Fond funciar. Sentința nr. 9877/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9877/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 12342/215/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9877
Ședința publică de la 09.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta M. N. E. în contradictoriu cu pârâții: G. M. G., C. L. C. DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ D. DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, G. M. și intervenient I. M., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 02.07.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 09.07.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2013 pe rolul Judecătoriei C., sub nr. _, reclamanta M. N.-E. a chemat în judecată pe pârâta G. M. G., solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ din 27.04.2012 emis pe numele lui G. M. G. și G. M. pentru terenul în suprafață de 8,4 ha.
Cererea a fost formulată inițial ca cerere reconvențională la data de 13.02.2013, în cadrul dosarului nr._/215/2011 al Judecătoriei C., în care pârâta G. M. G. a avut calitatea de intervenientă.
Întrucât cererea mai sus menționată nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 119 Cod procedură civilă, respectiv nu avea legătură cu cauzalitate cu cererea introductivă de instanță, a fost disjunsă de instanță la termenul din 27.03.2013, formându-se dosarul de față.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că acest titlu vizează terenul ce face obiectul acestui dosar, iar emiterea lui pe parcursul acestui proces încalcă dreptul ei și al reclamanților la un proces echitabil, fapt sancționat cu nulitatea absolută a actului.
A mai arătat că împreună cu celelalte părți, sunt moștenitorii autorului M. G. și au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul fostului proprietar, cereri finalizate prin Hotărârea Comisiei Județene D. nr. 1626/2007 și apoi sentința civilă nr. 5404/2008, irevocabilă. A mai arătat că nu au fost puși în posesie cu suprafața de 13,47 ha teren pe vechiul amplasament al autorului, identificat în raportul de expertiză judiciară topografică întocmit în dosarul nr._/215/2011.
Reclamanta a precizat că pârâta G. M. G. a primit titlu de proprietate pentru suprafața de 8,4 ha, iar acest teren este situat pe amplasamentul autorului M. G., deși C. locală C. a cunoscut că reclamanta și ceilalți moștenitori au solicitat acest amplasament. Prin urmare, pârâta nu este îndreptățită la această reconstituire.
Reclamanta apreciază că prin emiterea titlului de proprietate al pârâtei, cele două comisii pârâte de fond funciar s-au substituit instanței, dispunând asupra terenului în litigiu.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. III alin. 1 lit. ii și alin. 21 din Legea nr. 167/1997 modificată și completată.
La data de 17.04.2013, reclamanta a completat cadrul procesual, solicitând introducerea în cauză ca pârâți a celor două comisii de fond funciar, respectiv C. locală C. și C. județeană D., iar verbal, în ședință, a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei G. M., cotitulară a titlului atacat.
La data de 17.04.2013 pârâta G. M. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția lipsei de interes, cu motivarea că reclamanta nu-și justifică interesul, atâta timp cât nu dovedește amplasamentul terenului autorului său, deci nu este vătămată în vreun fel prin emiterea titlului de proprietate. De asemenea, reclamanta și comoștenitorii nu au fost validați de C. județeană D. pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, a arătat că acțiunea este neîntemeiată, deoarece reclamanta și comoștenitorii nu au fost validați de C. județeană D. pentru reconstituirea dreptului de proprietate și nu face dovada certă a amplasamentului solicitat. De asemenea, arată că titlul său a fost emis în baza unei hotărâri a Comisiei județene D., cu nr. 421/2011, având ca temei o hotărâre judecătorească irevocabilă.
La același termen de judecată a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu I. M. (filele 25-29), care a fost respinsă ca inadmisibilă de instanță la termenul din 15.05.2013, deoarece nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 49 Cod procedură civilă, respectiv nu pretinde un drept propriu.
La același termen de judecată, instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, invocată de pârâta G. M. G., cu motivarea că reclamanta se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul terenului inclus în titlul de proprietate a cărui anulare o solicită. Prin urmare, reclamanta justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, urmând să fie analizată temeinicia acestei susțineri și legalitatea procedurii de emitere a titlului de proprietate, din perspectiva motivelor de nulitate invocate.
A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri.
