Obligaţie de a face. Sentința nr. 9872/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9872/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 33387/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9872
Ședința publică de la 09.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâții R. I. R. și R. C. M., având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant av. P. M., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură la data de 08.07.2014, din partea pârâților, concluzii scrise.
Instanța ia act că pârâții nu s-au prezentat în fața instanței de judecată, deși au fost citați cu mențiunea personal la interogatoriu, sub sancțiunea prevăzută de art. 358 NCPC.
Av. P. M. pentru reclamant, depune la dosar interogatoriile scrise pentru cei doi pârâți și solicită aplicarea dispozițiilor art. 358 N.C.P.C.
La interpelarea instanței, reclamantul prin apărător, arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat și este de acord cu acordarea cuvântului pe fond la acest termen de judecată, drept pentru care instanța încheie etapa cercetării procesuale și acordă reclamantului prin apărător, cuvântul pe fond în dezbateri, conform art. 392 NCPC.
Av. P. M., pentru reclamant, pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea pârâților să pună la dispoziția reclamantului facturile de utilități. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.10.2013, cu termen recomandat la data de 28.10.2013 conform N.C.P.C., reclamantul R. G., în contradictoriu cu pârâții R. I. R. și R. C. M. a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună obligarea pârâților la comunicarea facturilor de utilități pentru apă, gaze, energie electrică, pe care aceștia le primesc pentru imobilul proprietatea acestora din C., ., jud. D., în care reclamantul locuieste, pentru a -i da posibilitatea să ia la cunoștință în timp util despre conținutul acestora și să le poată achita la termen, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamantul arată că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639 din 17 august 2008 la B.N.P. S. C., defuncta R. A., soția subsemnatului, a transmis în proprietate pârâților R. I.-R. și R. C.-M. imobilul proprietatea sa situat în C., ., județul D. compus din teren intravilan în suprafață de 292 mp și construcția cu destinația de locuință, în schimbul imobilului ce l-a înstrăinat pârâții obligându-se să o întrețină cu toate cele necesare traiului până la deces, iar la deces să o înmormânteze potrivit datinilor și obiceiurilor creștinești, iar prin declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17 septembrie 2008 la B.N.P. S. C., pârâții s-au obligat să întrețină și pe subsemnatul cu toate cele necesare traiului până la deces, iar la deces să îl înmormânteze potrivit datinilor și obiceiurilor creștinești.
Mai mult, prin același contract de întreținere, beneficiara întreținerii păstrează posesia asupra imobilului situat în C., ., județul D., pârâții întreținători urmând a intra în stăpânirea de fapt asupra acestuia abia la data decesului beneficiarei.
A mai arătat că la data de 27 martie 2009 între pârâții R. I.-R. și R. C.-M. în calitate de proprietari, R. A. în calitate de uzufructuară pe de o parte, și subsemnatul, pe de altă parte, a intervenit actul de constituire drept de uzufruct prin care pârâții și defuncta R. A. au constituit în favoarea subsemnatului un drept de uzufruct pe tot timpul vieții sale asupra imobilului situat în C., ., județul D., compus din teren intravilan în suprafață de 292 mp și construcția cu destinația de locuință, iar prin sentința civilă cu nr. 1043/23 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._/215/2009*, modificată prin decizia civilă cu nr. 342/13 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul cu nr._/215/2009*, rămasă irevocabilă prin decizia civilă cu nr. 320/23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul cu nr._/215/2009*, obligația de întreținere în natură luată de pârâți prin declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17 septembrie 2008 la B.N.P. S. C. a fost transformată prin hotărâre irevocabilă, la cererea pârâților, într-o obligație de întreținere pecuniară constând în plata lunară de către pârâți către subsemnatul a sumei de 1000 lei.
De la data rămânerii definitive a hotărârii și până în prezent, întreținătoarii nu și-au onorat obligația asumată prin contract și transformată de instanță într-o obligație pecuniară, deși au fost notificați inclusiv cu numărul contului personal al subsemnatului.
