Contestaţie la executare. Sentința nr. 3371/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3371/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 26384/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3371/2014

Ședința publică de la 11 Martie 2014

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, privind pe contestatorii P. M., P. M., M. A. și . și pe intimații I. M., I. N. și B. J. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, nu au răspuns părțile, nefiind citate.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus la dosar, de către contestator, concluzii scrise, după care,

Instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.07.2013 contestatorul P. marin a formulat în contradictoriu cu intimatul I. M. și I. N. și Birou executor Judecătoresc J. C. contestație la executare silită, obiect la dosarului nr. 58/2013 B. J. C. privind punerea în posesie asupra dreptului de uzufruct constând în teren de 2100 m.p. chioșc C2- construcție locuință- C1- situate în C., .. 20, județul dol ( nr. cadastral_/1) adjudecat de I. M. și I. N. prin actul de adjudecare încheiat la data de 14.09.2012 al B. M. D. ( în dosar 100/2012 ) solicitând prin hotărârea ce se va pronunța să s e dispună anularea tuturor formelor de executare silită, încetatea executării silite, anularea somației 58/10.07.2013 comunicată la data de 23 iulie 2013, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei somații.

În fapt, la data de 10 iulie 2013 a fost emisă în cadrul dosarului nr. 58/2013 al B. J. C. somația către M. E. A. prin care i se pune în vedere predarea folosinței terenului în suprafață de 199,5 m.p. ( 210 m.p. din măsurători ), C2, chioșc și C1- locuința, situate în C., .. 20, județul D., ca urmare a adjudecării dreptului de uzufruct de către I. M. și I. N. prin actul de adjudecare din data de 14.09.2012 întocmit de B. M. D..

În calitate de debitoare în cadrul dosarului de executare precizează că că nu există chioșc C2, fiind desființat în baza autorizației de desființare nr. 173/23.02.2006 emisă de Primăria Mun. C. ( art. 702 alin. 2 C.pr.civ).

În ceea ce privește C1 construcție locuința și teren aferent de 210 m.p. din măsurători, pentru aceste bunuri dreptul său de uzufruct nu există, prin urmare nu poate avea calitatea de debitor al obligației ce trebuie executată.

Potrivit art. 649 C.pr.civ, orice terță persoană vătămată prin actul de executare poate solicita desființarea acestuia, încetarea executării silite. În speță, P. M., P. M. sunt proprietarii imobilului în litigiu C., .. 20, actele de executare din dosarul 100/2012 al B. M. D. nefiind opozabile, iar . este comandantul spațiului în litigiu, precum și proprietarul construcțiilor realizate la imobilul din C., .. 20, fiind înregistrată la Primăria C., iar imobilul mijloc fix înregistrat în patrimoniul societății comerciale.

Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare P. M. și P. M. au înstrăinat imobilul din C., .. 20 către P. E. A. ( M. în prezent ) prin contractul de vânzare cumpărare nr. 344/04.02.1997, BNP Cernobai E.. Ulterior prin contractul de donație nr. 3482/5.12.2008 BNP S. C., M. E. A. ( fostă P. ) donează nuda proprietate asupra imobilului către P. M., P. M. ; păstrându-și și dreptul de uzufruct. Prin sentința civilă nr._/14 iunie 2010 ( definitivă și irevocabilă ) pronunțată în dosar_/215/2010 _ Judecătoria C. a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 344/1997, în aceste condiții ca efect al desființării actului principal, actul subsecvent, în speță, actul de donație prin care M. E. A. este uzufructuar se desființează.

Pe rolul judecătoriei C. există înregistrată acțiunea civilă privind desființarea acestui act de donație, obiect al dosarului nr._/215/2012.

Față de proprietarii P. M., P. M., față de . există titlu executoriu, situație în care nu poate fi pronită executarea silită împotriva acestora, potrivit art. 632 C.pr.civ.

Chiar creditorii I. recunosc acest aspect și promovează o cerere de obligație a proprietarilor să li se recunoască dreptul de uzufruct prin intermediul cererii de intervenție precizată în interes propriu, în cadrul dosarului_/215/2012 / nesoluționat termen la 09 octombrie 2013 ).

