Obligaţie de a face. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 40410/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele C. I., C. TUDORIȚA și pe pârâtul M. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantele personal și asistate de avocat A. A. și avocat A. A.-M. cu delegație de substituire pentru avocat D. L., pentru pârât, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat de expert P. I., după care:
Instanța supune dezbaterii excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește obligarea pârâtului de a desființa cele trei garduri.
Avocat A. A., pentru reclamante, arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat A. A.-M. cu delegație de substituire pentru avocat D. L., pentru pârât, arată că în prezent nu mai există nimic pe terenul în litigiu, nici gard, nici construcții.
Reclamantele arată că nu înțeleg să renunțe la cererea de chemare în judecată întrucât deși construcțiile au fost demolate, materialele rezultate din acestea au rămas pe teren.
Instanța, constatând că probele încuviințate au fost administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și potrivit art. 392 N.C.Pr.civ. deschide dezbaterile în fond.
Avocat A. A., pentru reclamante, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat A. A.-M. cu delegație de substituire pentru avocat D. L., pentru pârât, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reclamantele nu au demonstrat reaua credință a pârâtului în edificarea construcțiilor, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar note de ședință.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. instanța declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 29.11.2013, reclamantele C. I. și C. TUDORIȚA au chemat în judecată pe pârâtul M. D. ,pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la ridicarea dependințelor anexe zidite din material BCA, acoperite cu țiglă și placă de azbociment, și a gardului de lemn pe lungime de 26 m, pe cheltuiala sa, ambele situate pe terenul reclamantelor situat în C., .. 11, județul D..
În motivare, reclamantele au arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr._/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, li s-a atribuit terenul în suprafață de 2363 mp, identificat potrivit schiței anexă a raportului de expertiză efectuat în dosarul nr._/215/2009, între punctele 30-45-46-47-48-50-30, iar atunci când au pus în executare această sentință înregistrându-se dosarul de executare nr. 142/E/2013 al B. S. D. au constatat că se află în imposibilitatea de a face executarea pe întreaga suprafață de teren deoarece în cuprinsul sentinței nu s-a menționat și ridicarea dependințelor anexe și a gardului împrejmuitor.
În drept, reclamantele și-au întemeiat cererea pe disp. art. 1075 C.civ.
În susținerea cererii, reclamantele au depus la dosar sentința civilă nr._/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, raport de expertiză efectuat în dosarul nr._/215/2009, proces-verbal din 15.10.2013 întocmit în dosarul de executare nr. 142/E/2013 al B. S. D..
La data de 07.02._, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că a dobândit terenul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, îndeplinind formalitățile de publicitate imobiliară pentru opozabilitate față de terți și de la această dată până în prezent a achitat impozitul aferent terenului și construcțiilor, învederând că terenul a aparținut numitului S. P., bunicul reclamantelor, la moștenirea căruia mama reclamantelor C. I. era renunțătoare așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 854/13.05.1973. Pârâtul a ținut să precizeze că numitul S. P. figura în Registrul Agricol din 1959-1963 cu suprafața de 8,47 ha, la poziția de rol 113 figurând ca membrii ai familiei S. A. - soția, S. I. - fiu și S. A. - noră. S. P. a decedat la data de 18.02.1973, moștenitorii acceptanți fiind S. I. - nepot și S. I.- fiu, C. I. – mama reclamantelor renunțând la succesiune.
Pârâtul a mai arătat că a dobândit terenul de la S. I. în baza adeverinței de proprietate nr. 1481/15.04.1992, iar din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că acesta era singurul moștenitor acceptant al proprietarului terenului S. P., și, de asemenea, doar S. I. a lucrat terenul după 1990. Pârâtul a susținut că fiind de bună-credință a împrejmuit terenul proprietatea sa încă de la data dobândirii și a edificat construcțiile aflate pe acesta, iar pe de altă parte nici terenul, nici construcțiile nu se mai află în proprietatea sa din anul 2003, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 N.C.Pr.Civ.
La data de 21.02.2014, reclamantele au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au arătat că pârâtul nu poate avea hotărâre judecătorească pentru terenul în litigiu întrucât ele au titlu de proprietate pentru acesta. Cu privire la apărările acestuia, au arătat că :- numiții S. P., S. P. I., S. C. I. și S. A. nu au deținut teren arabil în C., iar C. C., tatăl lor, este înscris în registrul agricol cu suprafața de 4 ha; -C. I., mama lor, nu a renunțat la succesiune din moment ce era terenul ei;- în mod eronat pârâtul spune că are construcții pe terenul în litigiu, acesta având un singur coteț de dimensiuni mici și refuză să elibereze terenul.
În salăturat cererii, reclamantele au depus la dosar titlul de proprietate nr. 1803-_/07.08.1996, copii din registrul agricol, adresa nr._/07.12.1994 emisă de Consiliul Local C., sentința civilă nr._/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, rămasă definitivă și irevocabilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, iar, în temeiul rolului activ, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea construcții civile, raportul de expertiză fiind efectuat de expertul P. I.. Instanța, din oficiu, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat, la data de 18.11.2014 expertul depunând răspunsul la aceste obiecțiuni.
