Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 15840/215/2014
DOSAR NR._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 07.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. G. I., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/30.03.2014 întocmit de către I.P.J. A. – Biroul Rutier A..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223, pct. 3 Noul cod de procedură civilă.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepție invocată de către intimat prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014 sub nr._, petentul C. G. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A. – Biroul Rutier A., a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/30.03.2014, solicitând anularea procesului verbal, cu consecința înlăturării sancțiunilor contravenționale aplicate, a exonerării de la plata amenzii în cuantum de 765 lei și a restituirii permisului de conducere reținut și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, ca și motive de netemeinicie, petentul a arătat că agentul constatator a reținut eronat că ar fi încălcat obligația prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, reținând greșit că, în data de 30.03.2014, ora 11,56, ar fi condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._ pe . municipiul A. cu o viteză de 101 km/h.
Petentul a arătat că este imposibil ca, în condițiile în care traficul era intens (faptele petrecându-se la ora 11,56, într-o zi de duminică), circulând în coloană, să ajungă la viteza de 101 km/h, așa cum susține agentul constatator.
Mai mult decât atât, chiar dacă din probele care se vor administra în cauză ar rezulta că viteza de deplasare ar fi fost de 101 km/h, această viteză a fost determinată cu un cinemometru – aparat de măsurare a vitezei montat pe autospeciala MAI_.
Ori, măsurarea vitezei autovehiculului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare. Ca atare, raportat la această viteză, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat, întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
Mai mult decât atât, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune, astfel încât se impune anularea procesului verbal de contravenție.
Ca și motive de nelegalitate, petentul a arătat că agentul constatator a interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în speță art. 1. Astfel, raportat la starea de fapt prezentată, petentul consideră că fapta reținută de agentul constatator nu există, astfel încât sancționarea este lipsită de temei legal.
Petentul a mai arătat că agentul constatator nu a avut în vedere dispozițiile art. 3.1.1. lit. b) și c) din Norma de Metrologie Legală NML nr. 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005 publicat în M.O. al României nr. 1102/07.12.2005 din care rezultă că măsurarea vitezei autoturismului petentului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare, fără a se face dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
De asemenea, petentul a arătat că se interpretează și se aplică greșit de către agentul constatator dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, întrucât, raportat la starea de fapt prezentată, fapta reținută de agentul constatator nu există, petentul neaflându-se pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 50 km/h.
A mai apreciat petentul că se aplică greșit dispozițiile art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, întrucât, având în vedere natura contravenției și mijloacele de probă, sarcina probei este răsturnată. În consecință, vizând și dispozițiile art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 intimatul are sarcina de a dovedi cu mijloace tehnice certificate conform legii viteza concretă de deplasare constatată și menționată în procesul verbal.
Însă agentul constatator a măsurat cu un mijloc tehnic o viteză relativă de deplasare, astfel încât pentru a dovedi viteza concretă, intimatul trebuie să dovedească faptul că acel aparat radar este omologat și verificat metrologic, precum și că măsurarea a fost efectuată în mod corect, dovedind că cinemometrului radar i-a fost efectuată autotestarea, că agentul constatator care a efectuat măsurarea este operator radar și operator de date cu caracter personal, precum și că agentul constatator se afla în executarea unui ordin de serviciu.
În drept, au fost invocate prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar, în copie conformă cu originalul, procesul verbal de contravenție contestat.
La data de 28.05.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.
Pe cale de excepție intimatul a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei C., având în vedere că fapta a fost săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei A..
Pe fondul cauzei intimatul a arătat că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.
Intimatul a mai arătat că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din O.G. 2/2001 și art. 2 din O.U.G. 195/2002 iar procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Intimatul a precizat că din verificările efectuate reiese că procesul-verbal de constatare este temeinic și legal, instanța urmând să pronunțe o hotărâre în acord cu practica judiciară internațională în materie (v. cauza H. ș.a. contra României). În aceste cauze reunite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6, par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
În această situație, în lipsa probelor produse de reclamant și în raport de existența la dosarul cauzei a procesului verbal de contravenție și a planșei foto radar (8 foto), consideră intimatul că singura soluție viabilă ce poate fi adoptată de instanță este respingerea plângerii în contextul existenței faptei contravenționale.
Prin urmare, intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Intimatul a mai învederat instanței că situația de fapt reținut în procesul verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în baza art. 6 din C.E.D.O., veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indiciii că situația de fapt reținut în procesul-verbal nu ar corespunde realității.
Aceste indicii trebuie furnizate de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce însă la o simplă susținere a acestuia în sensul negării faptelor imputate.