Debitoarea M. nu deține dreptul de uzufruct pentru a-l preda, iar pe de altă parte față de proprietari și față de ., care are dreptul de folosință CD1, izvorât din contractul de comodat încheiat cu proprietarii, nu există titlu executoriu.

Prin acțiunea civilă obiect al dosarului_/215/2012 P. M., P. M., . solicitat să se constate nulitatea actului de adjudecare încheiat la data de 14.09.2012 de I. M. și I. N. termen 25 septembrie 2013- Judecătoria C..

Pentru extinderea construcție- imobil C., .. 20 există pe rolul Judecătoriei C. dosarul nr._/ 215/2013, termen de 2 octombrie 2013.

De asemenea, există contestație de executare silită, obiect al dosarului 100/2012 B. M. D., pe rolul Tribunalului D., cu termen 25 septembrie 2013, dosar nr._/215/2012.

Având în vedere, situația juridică a imobilului prezentată anterior, faptul că o executare silită ar perturba desfășurarea activității societății comerciale, față de care nu există titlul executoriu și în același timp ar constitui o încălcare gravă a dreptului de prorpietate, de asemenea nu există titlu executoriu, iar în cadrul dosarului 100/2012 B. M. D. nu au fost părți pentru ca adjudecarea să le fie opozabilă considerând că sunt motive temeinice pentru suspendarea potrivit art. 718 C.pr.civ a executării silite.

În drept, art. 718 C.pr.civ, art. 632 C.pr.civ și art. 711 C.pr.civ.

Au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuir, sens in care s-au depus la dosar documente care dovedesc faptul că nu există C2 chioșc, acte juridice menționate, hotărâre judecătorească, certificate privind existența pe rol a cauzelor, extras CF, cerere de intrevenție principală I. formulată în cadrul dosarului nr._/215/2012.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judicară de timbru in cuantum de 1000 lei.

La data de 25.10.2013, P. M. și . a depus cerere precizatoare la contestația la executare obiect la dosarului nr. 58/2013 B. J. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal întocmit de predare silită a imobilului și de încredințare a bunurilor imobile întocmite de executorul judecătoresc la data de 18.10.2013, în conformitate cu art. 722 NCPC, ca o consecință a desființării executării silite, să se dispună întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.

Pe linia motivelor contestației la executare promovată în luna iulie 2013 contestă actul de executare încheiat la data de 18.10.2013.

Astfel, executorul judecătoresc nu a avut titlul executoriu împotriva proprietarilor P. M. și M., pentru a trece prin corpul de construcție proprietatea acestora pentru a ajunge la corpul C1, obiectul dreptului de uzufruct adjudecat de intimații I..

Executorul judecătoresc nu a avut titlu executoriu pentru evacuarea ., ce ocupă construcția C 1 în baza contractului de comodat încheiat în anul 2009, înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul D..

Despre această situație prin adresa din 27.07.2013 i s-a adus la cunoștință executorului judecătoresc regimul juridic actual la folosinței C1.

Actul de adjudecare încheiat la data de 14.09.2012, ce constituia titlul executoriu în cauză este opozabil, doar debitoarei M. E. A., iar autorizarea pătrunderii în încăperi în condițiile art. 679 NCPC, se referă tot la debitoarea M. E. A..

Executarea silită s- a desfășurat pe data de 18.10.2013 în condițiile de flagrantă încălcare a dispozițiilor legale, prin acte abuzive săvârșite de executorul judecătoresc.

Probe: înscrisuri, adresa B. J. C., proces verbal de predare silită a imobilului din data de 18.10.2013, actele depuse de intimat.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 711 NCPC, art. 712 alin. 3 NCPC.

I. M. și I. M. au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Prin actul de adjudecare din data de 14.09.2012 încheiat în cadrul dosarului 100/2012 al B. M. D. au devenit titularii dreptului de uzufruct asupra imobilului situat în C., .. 20, județul D., compus din teren intravilan în suprafață de 199,5 m.p. ( 210 m.p. din măsurători ) pe care se află construcția C1 - locuința și C2 - chioșc, cu număr cadastral provizoriu_/1, imobil înscris în CF_.

Adjudecarea s-a făcut în conformitate cu mențiunile existente în cuprinsul Cărții Funciare în ceea ce privește datele despre proprietate și în condițiile în care nu se aduce atingere unui eventual drept pretins sau invocat de un terț.

