Uzucapiune. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 30651/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 06.12.2013, având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanta D. M. domiciliată în Timișoara, Chisodei, nr. 17, județul T. în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR cu sediul în . D., dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 19.11.2012, reclamanta D. M. a chemat în judecată . Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptului său de proprietate în baza uzucapiunii de 30 de ani asupra imobilului teren intravilan categoria curți-construcții în suprafață 1479 mp situat T 21 P 1604,1605 din .. D. și să se constate dreptul său de proprietate în temeiul accesiunii imobiliare asupra construcției compusă din două camere și un hol, construcție amplasată pe terenul menționat.
În fapt, a motivat că mama ei N. A., decedată la 03.07.2007 a moștenit de la părinții săi terenul menționat, pe acest teren a edificat o construcție compusă din două camere și un hol.
După decesul mamei, reclamanta fiind singura moștenitoare am mers la un notar public pentru a obține un certificat de moștenitor, în momentul întocmirii certificatului de moștenitor aflând că mama sa figura în evidențele Primăriei M. M. cu terenul și casa, plătea impozite pentru acestea, însă nu deținea acte de proprietate pentru acestea.
Din anul 1970 mama reclamantei a stăpânit terenul menționat prin posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar până în anul 2007 când a decedat. Din anul 2007 până în prezent reclamanta a posedat în continuare terenul, plătește impozite și efectuează acte de conservare și administrare.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 482, 488, 492, 1846,1847,1890 C.Civ. și art. 111 C.P.C. și a învederat instanței că în temeiul articolului unic alin. 1 al Legii 455/06.12.2006 acțiunea este scutită de taxă de timbru.
A depus la dosar în susținerea acțiunii în copie CI și certificat de naștere și căsătorie reclamantă, certificat de deces și certificat de moștenitor privind pe mama reclamantei N. A., adeverință și registru cadastral emise de . plată impozite, certificat fiscal nr. 7823/12.11.2012
Instanța i-a încuviințat ca probe în dovedirea acțiunii proba cu martorii U. Anișoara și V. E.,care a fost audiate, declarațiile lor fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, și proba cu expertiză topo și expertiză construcții.
Prin adresa nr. 2464/03.04.2013 . faptul că terenul în suprafață de 1479 mp situat în T 21 P 1604, 1605 este proprietatea defunctei N. A., conform filei 138 din registru cadastral pe care o anexează în copie, iar în evidențele fiscale la rolul 339 M a figurat defuncta N. A. până în anul 2010 cu imobil compus din teren intravilan în suprafață de 1479 mp și clădire cu valoare impozabilă de 6608,25 lei, iar din anul 2011 figurează D. M. care plătește taxele și impozitele aferente acestui imobil.
Prin încheierea din 24.05.2013 instanța a desemnat, prin tragere la sorți, ca expert topo pe C. A., care a întocmit și depus raportul de expertiză la dosarul cauzei în data de 09.07.2013 și ca expert construcții pe C. dragoș A., care a întocmit și depus raportul de expertiză la dosarul cauzei în data de 08.07.2013.
Prin adresa nr. 7884/31.10.2013 . faptul că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat, nu a trecut în posesia statului, nu a fost revendicat și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
În data de 01.11.2013 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii asupra terenului în suprafață de 1208 mp, categoria curți-construcții și arabil, suprafață ce rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert C. A..
În data de 06.12.2013 reclamanta a depus la dosar certificat emis de OCPI D. din care rezultă că pentru imobilul situat în . 21, P 1604. P 1605 nu s-a identificat număr cadastral sau număr de carte funciară.
Din probele administrate in cauză, instanța a reținut că reclamanta este în posesia imobilului imobilului teren intravilan în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., cu vecini: N – DS 1597, E – C. I., S – Caldararu A., V – U. V..
Prin adresa nr. 2464/03.04.2013 . comunicat faptul că terenul în suprafață de 1479 mp situat în T 21 P 1604, 1605 este proprietatea defunctei N. A., conform filei 138 din registru cadastral pe care o anexează în copie, iar în evidențele fiscale la rolul 339 M a figurat defuncta N. A. până în anul 2010 cu imobil compus din teren intravilan în suprafață de 1479 mp și clădire cu valoare impozabilă de 6608,25 lei, iar din anul 2011 figurează D. M. care plătește taxele și impozitele aferente acestui imobil.
Prin adresa nr. 7884/31.10.2013 . comunicat faptul că terenul în litigiu nu a fost cooperativizat, nu a trecut în posesia statului, nu a fost revendicat și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Mama reclamantei N. A., decedată la 03.07.2007 a moștenit de la părinții săi terenul menționat, pe acest teren a edificat o construcție compusă din două camere și un hol.
Din anul 1970 mama reclamantei a stăpânit terenul menționat prin posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar până în anul 2007 când a decedat. Din anul 2007 până în prezent reclamanta, unica moștenitoare a numitei N. A. conform certificatului de moștenitor nr. 123/02.11.2007 a posedat în continuare terenul, plătește impozite și efectuează acte de conservare și administrare.
Uzucapiunea presupune conform art. 1847 Cod civil, o posesie neviciată, adică utilă, continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar.
Conform art. 1890 cod civil "Toate acțiunile atât reale cât și personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință".
În cazul uzucapiunii de 30 de ani (art. 1890 Cod civil) condițiile ce se cer a fi îndeplinite sunt cele arătate, respectiv posesia să fie utilă si să fie exercitată timp de 30 de ani.
Art. 1860 Cod Civil dispune că "Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său".
În speță reclamanta a dovedit prin probele administrate în cauză că sunt îndeplinite aceste condiții prevăzute de art. 1847, 1860,1890 Cod Civil, exercitând o posesie utilă, uzucapiunea a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de 30 de ani și a joncțiunii posesiilor cu autoarea sa N. A., astfel încât, acțiunea precizată fiind întemeiată urmează a fi admisă, urmând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., cu vecini: N – DS 1597, E – C. I., S – Caldararu A., V – U. V., prin uzucapiune.
Întrucât prin prezenta sentința instanța a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., cu vecini: N – DS 1597, E – C. I., S – Caldararu A., V – U. V.., în baza uzucapiunii, reclamantei recunoscându-i-se dreptul de proprietate cu efect retroactiv din momentul începerii posesiei și având în vedere următoarele dispoziții legale:
Art. 482 Cod Civil care arată că " Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește: drept de accesiune".
Art. 488 Cod Civil care dispune că " Tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos ".
Art. 492 Cod Civil care statuează că "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.";
instanța va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului casă de locuit, alcătuită din 2 camere și o sală, cu o suprafață construită de 41,15 mp și o suprafață utilă de 31,42 mp, situată pe terenul în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., dobândit prin accesiune imobiliară artificială.
Va dispune comunicarea hotărârii irevocabile organului financiar local Primăria M. M., Jud. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta D. M. domiciliată în Timișoara, Chisodei, nr. 17, județul T. în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR cu sediul în . D..
Constată dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., cu vecini: N – DS 1597, E – C. I., S – Caldararu A., V – U. V., dobândit prin uzucapiune.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului casă de locuit, alcătuită din 2 camere și o sală, cu o suprafață construită de 41,15 mp și o suprafață utilă de 31,42 mp, situată pe terenul în suprafață de 1208 mp, situat în . 21, P 1604 și 1605, jud. D., dobândit prin accesiune imobiliară artificială.
Dispune comunicarea hotărârii irevocabile organului financiar local Primăria M. M., Jud. D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 13.12.2013.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013.... → |
---|