La data de 19.11.2012 instanța a reținut cauza spre soluționare pronunțând sentința civilă nr._, împotriva căreia reclamanta M. N. E. a formulat recurs.
La data de 02.04.2014 Tribunalul a pronunțat decizia nr. 460/2014, prin care a admis recursul formulat și a casat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că instanța de fond a respins în mod greșit ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară formulată de intervenienta I. M., dispunând ca instanța să rezolve pe fond atât cererea principală, cât și cererea de intervenție .
Astfel, la data de 29.04.2014 a fost înregistrat pe rolul instanței dosarul nr._ .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În esență, prin cererea introductivă de instanță, respectiv prin cererea de intervenție voluntară principală, s-a solicitat constatarea nulității absolute a HCJ nr. 421/2011 de validare a amplasamentului cuprins în titlul de proprietate nr._/27.04.2012 emis de C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor pe numele lui G. M. G. și G. M., pentru terenul cu suprafața de 8,4 ha și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/27.04.2012, pentru următoarele motive: suprafața de teren reconstituită se afla în administrarea fostei Stațiuni Didactice B. M., fiind în proprietatea publică a statului, iar formalitățile necesare pentru trecerea acestui teren din domeniul public, în domeniul privat al mun. C. nu au fost îndeplinite în cauză; amplasamentul suprafeței de teren de 8,4 ha reconstituită pârâtelor prin titlul de proprietate nr._/27.04.2012 ar reprezenta, în realitate, vechiul amplasament al autorului reclamantei și intervenientei, respectiv M. G., asupra căruia se ceruse deja punerea în posesie și eliberarea unui titlu de proprietate în dosarul nr._/215/2011; titlul de proprietate nr._/27.04.2012 ar fi fost eliberat în timpul litigiului care face obiectul dosarului nr._/215/2011 al Judecătoriei C., având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantei și intervenientei asupra aceleiași suprafețe de teren, care face parte din suprafața totală de 13,46 ha validată în folosul acestora prin HCJ nr. 1626/2007.
Referitor la motivele de nulitate invocate de reclamantă și intervenientă, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/20.10.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea în justiție promovată de petenta G. M. - G., în contradictoriu cu intimatele C. L. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, fiind obligate intimatele la îndeplinirea atribuțiilor legale privind punerea în posesie a reclamantei cu suprafața de 8,40 ha situată pe teritoriul mun. C., validată conform anexei 3 la Regulament, poziția 3, în baza HCJ nr. 344/17.04.2007, și respectiv emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață.
În baza acestei sentințe civile irevocabile, a fost emisă HCJ nr. 4/04.02.2011, prin care au fost validate G. M. - G. și G. M. în anexa 29 cu suprafața de 8,40 ha situată pe teritoriul mun. C., dispunându-se emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață.
Ulterior, prin HCJ nr. 421/18.10.2011, s-a admis solicitarea Comisiei Locale C. privind validarea și punerea la dispoziție a amplasamentului înscris în procesul – verbal de delimitare nr. 8522/2011, având ca obiect suprafața de teren de 8,40 ha cu care au fost validate G. M. - G. și G. M., aflată în administrarea Universității din C. – Stațiunea Didactică B. M., pe teritoriul administrativ al comunei C., în tarlaua 5/1, .>
Această suprafață de teren a fost predată de Universitatea din C. – Stațiunea Didactică B. M., prin protocol de predare – primire, către C. L. C., iar ulterior a fost emis titlul de proprietate nr._/27.04.2012
HCJ nr. 421/18.10.2011 a fost contestată în justiție pentru nelegalitate de petentele I. M. și P. S., însă prin sentința civilă nr._/11.07.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 90/24.01.2013 a Tribunalului D., cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca lipsită de interes, constatându – se cu autoritate de lucru judecat că reclamantele nu justifică un interes legitim în atacarea hotărârii, nedovedind că ar fi îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra amplasamentului identificat prin această hotărâre, cu alte cuvinte, nu au dovedit că acesta ar fi vechiul amplasament al autorului lor.