Adjudecarea s-a făcut ca urmare a identificării imobilului de către executorul judecătoresc D. M. realizată în baza procesului verbal de situație, precum și potrivit raportului de evaluare întocmit de evaluator T. L., care a procedat la inspecția directă a acestuia.

Prin încheierea emisă de OCPI D. nr._/14.09.2012 a fost înscris CF_ a Municipiului C. (carte funciară provenită din conversia Cărții Funciare pe hârtie_) dreptul de uzufruct dobândit în modalitatea menționată mai sus.

Executarea silită s-a făcut în baza titlului reprezentat de sentința civilă nr. 2197/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2008.

La data de 14 iunie 2010, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești ce stabilea creanța lor și calitatea de creditor a numitei M. E. A., prin convenția frauduloasă a debitorului M. E. A. cu părinții acesteia. P. M. și P. M. s-a obținut promovarea unei hotărâri judecătorești având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 344/1997.

Este vorba despre sentința civilă nr._/14 iunie 2010 pronunțată în dosar nr._/215/2010 de Judecătoria C..

Se poate stabili însă cu ușurință ca sentința civilă nr._/14 iunie 2010 nu poate produce efecte de opozabilitate față de terții- ca și prezumție relativă de lucru judecat- în condițiile în care pânăla momentul adjudecării, aceasta nu a făcut obiectul publicității imobiliare, nefiind înscrisă în Cartea funciară.

Sentința civilă nr._/14.06.2010 a fost înscrisă în evidențele Cărții Funciare în baza cererii formulate la data de 08.09.2012 de către P. M. în temeiul încheierii de carte funciară nr._ soluționate la data de 20.09.2012.

Cererea mai sus menționată a fost înregistrată la OCPI după înștiințarea contestatorilor cu privire la declanșarea executării silite a imobilului - drept de uzufruct, astfel cum rezultă din dovada de comunicare ( 18.07.2012 ) a înștiințării emise de B. D. M..

În ceea ce privește efectele sentinței civile nr._/14 iunie 2010 asupra dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C., .. 20, județul D., aceasta nu are nicio consecință câtă vreme, deși s-a formulat în mod expres o cerere de repunere a părților în situația anterioară în cuprinsul acțiunii introductive de instanță în dosarul nr._/215/2010, instanța nu a admis un astfel de petit.

Prin urmare, imobilul situat în C., .. 20, județul D. nu s-a întors în patrimoniul vânzătorilor P. M. și P. M., în mod corect putând face obiectul executării silite și adjudecatarii în modalitatea arătată în partea introductivă a prezentei cereri.

În condițiile opoziției vehemente ale contestatorilor în respectarea dreptului lor de uzufruct asupra imobilului în mod legal, dar și acțiunile dolosive constatate efectuate în scopul eludării intereselor creditorilor, a înțeles să solicite instanței de judecată, pe cale de intrevenție principală, să oblige pe numiții P. M. și M., M. E. A. să respecte dreptul de uzufruct dobândit de intimații în baza actului de adjudecare din data de 14.09.2012 încheiat în cadrul dosarului nr. 100/2012 al B. M. D..

Prin sentința civilă nr._/10.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 s-a dispus admiterea cererii sale de intervenție în sensul mai sus arătat.

Revenind la actele de executare contestate, respectiv cele înfăptuite în cadrul dosarului de executare silită nr. 58/2013, arată că executarea silită a fost pornită în baza încheierii nr. 8216 din data de 25.06.2013 pronunțată de Judecătoria C.- necontestată în prezenta cauză- prin care a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Actul de adjudecare încheiat la data de 14.09.2012 de B. M. D..

La data de 18.10.2013 executorul judecătoresc a procedat la punerea în posesie a creditorilor asupra dreptului de uzufruct întocmind în acest sens proces verbal.

Cu această ocazie s-a constatat că ușa de acces directă în C1 fusese blocată prin zidărie, ca accesul în C 1 s e face printr-o ușă lateral, prin alt imobil prin construcția C1.

