosească de interogatoriul pârâtului, proba cu acte și martori.
Reclamanții au depus la dosar: contract de întreținere nr. 1843/09.06.2009, certificate medico-legale, taxă timbru 12 lei, împuternicire avocațială.
La data de 09.05.2013 reclamanții au precizat că valoarea obiectului cererii este 5000 lei, fiind cea stipulată în contractul de întreținere și au indicat numele și adresele martorilor V. I. și S. E. și a completat taxa de timbru 399 lei.
În sens probator, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială, fiind audiați martorii menționați mai sus.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat la interogatoriu și urmează ca instanța să facă aplicarea art..358C.P.CIV. și să socotească această împrejurare ca un început de dovadă scrisă în folosul reclamanților ce se va completa cu celelalte probe administrate în cauză.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1843/09.06.2009 reclamantul G. A. a dat în deplină proprietate pârâtului imobilul situat în intravilanul satului Palilula, ., T 123 P 47 și P 47/1 compus din teren în suprafață de 849 mp din acte și 850 mp din măsurători și două case de locuit C1 și C2 construite prima din cranțuri cu două camere, verandă și hol și secunda din cărămidă cu o cameră bucătărie și hol, ambele acoperite cu țiglă și un pătul din sârmă acoperit cu țiglă, în schimbul imobilului transmis obligând pe dobânditor să-l îngrijească pe reclamant și pe C. Nicolița (mama pârâtului) și să-i întrețină pe tot timpul vieții cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală, surse de căldură și tot ce este necesar traiului zilnic, iar la deces să-i înmormânteze și să-i pomenească după obiceiurile creștinești, obligație contractuală pe care pârâtul nu și-a îndeplinit-o.
Reclamanții sunt în vârstă și bolnavi și au nevoie de prezența efectivă a unei persoane pentru a-i ajuta și a-i îngriji, ceea ce pârâtul nu le asigură.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă dezinteresul pârâtului față de îndeplinirea obligațiilor contractuale, deteriorarea relațiilor dintre fiu și părinți, pe fondul consumului excesiv de alcool pârâtul a devenit foarte violent, îi bate pe părinți fără motiv, provoacă nejustificat scandaluri, îi amenință pe părinți cu moartea și că le dă foc, astfel încât reclamanții nu se mai simt în siguranță locuind în același imobil cu pârâtul.
Pentru aceste motive, se apreciază că, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea părților în situația anterioară încheierii lui.
La pronunțarea acestei soluții, instanța are în vedere dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, prevederile art. 969 și art. 970 C.CIV., conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, faptul că în contractul de întreținere transferul dreptului de la creditor la debitor se produce uno ictu nu succesiv, iar în caz de neexecutare, contractul se desființează și bunul se redobândește cu efect retroactiv.
Față de considerentele menționate și făcând aplicarea art. 1020 – 1021 C.CIV., potrivit cărora se poate cere rezoluțiunea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligației de întreținere, având ca efect desființarea retroactivă a acestuia cu repunerea părților în situația anterioară, instanța apreciază acțiunea ca fiind întemeiată și urmează să o admită așa cum a fost formulată.
În temeiul art. 453.C.P.CIV., va obliga pârâtul către reclamanți la 1211 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de către reclamanții G. A., C. NICOLIȚA, ambii cu domiciliul in com. COM. BUCOVĂȚ, ., în contradictoriu cu pârât G. NICUȘOR, cu domiciliul in com. COM. BUCOVĂȚ, . .
Dispune rezoluțiuna contractului de întreținere autentificat sub nr. 1843/09.06.2009 BNOP D. E. si D. F. L., cu consecința repunerii părților in situația anterioara in sensul ca imobilul situat in com Bucovat, ., T 123 P 47 si 47/1 va reveni in proprietatea reclamantului G. A..
Obliga paratul către reclamanți la 1211 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Președinte, F. D. | ||
Grefier, C. O. |
Red. FD
Tehnored. C.O.
5 expl.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|