La termenul de față a fost supusă dezbaterii excepția rămânerii fără obiect a petitului privind obligația de desființare a gardului, invocată din oficiu.
Analizând potrivit ar.248, alin. (1) C proc. civ.cu prioritate excepția invocată în prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către reclamantele C. Tudorița și C. I., pârâtul M. D. fiind obligat să lase acestora ăn deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 2363 mp, identificată potrivit schiței anexă a raportului de expertiză efectuat ( în dosarul nr._/215/2009), între punctele 30-45-46-47-48-50-30.
Prin prezenta cerere reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor și a gardului edificate pe terenul ce a făcut obiectul revendicării, invocând imposibilitatea executării silite a hotărârii menționate mai sus.
Examinând procesul-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de executorul judecătoresc S. D. în dosarul de executare nr. 142/E/2013, instanța reține că, în speță, cu ocazia executării silite a sentinței civilă nr._/01.07.2011, prin care s-a admis acțiunea în revendicare a reclamantelor, executorul judecătoresc a constatat, că pe terenul ce face obiectul executării silite se află gard ,având lungimea de 26 m, gard din sârmă, cu o lungime de 115 m și gard din sârmă cu o lungime de 26 m, precum și dependințe –anexe, reprezentând coteț din BCA, acoperit cu țiglă și plăci de azbociment.
În ceea ce privește gardul menționat în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, în conformitate cu cele constate prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză de P. I., instanța reține la momentul de față acesta a fost ridicat.
În aceste condiții, instanța reține că aspectele referitoare la obligația de ridicare a gardului de pe terenul revendicat, invocate prin prezenta acțiunea au fost remediate de către pârât.
Prin urmare, operațiunea de ridicare a gardului solicitată de reclamante nu mai poate face obiectul prezentei judecați, de vreme ce drepturile acestora au fost valorificate pana la aceasta data.
În atare situație, având în vedere argumentele menționate mai sus, instanța va admite excepția rămânerii fara obiect a petitului având ca obiect obligarea pârâtului M. D. la ridicarea gardului împrejmuitor,invocată din oficiu și îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește celelalte construcții, demolarea cărora este pretinsă de reclamante, instanța constată și reține următoarele:
Cu ocazia executării silite a sentinței civilă nr._/01.07.2011, prin care s-a admis acțiunea în revendicare promovate de către reclamantele C. Tudorița și C. I., executorul judecătoresc a constatat, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 15.10.2013, că pe terenul revendicat se află dependințe –anexe, reprezentând coteț din BCA, acoperit cu țiglă și plăcu de azbociment.
În ceea ce privește bunurile respective, pârâtul a susținut că le-a edificat în calitate de proprietar al terenului, invocând buna sa credință.
Față de cele stipulate cu putere de lucru judecat prin sentinței civilă nr._/01.07.2011, instanța constată că această construcție a fost edificată de pârât pe terenul din litigiu, proprietatea reclamantelor .
Dată fiind starea de fapt mai sus expusă, în vederea stabilirii faptului dacă pârâtul - constructor,care și-a edificat o construcție pe terenul proprietatea reclamantelor, a fost de bună sau de rea credință, instanța apreciază că, în cauza de față, trebuie analizată aplicabilitatea dispozițiilor care reglementează instituția accesiunii imobiliare artificiale, respectiv verificarea tuturor împrejurărilor, de fapt și de drept, care au dus la nașterea conflictului
Astfel, dispozițiile art. 494 alin.1-2 si alin.3, prima parte cod civil reglementează cazul de accesiune imobiliara artificiala privind accesiunea constructiilor, plantatiilor sau altor lucrari facute de o persoana cu materialele sale pe un teren, aflat in proprietatea altuia . Conform acestor dispoziții legale, proprietarul terenului are dreptul de a opta pentru una din urmatoarele doua posibilitati: - fie sa invoce accesiunea devenind proprietar al construcției, plantatiei ori lucrarii respective, cu obligatia de a plati constructorului de rea-credinta valoarea materialelor si prețul muncii, - fie sa-l oblige pe constructorul de rea-credinta sa procedeze la desfiintarea sau ridicarea constructiei, plantatiei sau lucrarii respective, pe propria lui cheltuiala, si de a pretinde daune-interese, daca a suferit un prejudiciu, in conditiile raspunderii civile delictuale.
În speță, reclamantele, în calitatea lor de proprietari ai ternului pe care se află construcția menționată mai sus, nu au fost interesați de păstrarea lucrărilor, ci au cerut obligarea pârâtului la ridicarea acestora.
Într-o atare situație se impune analizarea bunei sau relei credințe a constructorului în efectuarea lucrărilor, așa cum se deduce din prevederile art. 494 alineat 3 Cod civil.
