Pretenţii. Sentința nr. 6363/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6363/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 19371/215/2012

Dosar nr._ - pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6363

Ședința publică de la 17 aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte-M. Z. - Judecător

Grefier- V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C. și pârâtul C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.07.2012 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1744, 01 reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.

În motivare a arătat că la data de 28.11.2007 numita C. A. a fost internată la Secția NCH a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 28._- 06.12.2007, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1744, 01 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 și art.1358 cod civil precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. S. C. Județean de Urgență C. solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.

A mai arătat că pârâta avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii/ accidentului de circulație chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art.998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.

Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtei cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.

De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1357, 1358, art. 112 C.pr.civ și art. 313 din Legea nr. 96/2006 privind refoma în domeniul sănătății.

Cererea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art.17 din Legea nr.146/1997.

Cererii formulate reclamanta a anexat copie decont de cheltuieli, interogatoriu pentru a fi luat pârâtului, înștiințare nr._ din data de 23.08.2010, listare medicație.

Prin încheierea de ședință din data de 13.02.2013 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art.155 indice 1 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 17.04.2013.

Legal citat, pârâta nu a depus întâmpinare conform art. 115-119 C.pr.civ și nu a solicitat administrarea de probatorii în apărare.

Instanța a administrat în cauza proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 17.04.2013 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1357 și art. 1358 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.

Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958,( în vigoare la data nașterii creanței reclamantei ) conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 06.12.2007 , instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 06.12.2010 , potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.

Cum acțiunea a fost introdusă la data de 26.07.2012 , conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 10 instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției invocate din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta C. A. cu domiciliul în comuna L., ., județul D., ca fiind prescrisă extinctiv.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 17.04.2013.

Președinte Grefier

Red. MZ

Tehn SM / 4 ex./17.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6363/2013. Judecătoria CRAIOVA