Pensie întreţinere. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 19730/215/2014

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 03.09.2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR

GREFIER – B. L.

Pe rol,judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul M. M. și pârâtul M. F. C., având ca obiect: pensie întreținere

JUDECATA

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2014 sub nr. _ pe rolul Judecătoriei C., reclamantul M. M. CNP_ cu domiciliul in C., . ,. 3,. a chemat în judecată pârâtul M. F. C. CNP_ cu domiciliul în C.,cart. 1 Mai, . ,. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună sistarea pensiei de întreținere .

În motivarea cererii s-a arătat că prin sent. civ 1671/MF/14.09.2006 pronunțată de Judecătoria C. ,pârâtul (fiul reclamantului ) a fost încredințat spre creștere și educare mamei, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere in favoarea pârâtului. In prezent insă pârâtul are vârsta de 23 ani și nu se mai află in continuarea studiilor.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu acte,interogatoriul pârâtului .

Cererea a fost depusă în dublu exemplar ,legal timbrată și semnată.

În susținerea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri in xerocopie in dublu exemplar conform cu originalul: sent.civ 1671/MF/14.09.2006 pronunțată de Judecătoria C. irevocabilă ,certificatul de naștere al pârâtului

În conformitate cu art.200 alin.1/cod proc.civ.: „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, verifică de îndată dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194-197”.

Astfel, prin rezoluția din data de 22.05.2014, conform art.200 alin.2/cod proc.civ. s-au comunicat reclamantului în scris, lipsurile cererii, cu mențiunea ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să facă următoarele completări sub sancțiunea anulării cererii:

- conform art.194 lit.d/cod proc.civ., reclamantul să arate motivele de drept (temeiul juridic) pe care se sprijină cererea.

Ulterior reclamantul a indicat ca temei juridic al acțiunii articolul 150 cod proc civ.

Prin rezoluția din data de 23.06.2014, în conformitate cu art.201 alin.1/cod proc.civ., coroborat cu art.208 alin.1, art.149 alin.1 și art.150 alin.5/cod proc.civ. s-a comunicat pârâtului un exemplar de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art.165/cod proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2/cod proc.civ., a decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.Conform art.254 alin.1/cod proc.civ., probele se propun sub sancțiunea decăderii (de către pârât) prin întâmpinare. Întâmpinarea se depune în dublu exemplar pentru a se putea comunica un exemplar reclamantei, conform art.149 alin.1/cod proc.civ.

Ulterior, reclamantul a depus după comunicarea acțiunii, prin compartimentul registratură, la data de 23.07 .2014 o cerere scrisă în care a arătat că renunță la acțiunea formulată.

În conformitate cu art.406 alin.1/cod proc.civ.:”reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Dacă renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, dar până la primul termen la care părțile sunt legal citate, nu este necesar consimțământul pârâtului, pentru a se lua act de manifestarea de voință a reclamantului.

În situația din speță, reclamantul a renunțat la acțiune în scris, înainte de fixarea primului termen de judecată de către instanță și după comunicarea acțiunii părții pe care a chemat-o în judecată.

Așa cum am arătat mai sus, articolul 406 alin.1/cod proc.civ., se referă doar la renunțarea la cererea de chemare în judecată.

Când intervine renunțarea în primă instanță, aceasta trebuie să ia act de manifestarea de voință a reclamantului printr-o sentință, indiferent de momentul renunțării, respectiv dacă aceasta se produce în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, în cursul cercetării procesului, ori al dezbaterilor pe fond.

De aceea, nu există niciun impediment în aplicarea prevederilor art.424 alin.1/cod proc.civ., și pronunțarea unei sentințe prin care prima instanță să ia act de renunțarea la judecată, cât timp printr-o asemenea hotărâre instanța se dezinvestește fără a soluționa cauza.

Prin urmare, instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului M. M. CNP_, cu domiciliul in C., . ,. 3,.

Cu recurs (la judecătoria C. ) in 30 zile de la comunicare

Pronunțată in ședința publică azi 03.09.2014.

PREȘEDINTE. GREFIER

S.B. L.B.

red.:B.S.;Tehnored.:B.L.;Nr.ex.:3;Data red.: 09.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CRAIOVA