În doctrină s-a statuat că, prin constructor de buna-credinta se intelege acea persoana care ridica o constructie, face o plantatie sau alta lucrare pe un teren, având convingerea ferma, dar eronata ca acel teren se afla in proprietatea sa. Prin urmare, buna-credinta trebuie sa existe in momentul cand s-au facut lucrarile, chiar daca dupa terminarea lor a devenit de rea-credinta. Astfel, nu se poate deduce reaua-credinta numai din faptul ca cel care a construit, plantat sau executat lucrari nu are vreun titlu asupra terenului. Sub acest aspect, articolul 487 Cod civil dispune că, posesorul terenului ,, încetează de a fi de bună credință din momentul în care îi sunt cunoscute viciile ,, titlului său translativ de proprietate.
Prin urmare, prin constructor de rea-credinta se intelege acea persoana care ridica o constructie sau face o plantatie sau alta lucrare pe un teren, cunoscând ca terenul in cauza nu-i apartine, ci este proprietatea altuia.
În cauza de față, pârâtul a susținut, astfel cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni întocmit de către expert(fila 87)că a edificat cotețul de porci în anul 1967, iar cu privire la grajdul de capre, expertul a apreciat față de materialele folosite, că aceasta a fost construit cu aproximație în anul 1975.
În conformitate cu sentința civilă nr._/01.07.2011 titlul de proprietate invocat de către pârât cu privire la terenul ce a făcut obiectul revendicării de către reclamante, a fost reprezentat de sentința civilă nr._/31.10.2001, pronunțată de Judecătoria C., sentință prin care instanța a pronunțat în contradictoriu cu numitul M. A., în calitate de moștenitor al lui Scorbura I., o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, nu putut fi reținut ca fiind preferabil titlului reclamantelor. Instanța a avut în vedere că acest titlu are la bază adeverința nr. 1481/13.02.1992, în baza căreia Scorbura Ion vânduse prin chitanță sub semnătură privată pârâtului M. D. suprafața de 2500 mp, adeverință care nu a fost urmată și de emiterea titlului de proprietate în favoarea numitului Scorbura I.. Astfel, prin hotărârea în revendicare s-a stabilit că, Scorbura ion a dispus de un teren ce nu se afla în patrimoniul său, astfel încât nici moștenitorul lui Scorbura ion, respectiv M. A. nu putea înstrăina nici voluntar și nici silit, pe calea pronunțării unei hotarari care să țină loc de vânzare-cumpărare suprafața pentru care pârâtul M. D. și-a obținut titlu de proprietate prin sentința civilă nr._/31.10.2001, întrucât nemo dat quod non habet.
Astfel, instanța reține că pretinsul titlul de proprietate al pârâtului a fost dobândit prin sentința civilă nr._/31.10.2001, ori construcțiile din litigiu, edificarea cărora a fost recunoscută de către pârât, sunt anterioare acestuia.
În aceste condiții, instanța apreciază că în momentul edificării construcțiilor, pârâtul avea cunoștință de faptul că terenul respectiv nu îi aparține.
Prin urmare, față de cele mai sus menționate, instanța constată că nu se poate reține buna-credința a pârâtului dacă in momentul când s-au făcut lucrările de construcții acesta a cunoscut faptul că terenul este proprietatea altei persoane.
Totodată, instanța reține că aceste construcții, a căror demolare au solicitat reclamantele, nu sunt de natură să sporească valoarea terenului acestora, având în vedere că nu fac decât să-i îngrădească și să-i împiedice exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului.
În consecință, având în vedere că pârâtul nu se poate prevala de efectul accesiunii imobiliare artificiale, iar reclamanții nu au înțeles să o invoce, instanța, considerând că acesta are calitatea de constructor de rea-credință, întrucât a ridicat construcțiile pe un teren despre care știa că nu este proprietatea sa, în condițiile în care nu se poate prevala de vreun titlu de proprietate valabil privind terenul care să justifice aceste lucrări, va obliga paratul M. D. să ridice construcțiile edificate de pe terenul proprietatea reclamantelor situat în C., Bariar Valcii, ., nr. 11, reprezentând anexă gospodărească construită din BCA, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză judiciară specialitatea construcții civile întocmit de expertul P. I..
Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, fiind reținută culpa procesuală, instanța va obliga pe acesta, potrivit art. 453 C.proc.civ., la plata către reclamante a sumei în cuantum de 920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar,onorariu de expert și de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția rămânerii fără obiect a petitului având ca obiect obligarea pârâtului M. D. la ridicarea gardului împrejmuitor,invocată din oficiu.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C. I., C. TUDORIȚA, domiciliate în C., ., județul D. împotriva pârâtului M. D., domiciliat în C., . 5 Parângului, nr. 11, județul D. .
Respinge petitul având ca obiect obligarea pârâtului la ridicarea gardului împrejmuitor ca fiind rămas fără obiect.
Obligă pârâtul să ridice construcțiile edificate de pe terenul proprietatea reclamantelor situat în C., Bariar Valcii, ., nr. 11, reprezentând anexă gospodărească construită din BCA, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză judiciară specialitatea construcții civile întocmit de expertul P. I..
Conform art. 453 Cod procedură civilă obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în cuantum de 920 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 26.11.2014.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
5 ex./2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1013/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria... → |
|---|