S-a constatat de către executorul judecătoresc J. C. faptul că nu mai există la fața locului construcția C2 anexa 1, motiv pentru punerea în posesie s-a realizat doar parțial respective doar în privința construcției C1 și a terenului aferent acesteia.

Prin urmare, dacă există o stare de fapt diferită între constatările realizate în timp de către executorii judecătorești, respectiv D. M. și J. C., acestea nu le pot fi în nici un caz imputabile lor. Mai precis, dacă la intervalul de timp cuprins între data încheierii procesului verbal de situație de către executorul judecătoresc D. M. și data de 18.10.2013, însuși contestatorii au procedat la schimbarea stării de fapt a terenului și a construcțiilor, această situație nu poate reprezenta o critică adusă somației, care a fost întocmită în conformitate cu prevedrerile titlului executoriu.

În condițiile în care contestatorii nu au înțeles să învedereze instanței de judecată motive reale și concrete care să determine anularea somației ca act începător de executare silită, reținând în cele de mai sus a înțeles să combată criticile care vizau însăși executarea silită, instanța urmează să constate ca întreg amalgamul de pretins motive de contestație sunt total întemeiate.

În final, subliniază împrejurarea că executarea silită este finalizată, remarcând faptul că după emiterea somației nu au fost contestate actele de executare silită înfăptuite ulterior de către executorul judecătoresc în dosarul nr. 58/2013.

Ca atare solicită: atașarea dosarului de executare silită nr. 58/2013 al B. J. C., atașarea dosarului de executare silită nr. 100/2012 al B. D. M., adresa către Cartea funciară pentru înaintarea cărții funciare a imobilului, în format electronic și pe hârtie a imobilului situat în C., .. 20, județul D..

În drept au fost invocate prevederile art. 205 NCPC.

La termenul de judecată din data de 04.02.2014, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.

Prin aceeași închiriere de ședință s-a respins cererea de suspendarea a executării silite până la rămânerea definitivă a contestației la executare ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței au fost atașate dosarele de executare nr. 100/2012 instrumentat de B. D. M. și nr. 58/E/2013 instrumentat de B. J. C.. De asemenea prin adresa nr._/20.02.2013 OCPI D. a Înaintat la dosar copia cărții funciare nr._ C., provenită din conversia CF pe hârtie nr._.

Prin serviciul registratură la data de 06.03.2014 contestatorii au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat admiterea contestației la executare.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Cod proc civ "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc J. C., excepție absoluta si peremptorie care are prioritate cu privire la soluționare în raport de fondul cauzei, instanța urmează sa admită excepția invocata din oficiu pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 lit. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

De asemenea, disp. art. 57 si 58 din legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.

În acest context, având în vedere ca rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fata instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activa si pasiva în cadrul unei contestații la executare având doar partile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Calitatea procesual pasiva a executorului judecătoresc nu este determinata nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecata si, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotărâre judecătoreasca irevocabila.

In speță, deși contestatorii P. M., P. M., . și M. A. au chemat in judecata si pe intimatul Birou Executor Judecătoresc J. C., acesta nu are calitate procesuala pasiva, întrucât nu este titularul obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecații.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc J. C., invocata de către instanță din oficiu, si va respinge cererea formulata de contestatori, in contradictoriu cu acest intimat, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

In fapt, prin actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012 s-a adjudecat de către intimații-creditori I. M. și I. N. dreptul de uzufruct asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud. D., compus din teren intravilan in suprafață de 199,5 mp (210 mp din măsurători) pe care se află construcția C1 – locuință și C2 – chioșc, cu număr cadastral provizoriu_/1, imobil înscris in CF_.

La data de 14.06.2013 intimatul creditor I. M. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite a tilului de executare reprezentat de actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

B. J. Cladiu a format dosarul de executare nr. 58/E/2013 în cadrul căruia a emis incheierea nr. 58 din 17.06.2013 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului nr. 58/E/2013.

La data de 25.06.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr. 8216 pronunțată în dosarul_/215/2013 Judecătoria C. a admis cererea de incuviințare a executării silite cu privire la titlul executoriu reprezentat de act de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

La data de 10.07.2013 s-a emis somația prin care li s-a pus in vedere debitoarei - contestatoare M. A. ca in termen de 8 zile de la comunicare să se conformeze titlului executoriu, in sensul de a preda imobilul ( punere in posesie asupra dreptului de uzufruct) constând in dreptul de uzufruct asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud. D., compus din teren intravilan in suprafață de 199,5 mp (210 mp din măsurători) pe care se află construcția C1 – locuință și C2 – chioșc, cu număr cadastral provizoriu_/1, imobil înscris in CF_ .

Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2013 s-a admis cererea formulată de B. J. C. și a fost autorizat executprul să intre in imobilul situat in loc. C., .. 20, jud. D., in vederea executării titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

La data de 18.10.2013, ora 08.30 s-a intocmit de B. J. C. in cadrul dosarului de executare procesul verbal de predare silită a imobilului și de încredințare a bunurilor mobile. In cuprinsul acestuia s-a reținut: s-a constatat că ușa imobilului supus urmăririi silite care iese in stradă este blocată – zidită, motiv pentru care accesul in imobil se poate face, pe ușa laterală, prin alt imobil, aflat in laterala imobilului supus urmăririi silite. De asemenea, verificând situația in fapt a imobilului față de actele depuse la dosar, având in vedere și memoriul tehnic întocmit s-a constatat că nu mai există pe teren construcția C2 și anexa, motiv pentru care punerea in posesie urmează să se facă pe imobilul C1. Ca urmare a refuzului contestatorilor P. M. și P. M. de a permite accesul in imobilul supus executării silite s-a procedat la spargerea lacătului și pătrunderea in imobil.

Ca urmare a faptului că in imobil mai rămăseseră bunuri mobile ce au rămas in custodia creditorilor la data de 25.10.2013 s-a intocmit procesul verbal prin care s-a constatat că I. M. și I. N. au fost eliberați de custodie și aceștia au fost puși in posesie pe imobil.

La data de 20.11.2013 creditorii intimați I. M. și I. N. au fosmulat către B. J. C. cerere de continuare a executării silite in condițiile in care nu fuseseră puși in posesie pe întreg imobilul adjudecat.

La data de 28.11.2013 s-a întocmit procesul verbal prin care s-a constatat că nu mai există construcția C2, iar pe terenul menționat in titlul executoriu și care nu se află sub construcție C1, a fost edificată o altă construcție care nu este proprietatea debitorului urmărit și nu este cuprinsă in titlu. S-a reținut de executor că in baza art. 890 din Cod proc civ se află in imposibilitatea de punere in posesie asupra terenului reprezentând diferența dintre suprafața de 199,5 mp (210mp din măsurători) si suprafața construită a construcției C1 – 83,82 mp, deoarece pe aceasta s-a ridicat o construcție ce nu face obiectul dosarului de executare nr. 58/E/2013 și asupra construcției C2 – chioșc, care nu mai există la fața locului.

In ceea ce privește respectarea de către contestatori a termenului legal de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, conform art. 714 C., termen ce se calculează de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care il contesta, instanța apreciază ca acest termen a fost respectat de către contestatori cu privire la actul de executare ce formează obiectul prezentei contestații, așa cu rezultă din dovada aflată la fila 130 in dosarul de executare atașat.

În conformitate cu art. 622 alin. 1 Cod procedura civila, Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, se arată în alineatul 2 din același articol.

În alineatul 3 din art. 622 Cod procedura civila, se precizează ca Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.

Conform art. 711 alin. 1 C.pr.civ., Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Primul motiv de contestație la executare privește lipsa in proprietatea debitoarei M. A. a dreptului de uzufruct asupra terenului și construcțiilor ce au fost adjudecate de creditorii I. M. și I. N. prin actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

Potrivit art. 712 alin. 3 Cod proc civ " in cazul in care executarea silită se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca in contestația la executare șți motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui".

Or in condițiile in care apărarea contestatoarea M. A. privește existența sau nu in patrimoniul său a dreptului de uzufruct, drept de uzufruct ce a fost adjudecat prin actul de adjudecare ce face obiectul dosarului de executare nr. 58/E/2013, instanța reține că acesta este un motiv care privește fondul dreptului și nu poate fi invocat in cadrul acestei contestații la executare in condițiile in care nu a făcut dovada desființării lui prin formularea unei contestații la executare in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

Potrivit art. 812 alin. 1 și 2 din Cod proc civ " sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile. Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum și dreptul de superficie".

