Pretenţii. Sentința nr. 2313/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2313/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 34299/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ - pretenții -

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2313

Ședința publică de la 20 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. Z.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 2 ROVINE, în contradictoriu cu pârâții B. V., O. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă, precum și pârâta B. V., personal, lipsind pârâtul O. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta, personal, depune la dosarul cauzei copie chitanță de plată debit.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., învederează că această suma este anterioară perioadei ce formează obiectul prezentei cauze.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta B. V., personal, solicită admiterea acțiunii, dar fără plata penalităților de întârziere.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 2 ROVINE a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâții B. V., O. N. să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2365, 74 lei din care suma de 2150, 57 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și suma de 215, 17 lei reprezintă penalități de întârziere conform hotărârii adunării generale, aferente perioadei noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții in calitate de proprietari ai imobilului situat in .. A 18, . administrarea Asociației de proprietari nr. 2 Rovine nu si-au achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși au fost somați în repetate rânduri în acest sens.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, act de proprietate al imobilului, contract de mandat acordat de reclamantă președintelui acesteia, S. I., liste de plata, dovezile de convocare, proces-verbal din data de 03.04.2012.

La data de 07.11.2013 instanța a comunicat cererea catre parati, conform dovezilor de înmânare atașate la f.32 si 33, iar aceștia nu au depus întâmpinare in termenul legal.

La data de 19.11.2013, pârâta B. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a arătat că aceasta recunoaște debitul, dar din cauza problemelor familiale nu a putut achita debitul restant, anexând întâmpinării copii chitanțe de plată

Instanța a acordat primul termen de judecata la data de 30.01.2014 când instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

In fapt, paratii B. V., O. N. in calitate de proprietari ai apartamentului nr.18 din blocul A18, nu au achitat întreținerea lunara aferenta perioadei noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 2 Rovine.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respec tivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la inscrisurile de la dosar prin care reclamanta a facut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a paratilor care nu au contestat debitul instanța constată că în speță pârâtii nu și-au îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa prin art. 46 și anume nu au achitat la termen cotele de contribuție ce îi reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013, sumă ce se ridică la suma de 2365,74.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine, în contradictoriu cu pârâții B. V. și O. N., si va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 2365,74 lei, compusa din suma de 2150,57 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie-decembrie 2012, ianuarie-iulie 2013 si 215,17 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Se va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine, cu sediul în C., ., ..D. în contradictoriu cu pârâții B. V. și O. N., ambii cu domiciliul în C., ..A18, ., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 2365,74 lei, compusa din suma de 2150,57 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie-decembrie 2012, ianuarie-iulie 2013 si 215,17 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.4/18.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2313/2014. Judecătoria CRAIOVA