De altfel, instanța constată că în cauză reclamanta și intervenienta nu au făcut, într-adevăr, dovada faptului că terenul de 8,40 ha atribuit pârâtelor ar reprezenta vechiul amplasament al autorului lor, depunând la dosar doar o schiță topo care nu emană de la C. L. C. de Fond Funciar, de la o altă autoritate ori de la un specialist și care nu a fost avută în vedere la darea HCJ nr. 1626/2007 prin care au fost validate cu suprafața de 13,46 ha.
Pe de altă, parte, în ceea ce privește legalitatea modului de trecere a suprafețelor de teren aparținând Universității din C. – Stațiunea Didactică B. M. din domeniul public al statului, în domeniul privat al unităților administrativ – teritoriale, în speță în domeniul privat al comunei C., jud. D., pe baza hotărârilor comisiei județene, instanța constată că a fost pronunțată deja, în acest sens, sentința civilă nr. 6943/24.04.2009 a Judecătoriei C., în dosarul nr._/215/2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 907/R/21.05.2010 a Tribunalului Argeș, sentință prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Universitatea C. de anulare a hotărârilor Comisiei Județene D. nr. 989/15.05.2008, 991/15.05.2008, 992/15.05.2008, 999/06.06.2008, 1000/06.06.2008, 504/05.02.2008, 505/05.02.2008, hotărâri prin care terenul administrat de Stațiunea Didactică B. M. a trecut în domeniul privat, validându-se astfel implicit, cu autoritate de lucru judecat, aceste hotărâri.
Astfel, nu se mai poate pune în discuție la acest moment valabilitatea modului de trecere a suprafețelor de teren aparținând Universității din C. – Stațiunea Didactică B. M., inclusiv a suprafeței de 8,40 ha teren în discuție, din domeniul public al statului, în domeniul privat al unităților administrativ – teritoriale, întrucât s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat și s-ar ajunge în situația pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii.
De asemenea, având în vedere că HCJ nr. 421/18.10.2011 contestată în cauză a fost dată tocmai pe baza hotărârilor comisiei județene sus – menționate care se bucură de prezumția de valabilitate, fiind confirmate inclusiv prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu atât mai putere cuvânt, această hotărâre nu poate fi invalidată pe motiv că s-ar referi la un teren care a fost trecut în mod eronat din domeniul public, în domeniul privat.
Reclamanta și intervenienta au mai susținut că HCJ nr. 421/18.10.2011 și titlul de proprietate nr._/27.04.2012 eliberat în baza acesteia, au fost emise în timpul litigiului care face obiectul dosarului nr._/215/2011 al Judecătoriei C. care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamantei și intervenientei asupra aceleiași suprafețe de teren, care face parte din suprafața totală de 13,46 ha validată în folosul acestora prin HCJ nr. 1626/2007, însă nu există o dispoziție legală care să interzică eliberarea titlului de proprietate asupra terenului litigios, atâta vreme cât instanța constată, așa cum s-a menționat și s-a motivat și mai sus, că în cauză nu s-a făcut dovada îndreptățirii reclamantei și intervenientei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui amplasament, întrucât din materialul probator nu rezultă că acest teren ar face parte din vechiul amplasament al autorului M. G.. În aceste condiții, reaua – credință a Comisiilor de Aplicare a Legilor Fondului Funciar nu este dovedită în cauză.
Față de cele expuse, având în vedere că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 5 și 6 din HG nr. 890/2005 și că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/2007 și de dreptul comun, instanța va respinge ca neîntemeiate atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție voluntară principală, formulate în cauză.
De asemenea, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intervenientei I. M. de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta M. N. E., cu domiciliul în București, ., .. 10, sector 6, în contradictoriu cu pârâtele G. M. - G., G. M., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat O. R., cu sediul în C., ., nr. 40, jud. D., C. L. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, cu sediul în C., jud. D. și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, cu sediul în C., jud. D..
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta I. M., în contradictoriu cu reclamanta M. N. E. și cu pârâtele G. M. - G., G. M., C. L. C. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.
Respinge ca neîntemeiată cererea intervenientei I. M. de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../18.09. 2014
Tehnored. S.B./ 8 ex
← Pretenţii. Hotărâre din 30-09-2014, Judecătoria CRAIOVA | Accesiune. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|