A mai precizat că pârâții nu numai că nu și-au executat obligația de întreținere așa cum a fost aceasta prevăzută prin contractul de întreținere și ulterior transformată de instanță într-o obligație pecuniară, dar nici măcar nu i-au comunicat facturile la utilități care sunt emise pe o altă adresă decât cea de la imobilul situat în C., ., județul D. unde își are domiciliul și în felul acesta, nu stie niciodată nici suma de plata, nici data plății, motiv pentru care a și fost debranșat de la utilități și a trebuit, fară nicio vină, să achite taxa de debranșare și rebranșare. Mai mult decât atât, cum nu este titular de contract, orice suma pe care subsemnatul o virează în contul furnizorilor de utilități este considerată ca achitată de pârâți și acoperă mai întâi costurile utilităților de la reședința pârâților din C., .-37, ., . class="Bodytext1"> Mai arată că dorește sa-și achite la timp și fară penalitati facturile la utilitati si pentru aceasta trebuie sa i se comunice facturile pe adresa de domiciliu.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, defuncta R. A. a transmis pârâților R. I. R. și R. C. M., dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren intravilan și construcție cu destinația de locuință, situat în C., ., jud. D., prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 2639 din data de 17.08.2008 de BNP S. C., în schimbul întreținerii sale de către pârâți pe toată perioada vieții și a înmormântării potrivit datinilor, iar prin declarația de angajament autentificată sub nr. 2640 din data de 17.09.2008 de BNP S. C., pârâții s-au obligat, în baza aceluiași contract de întreținere, să asigure întreținerea în natură și a reclamantului R. G..
Prin actul de constituire a dreptului de uzufruct autentificat sub nr. 401 din data de 27.03.2009 de BNP N. M., pârâții în calitate de proprietari și R. A. în calitate de uzufructuară, au constituit în favoarea reclamantului R. G. un drept de uzufruct viager asupra imobilului situat în C., ., jud. D..
Prin sentința civilă cu nr. 1043/23 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009*, modificată prin decizia civilă nr. 342/13 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul cu nr._/215/2009*, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 320/23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul cu nr._/215/2009*, obligația de întreținere în natură a reclamantului R. G. asumată de pârâți prin declarația angajament autentificată sub nr. 2640 din 17 septembrie 2008 la B.N.P. S. C. a fost transformată, la cererea pârâților, într-o obligație de întreținere pecuniară constând în plata lunară de către pârâți către reclamant a sumei de 1000 lei.
Ulterior, pârâții nu i-au pus la dispoziție reclamantului facturile de utilități pentru apă, gaze și energie electrică pe care aceștia le primesc la domiciliul lor pentru imobilul proprietatea lor situat în C., ., jud. D., asupra căruia reclamantul are un drept de uzufruct și, în același timp, nu au achitat la timp unele facturi, determinând, potrivit susținerilor reclamantului, debranșarea imobilului de la diferite utilități.
Pârâții, prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 18.02.2014, și-au asumat obligația de a transmite pe viitor copii ale facturilor la utilități, reclamantului, achiesând implicit la cererea de chemare în judecată, dar cu toate acestea, până la data pronunțării hotărârii judecătorești nu și -au îndeplinit această obligație, motiv pentru care situația litigioasă dintre părți persistă.
Instanța, în temeiul art. 358 C., față de lipsa nejustificată a pârâților la interogatoriul propus de reclamant, consideră absența lor ca pe un început de dovadă în folosul reclamantului care se completează cu restul probelor administrate în dosar.
Instanța reține că pârâții sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, dar cu toate acestea, reclamantul, în calitate de uzufructuar viager, este cel obligat la plata facturilor la utilități pentru acest imobil și este, în același timp, îndreptățit să primească de la pârâți suma lunară de 1000 lei datorată cu titlu de obligație de întreținere pecuniară, sumă din care să-și poată achita costurile întreținerii, inclusiv facturile la utilități.
În consecință, pentru a fi plătite la timp facturile la utilități, pârâții trebuie să-i comunice reclamantului în copii și până la împlinirea datei scadenței, aceste facturi pe care le primesc pentru imobilul proprietatea lor situat în C., ., jud. D., imobil în care locuiește reclamantul, în calitate de uzufructuar.
Față de cele expuse, având în vedere prevederile art. 1527 C.civ., instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâții să-i comunice reclamantului în copii și până la împlinirea datei scadenței, facturile de utilități pentru apă, gaze și energie electrică pe care aceștia le primesc pentru imobilul proprietatea lor situat în C., ., jud. D., asupra căruia reclamantul are un drept de uzufruct.
Totodată, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 453 C., instanța îi va obliga în solidar pe pârâți la plata către reclamant a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 20 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 500 lei onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul R. G., cu domiciliul în C., ., jud. D. și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P. M. cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții R. I. R. și R. C. M., ambii cu domiciliul în .. O. și domiciliul procesual ales în C., ., ., ..
Obligă pârâții să-i comunice reclamantului în copii și până la împlinirea datei scadenței, facturile de utilități pentru apă, gaze și energie electrică pe care aceștia le primesc pentru imobilul proprietatea lor situat în C., ., jud. D., asupra căruia reclamantul are un drept de uzufruct.
Obligă în solidar pârâții la plata către reclamant a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.07.2014.
.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../03.09.2014
Tehnored. S.B./ 5 ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 9833/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7227/2014.... → |
---|