Partaj judiciar. Sentința nr. 9355/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9355/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 19581/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9355/2014
Ședința publică din data de 27 iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. V. și pe pârâtele G. F. și M. P., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 10 mai 2013, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ. și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 19.05.2014, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2011, sub nr. de dosar_, reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâtele G. F. și M. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună partajarea averii succesorale rămase în urma tatălui lor R. C., decedat la data de 26.12.1995, formată din casă compusă din trei camere și sală, magazie, pătul, teren intravilan în suprafață de 0,475 mp, teren extravilan arabil în suprafață de 3200 mp, vii 700 mp, pășuni 6125 mp, păsuri 1500 mp conform TDP nr. 811-_ din data de 26.08.1998, situate în ., județul D..
În motivare, reclamantul a arătat că s-a ocupat de tatăl său decedat singur, fără contribuția surorilor, întrucât mama sa a decedat pe vremea când era copil, s-a ocupat de înmormântare și de pomenirile ulterioare.
A mai precizat reclamantul că bunurile mobile și imobile sunt situate în ., iar după decesul tatălui din anul 1995 a locuit acolo vreo 2 ani, după care s-a îmbolnăvit și s-a întors la domiciliul său, fiind însă singurul care merge în Seaca de P. și care a mai investit ce a putut în imobil. Cele două pârâte, deși locuiesc mai aproape, nu au trecut pe acolo și nu s-au ocupat de nimic.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie CI reclamant, certificat de deces, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de atestare fiscală, titlu de proprietate.
Pârâtele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 C.proc.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 29.03.2013.
Prin încheierea de ședință din data de 10.05.2013, în baza art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., instanța a suspendat judecarea cauzei, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 27.06.2014, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10 mai 2013, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ, termenul de perimare de un an începând să curgă de la acea dată.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina reclamantului, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, care să întrerupă cursul perimării, instanța în baza art. 248 alin.1 C.proc.civ., urmează a admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. V., cu domiciliul în C., ., nr. 12, județul D., în contradictoriu cu pârâtele G. F., cu domiciliul în ., nr. 378, județul D. și M. P., cu domiciliul în ., ., județul D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A. 2 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9344/2014. Judecătoria... → |
---|