Susținerile contestatoarei nu sunt intemeiate.La data de 04.02.1997 a fost autentificat sub nr. 344 la BNP Cernobai E. contractul de vânzare-cumpărare încheiat între contestatorii P. M. și P. M., în calitate de vânzători, pe de o parte, și contestatoarea M. E.-A., în calitate de cumpărătoare, pe de altă parte, având ca obiect imobilul situat în C., .. 20, compus din teren loc de casă în suprafață ed 210,50 mp și o casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, formată din 3 camere și dependințe aferente și un chioșc din BCA cu o încăpere iar deasupra o terasă de vară.

Între aceleași părți la data de 05.12.2008 a intervenit contractul de donație autentificat sub nr. 3482 la BNP S. C. , prin care contestaoarea M. E.-A., în calitate de donator, a transmis către părinții săi – contestatorii P. M. și P. M., în calitate de donatari, nuda proprietate asupra imobilului situat în C., .. 20, județul D., compus din teren în suprafață de 199 mp (din măsurători 209,5 mp) împreună cu construcțiile C 1 cu destinație de casă de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din trei camere și dependințe și C 2 cu destinație chioșc, construit din BCA, cu planșeu de beton, în temeiul căruia în cartea funciară nr._ s-a efectuat intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților. Prin același act juridic în favoarea pârâtei donator a fost instituit un drept de uzufruct asupra aceluiași imobil.

Instanța reține că nu s-a făcut dovada desființării contractului de donație autentificat sub nr. 3482 la BNP S. C., in baza căruia contestatoarea a dobândit in proprietate dreptul de uzufruct asupra imobilului situat in loc. C., stzr. Câmpia Izlaz, nr. 20, jud. D..

Mai mult contestatorii au încercat ulterior, și la distanță mare de timp, desființarea contractului de donație autentificat sub nr. 3482 la BNP S. C., insă prin sentința civilă nr._ din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2012 s-a respins acțiunea, reținându-se tocmai conivența dintre contestatorii P. M. și P. M. și contestatoarea M. A. de împiedicare a intimaților de executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7197 din 22.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/2015/2008.

Acest fapt duce la concluzia că in mod corect s-a pus in executare și adjudecat prin actului de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012, dreptul de uzufruct asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud. D., compus din teren intravilan in suprafață de 199,5 mp (210 mp din măsurători) pe care se află construcția C1 – locuință și C2 – chioșc, cu număr cadastral provizoriu_/1, imobil înscris in CF_.

In ceea ce privește contestația la executare formulată de contestatorii P. M. și P. M., in calitate de terți vătămați prin executarea silită din cadrul dosarului de executare nr. 58/E/2013, instanța reține că potrivit art. 649 din cod proc civ "orice terță persoană vătămată printr-un act de executare silită poate solicita desființarea acestuia sau după caz, incetarea executării silite inseși, numai pe calea contestației la executare, in afara cazurilor in care legea dispune altfel".

Calitatea lor procesuală este justificată numai prin prisma faptului că sunt titularii nudei proprietăți asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud. D..

Motivul de contestație la executare privește faptul că in urma desființării contractului de vânzare-cumpărare din data de 04.02.1997 autentificat sub nr. 344 la BNP Cernobai E., dreptul de proprietate s-a întors in patrimoniul contestatorilor P. M. și P. M..

Instanța reține că susținerea acestora nu este intemeiată. Astfel cum s-a precizat mai sus există și contractul de donație din data de 05.12.2008 autentificat sub nr. 3482 la BNP S. C., care incă nu a fost desființat, prin care contestatoarea M. E.-A., în calitate de donator, a transmis către părinții săi – contestatorii P. M. și P. M., în calitate de donatari, nuda proprietate asupra imobilului situat în C., .. 20, județul D., compus din teren în suprafață de 199 mp (din măsurători 209,5 mp) împreună cu construcțiile C 1 cu destinație de casă de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din trei camere și dependințe și C 2 cu destinație chioșc, construit din BCA .

In aceste condiții se constată că numiții P. M. și P. M. dețin numai nuda proprietate asupra imobilul, iar ceea ce s-a adjudecat prin titlul de executare este dreptul de uzufruct, astfel încât contestatorii nu sunt vătămați in dreptul lor.