Din analiza actelor depuse la dosar rezultă că petentul nu a propus nicio probă și nu a indicat nici un indiciu în susținerea afirmațiilor sale, mai mult, nu a indicat nici un motiv minim plauzibil pentru care agentul constatator l-a oprit în trafic pe petent în lipsa oricărei încălcări a regulilor de circulație din partea sa și, după ce a fost oprit în trafic, în lipsa oricărui incident sau încălcări a normelor rutiere, să în întocmească un proces verbal total neadevărat.
În susținerea întâmpinării intimatul a depus la dosar referat întocmit la data de 20.05.2014 cu rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu plângerea contravențională formulată de numitul C. G. I., planșă foto radar cuprinzând 8 fotografii.
La data de 01.07.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
Pe fond, petentul a arătat că înțelege să invoce jurisprudența CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), astfel că acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această încadrare conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general iar sancțiunea contravențională aplicabilă urmărește un scop preventiv și represiv. Lipsa gravității pedepsei aplicate petentului cu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal.
Astfel, petentul apreciază că procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, urmând a se reține săvârșirea contravenției de către petent doar în prezența unor probe concludente de vinovăție.
Apoi deciziile CEDO sunt izvor de drept, deci obligatorii pentru instanțe. Dacă s-ar răsturna sarcina probei, așa cum susține intimata, ar însemna impunerea arbitrariului, ceea ce ar constitui pericol grav pentru statul de drept.
Ori, apreciază petentul, probele anexate de intimată întâmpinării, sunt lipsite de relevanță, având în vedere prevederile art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, ale pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML și ale pct. 4.2, 4.3 și 4.4 din Norme.
În cauză, agentul constatator a propus ca probe înscrisuri, respectiv raportul agentului constatator și 8 planșe foto.
În ceea ce privește raportul agentului constatator, neexistând nici un text de lege care să-i confere valoare probatorie, petentul apreciază că acesta nu poate fi analizat ca probă în prezenta procedură.
Petentul a mai precizat că în procesul verbal nu sunt menționate datele de identificare ale aparatului radar folosit, condițiile în care s-a făcut înregistrarea, identitatea operatorului și, în general, starea de fapt nu este descrisă corect și complet pentru ca instanța să poată verifica îndeplinirea cerințelor legale pentru ca înregistrările să poată fi folosite ca probă și în plus nici agentul și nici organul constatator nu au comunicat petentului înregistrările făcute.
De asemenea, petentul a precizat că nici în fața instanței intimatul nu a înțeles să probeze săvârșirea faptei de către petent, necomunicând dovezile privind îndeplinirea cerințelor normelor legale pentru ca înregistrările să fie folosite ca probe. Este adevărat că la dosar s-au depus planșe foto dar acestea nu sunt suficiente pentru că din textele legale mai sunt citate rezultă clar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o înregistrare pentru a fi folosită ca probă în fața instanței.
Ori, intimatul nu a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe autospeciala cu nr. MAI_ – HDD Săvârșin 02, astfel că nu se face dovada că aparatul radar a fost verificat metrologic.
În planșele foto depuse de intimat la dosarul cauzei cu nr. 5188, 5212, 5222, 5232, 5239 și 5264 nu se distinge numărul de înmatriculare la autovehiculului. În planșele foto depuse de intimat la dosarul cauzei cu nr. 5288 și 5296, deși se distinge numărul de înmatriculare al autovehiculului, viteza înregistrată de aparatul radar este de 76 km/h și respectiv 69 km/h, astfel că acestea nu fac dovada săvârșirii contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat.
Toate planșele foto au înaintea cifrei de viteză trecută litera "T" care poate reprezenta "Test", adică aparatul își făcea autotestarea. Ori, intimatul nu a depus la dosarul cauzei manualul cinemometrului-radar utilizat, pentru a se demonstra semnificația reală a literei "T".
Mai mult decât atât, din înscrisurile înaintate de către intimat nu rezultă marja de eroare a aparatului radar.
Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată de către intimat prin întâmpinare, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, conform dispozițiilor art. 32 alin 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În cauză, fapta descrisă în procesul verbal de contravenție s-a săvârșit pe raza municipiului Arada, fiind constatată și sancționată de I.P.J. A. – Biroul Rutier, astfel că în temeiul textului de lege sus citat competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei A..
Conform dispozițiilor art. 132 alin 1 N.C.proc.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Față de cele reținute mai sus, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și, în temeiul dispozițiilor art. 132 N.C.proc.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepție invocată de intimatul I. A..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul C. G. I., cu domiciliul în C., .. 35, .. 1, ., în contradictoriu cu intimatul I. A. – Biroul Rutier A., cu sediul în A., ., nr. 17-21, jud. A., în favoarea Judecătoriei A., județul A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.
4 ex./23.10. 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6629/2014. Judecătoria... → |
|---|
