Plângere contravenţională. Sentința nr. 4707/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4707/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 1493/215/2013
Dosar nr._ -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 4707
Ședința publică de la 22.03.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. Ș. în contradictoriu cu intimata I.P.J. D.- S. POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat C. D. pentru petent, lipsind intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat C. D. pentru petent, depune la dosar împuternicire avocațială nr._/22.03.2013 și învederează instanței că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordă cuvântul, în dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat C. D. pentru petent, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii, invocând nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție conform art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, în sensul că agentul constatator nu a indicat exact dacă presupusa faptă a fost săvârșită în localitate sau în afara ei, procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost încheiat conform modelului prevăzut în anexa nr.1 D, nu a fost specificat tipul de aparat radar și ., fără cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise și sentința civilă nr._/30.06.2011 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011, drept practică judiciară .
I N S T A N T A
Deliberând, asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.01.2013, petentul M. Ș. a formulat plângere împotriva procesului verbal de
contravenție . nr._/16.01.2013, în contradictoriu cu intimata IPJ D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal, anularea punctelor de penalizare, exonerarea de plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 16.01.2012, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe un drum aflat în afara localități Zănoaga a fost oprit de către agentul constatator care i-a solicitat actele pentru control, după care i-a întocmit procesul verbal de contravenție pe motiv că a circulat cu viteza de 103 km/h în localitatea Zănoaga.
Mai arată că procesul verbal nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.1 din OG 2/2001 întrucât procesul verbal de contravenție nu cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșiră, nu a fost indicat exact locului presupusei fapte, dacă aceasta a fost săvârșită în localitate sau în afara ei, iar procesul verbal nefiind încheiat cu respectarea dispoz.art.181 din HG 1391/2006.
În dovedirea plângerii sunt depuse la dosar: procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 16.01.2013, încheiat de intimata IPJ D., copia CI . nr._ a petentului, dovada . nr._, adresa nr._/16.01.2013 emisă de IPJ D., concluzii scrise.
În susținerea plângerii, petentul, prin apărător solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În apărare intimata IPJ D., depune la dosar întâmpinare în dublu exemplar, un exemplar fiind comunicat petentului, buletin de verificare metrologică nr._/20.04.2012, 9 planșe foto.
La termenul din data de 08.02.2013, intimata IPJ D. formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii, ca neântemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată că plângerea formulată de către petentul M. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.01.2013, în contradictoriu cu intimata IPJ D., este neântemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.01.2013, emis de intimata IPJ D. s-a dispus sancționarea petentului M. Ș. cu amenda de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin.3
3
lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R, întrucât la data de 16.01.2013 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe raza localității Zănoaga, județul D. cu viteza de 103 km/h, în localitate viteză înregistrată cu aparatul radar.
Faptul că sarcina probei revine petentului nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, cu toate garanțiile procesuale.
Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că în procedura contravențională sarcina probei revine în primul rând organului constatator (cauza A. c României), în speța de față intimata IPJ D.- SPR C. care a depus înscrisuri în privința vinovăției contravenientului, ori prin verificarea obiecțiunilor agentului constatator, instanța poate stabili cu certitudine situația reală.
Potrivit art.49 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța apreciază că petentul M. Ș. a circulat cu o viteză de 103 km/h, fapt rezultat din fotografiile radar depuse, depășind practic viteza legală admisă de lege 50 km/h.
Prin urmare, instanța constată că petentul M. Ș. se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin.3 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R, întrucât la data de 16.01.2013 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 103 km/h, în localitate viteză înregistrată cu aparatul radar.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petentul M. Ș., împotriva procesului verbal contravenție . nr._/16.01.2013, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neîntemeiată, menținându-se procesul verbal ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul M. Ș. domiciliat în C., ., județul D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.01.2013, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neântemeiată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 22.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. G. D.
Redactat/ CC/Tehnored / DG
4/Ex/03.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4183/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013.... → |
---|