In ceea ce privește contestația la executare formulată de contestatoarea ., instanța reține că aceasta este terț față de executarea silită demarată in dosarul de executare nr. 58/E/2013 instrumentat de B. J. C., in baza titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis in dosarul de executare nr. 100/2012 al B. D. M..

Potrivit art. 516 pct. 8 din Vechiul cod de proc civ ( dispozițiile legale aplicabile actului de adjudecare ce constituie titlu executoriu in dosarul de executare nr. 58/E/2013 in raport de data emiterii acestuia, respectiv 14.09.2012) " actul de adjudecare va cuprinde următoarele mențiuni…. Mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris in carte funciară, precum și faptul că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu impotriva debitorului, dacă imobilul se află in posesia acestuia din urmă, sau impotriva oricărei persoane care are in posesie ori deține in fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat".

In motivare s-a invocat existența unui contract de comodat incheiat intre contestatorii P. M., P. M. și M. A. (titulară a dreptului de uzufruct) in calitate de comodanți și ., prin reprezentant P. M., in calitate de comodat.

Instanța reține că la data de 01.01.2009 intre contestatorii P. M., P. M. și M. A. (titulară a dreptului de uzufruct) in calitate de comodanți și ., prin reprezentant P. M., in calitate de comodat, a intervenit contractul de comodat nr. 1, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud D., durata contractului fiind de 5 ani.

La data de 04.03.2011 s-a admis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. cererea înregistrată sub nr._/02.03.2011 a contestatoarei . și s-a dispus menționarea in registrul comerțului a depunerii actului – contract de comodat nr. 01 din 01.01.2009.

Susținerea contestatoarei nu este întemeiată. Astfel instanța reține in primul rând reaua – credință a contestatorilor in ceea ce privește punerea in executare silită de către creditorii I. M. și I. N. a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7197/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2008, rămasă irevocabilă la data de 08.11.2011 prin respingerea recursului .

Cu ușurință se poate observa că deși contractul de comodat era încheiat încă din data de 01.01.2009, la Registrul Comerțului a fost înregistrat la data de 04.03.2011, deci la mai mult de doi ani, in condițiile in care împotriva debitoarei M. A. exista un titlu executoriu, pentru o sumă considerabilă, respectiv 120.000 euro.

Este adevărat că la data de 09.12.2013 intre contestatorii P. M., P. M., in calitate de comodatori și ., prin reprezentant P. M., in calitate de comodat s-a încheiat contractul de comodat nr. 8, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud D., insă in condițiile in care numiții P. M., P. M. dețineau in proprietate numai nuda proprietate, nu puteau transmite și dreptul de folosință, drept de folosință – drept de uzufruct, care aparținea numitei M. A., și care fusese deja adjudecat de către creditorii I. M. și I. N..

Mai mult, societatea comercială are ca reprezentat pe numitul P. M., care având cunoștință de existența litigiilor aflate pe rolul instanțelor intre părți a încheiat aceste contracte de comodat tocmai pentru a împiedica executarea silită in ceea ce privește dreptul de uzufruct deținut de contestatoarea M. A., fiica acestuia, asupra imobilul din Câmpia Izlaz, nr. 20.

Convingerea instanței este întărită de faptul că, așa cum susțin contestatorii in cuprinsul motivelor de contestație la executare, precum și certificatul de grefă aflat la fila 27 in dosar, pe terenul in suprafață de 221 mp intabulat in CF_ C. se află construcția din BCA, acoperită cu tablă, compusă din parter cu trei camere și baie, etajul I – 6 camere, două băi și mansardă. Asupra acestui imobil societatea comercială . in calitate de reclamantă tocmai in contradictoriu cu pârâții P. M., P. M., a investit instanța cu o acțiune prin care să se constate existența in patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate, deși P. M. are calitatea de reprezentant legal al societății.

Or convingerea instanței este că deși există un contract de comodat asupra imobilului situat in loc. C., .. 20, jud. D., in contract nu s-a menționat care este imobilul asupra căruia i s-a transmis societății comerciale dreptul de folosință, și cum pe teren sunt două imobile distincte, societatea nu este cu nimic prejudiciată in desfășurarea activității, in condițiile in care imobilul pentru care dorește dobândirea dreptului de proprietate nu s-a executat silit.

Susținerea contestatorilor P. M., P. M. și . in sensul că actul de executare din data de 18.10.2013 nu este legal intocmit, in condițiile in care s-a intrat in imobilul C1 prin clădirea aparținând numiților P. M., P. M., deși executarea se efectua impotriva numitei M. A., nu este întemeiate.

Astfel, prin încheierea de ședință din data de 30.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2013 s-a admis cererea formulată de B. J. C. și a fost autorizat executorul să intre in imobilul situat in loc. C., .. 20, jud. D., in vederea executării titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare din data de 14.09.2012 emis de B. M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 100/2012.

În cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 18.10.2013, ora 08.30 de B. J. C. in cadrul dosarului de executare nr. 58/E/2013 s-a reținut că ușa imobilului supus urmăririi silite C1 care iese in stradă este blocată – zidită, motiv pentru care accesul in imobil se poate face, pe ușa laterală, prin alt imobil, aflat in laterala imobilului supus urmăririi silite. Ca urmare a refuzului contestatorilor P. M. și P. M. de a permite accesul in imobilul supus executării silite s-a procedat la spargerea lacătului și pătrunderea in imobil.

Este adevărat că . 1 s-a realizat prin alt imobil, insă acest fapt s-a datorat tocmai culpei debitorilor contestatorilor P. M. și P. M. care au încercat să împiedice executarea silită a imobilului prin blocarea căilor de acces și deși prezenți la fața locului la momentul la care s-a prezentat executorul judecătoresc insoțit de agenți de poliție pentru punerea in posesie a creditorilor I. M. și I. N., aceștia s-au opus executării. Tocmai de aceea executorul judecătoresc a fost nevoit să pătrundă in imobilul executat prin imobilul din vecinătate, prin spargerea unui lacăt, insă așa cum s-a reținut și necontestat de către contestatori nu s-au produs prejudicii acelui imobil.

Instanța reține din întreg materialul probatoriu administrat in cauză, precum și susținerile creditorilor din întâmpinare, că de la momentul la care a intervenit in favoarea acestora din urmă a titlului executoriu reprezentat de 7197/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2008, rămasă irevocabilă la data de 08.11.2011 prin respingerea recursului prin care debitoarea M. A. a fost obligată la plata către intimați a sumei de 120.000 euro s-a incercat constant prin încheierea intre contestatori a mai multor acte juridice, tocmai pentru a evita punerea in executarea a titlului executoriu.

Pentru aceste considerente instanța reține că actele de executare întocmite de B. J. C. in cadrul dosarului de executare nr. 58/E/2013 sunt legal intocmite, astfel incât contestație la executare formulată de contestatorii P. M. și P. M., M. A. și . este neîntemeiată și urmează a fi respinsă de către instanță.

In ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța urmează a-l respinge ca neîntemeiat in condițiile in care nu s-a dispus și anularea actelor de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr. 58/E/2013 instrumentat de B. J. C., in raport de dispozițiile art. 722 din Cod proc cvi.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.

In ceea ce privește cererea contestatorilor privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, având in vedere soluția de respingere a contestației la executare, instanța va respinge și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Instanta constata culpa procesuala a contestatorilor, dovedita prin aceea ca au pierdut procesul, insă cererea intimaților privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată in raport de dispozițiile art. 249 din Cod proc civ, in sensul că nu s-a făcut dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. J. C., invocată din oficiu de instanță.

Respinge contestația la executare, formulată de contestatorii P. M., P. M., M. A., toți cu domiciliul în C., .. 20, jud. D. și ., cu sediul în C., .. 20, jud. D., în contradictoriu cu intimații I. M., I. N., cu domiciliul în C., .. 35, ., jud. D., ca neîntemeiată.

Respinge contestația la executare formulată in contradictoriu cu intimatul B. J. C., cu sediul în C., .. 54A, ., ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea intimaților privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel in 10 zile de comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată in ședință publică, azi 11.03.2014.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red. LDB

Teh.CCE/9ex/27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3371/2014. Judecătoria CRAIOVA