Contestaţie la executare. Sentința nr. 8055/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8055/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 36703/215/2013
Dosar nr._ - contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8055/2014
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de contestatoarea . SRL, cu sediul în C., Calea București nr. 51, județul D. in contradictoriu cu intimatul Z. D., cu domiciliul ales la SCDL Ișalnița, .. S88, C., D. si tertul poprit B. GSC C. – Sucursala Rovine, cu sediul în C., .. A62, parter, D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic M. L. C. pentru contestatoare și intimatul Z. D., lipsind terțul poprit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a instanței.
Consilier juridic M. L. C., pentru contestatoare, arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
Intimatul, de asemenea, arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 650 din Codul de procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Consilier juridic M. L. C., pentru contestatoare, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Intimatul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic M. L. C., pentru contestatoare, solicită admiterea contestației la executare, anularea tuturor formelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată. depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul solicită respingerea contestației.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluținonare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6.11.2013, contestatoarea . C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Z. D. și terțul poprit B. G. C. Sucursala Rovine anularea tuturor formelor de executare silită începute prin înființarea popririi nr.228/2013 din 22.10.2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. T. în dosarul de executare nr.228/E/2013.
In motivarea contestatiei s-a aratat ca in fapt s-a dispus infiintarea popririi nr 228/E/2013 in mâinile terțului poprit B. G. C. sucursala Rovine asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 3187,8 lei ce reprezinta: 1709 lei drepturi bănești, conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civila nr. 4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. si decizia nr. 868/13.02.2009 pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul_ si 1478,8 lei cheltuieli de executare stabilite conform încheierii din 22.10.2013.
Precizează ca debitul pentru care s-a înființat poprirea, reprezintă drepturi salariale câștigate definitiv si irevocabil de intimata, reprezentând sporul de dispozitiv in cuantum de 25% din salariu, acordat de instanțe pe perioada 13.11._08.
De asemenea contestatoarea a invocat prescripția dreptului de a obține executarea silita.
Potrivit art.705 alin 1 si 2 din N.C.P.C. dreptul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data cand se naște dreptul de a obține executarea silita. In cazul hotărârilor judecătorești si arbitrale, termenul de prescripție incepe sa curgă de la data rămânerii definitive.
In speța executarea silita a inceput in temeiul unei hotărâri judecătorești rămasa irevocabila (definitiva dupa NCPC) la data de 13.02.2009, aceasta fiind data de la care incepe sa curgă termenul de prescripție potrivit art.705 alin.2 teza alia din NCPC si s-a împlinit la 13.02.2012, conform art.710 NCPC coroborat cu art. 2544 NCC.
Precizează ca prin Hotărârea nr.24 din 04.02.2011 emisa de Consiliul Local al Municipiului C., s-a aprobat reorganizarea Serviciul Public Administrația Piețelor si Târgurilor C. in societate comerciala cu răspundere limitata cu doi asociați, înlocuindu-se in cuprinsul tuturor actelor de autoritate in vigoare cu denumirea . C. SRL.
De asemenea potrivit art.2 din Actul Constitutiv nr.2 din 08.02.2011, forma juridica a societății este de societate cu răspundere limitata, cu capital integral romanesc cu răspundere limitata.
Prin urmare, asa cum rezulta din aceste inscrisuri, este o societate comerciala cu răspundere limitata si nu o instituție publica.
Ori dispozițiile art.1. alin.1 din OUG nr.71/2009 care privesc plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, vizează exclusiv autoritățile si institutiile publice, astfel cum sunt definite de art. 1 alin.4 din același act normativ, societatea contestatoare neincadrandu-se in aceasta categorie si, prin urmare, nu îi sunt aplicate aceste dispoziții legale.
Creditorii au inceput executarea silita la data de 26.06. 2013, la mai mult de un an de cand se implinise termenul de prescripție, astfel ca potrivit art.706 alin.2 din NCPC prescripția stinge dreptul de a obține executarea silita si orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
In consecința solicită sa se admită contestația si constatând prescris dreptul de a obține executarea silita sa se dispună anularea tuturor formelor de executare silita incepute prin înființarea popririi nr.139/2013.
Consideră ca in mod nelegal executorul judecătoresc a emis acte de executare după momentul suspendării de drept a executării silite .
Totodată,consideră ca executarea prin poprire este nelegala si pentru ca nu datorează intimatului intreaga suma poprita.
Conform sentinței nr.4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, ramasa irevocabila prin decizia nr.868/13.02.2009 a Curții de Apel C., a fost obligată la plata sporului de dispozitiv de 25% din salariu pe perioada 13.11._08.
Niciuna din instanțe nu a dispus actualizarea sumei la data efectuării plații efective, ceea ce înseamnă ca in mod nelegal executorul judecătoresc a inceput executarea pe un debit actualizat cu indicele de inflatie, in condițiile in care titlurile executorii nu dispun actualizarea lui.
Întrucât suma din dispozitiv este alta decât cea pentru care s-a început executarea, apreciaza ca înființarea popririi este nelegala, întrucat executorul nu a respectat intocmai intinderea titlului executoriu.
Consideră executarea nelegala si prin prisma cheltuielilor de executare, vădit disproporționate in raport de debit.
In drept își întemeiază cererile pe dispozițiile art.705-710 NCPC precum și art. 711 și următoarele NCPC și art. 718 NCPC.
Prin rezolutie instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata la data de 12.11.2013. Ca urmare a lipsei de procedura cu intimatul la data de 13.01.2014 s-a refacut comunicarea catre intimat.
La data de 4.03.2014 instanta a acordat primul termen de judecata la data de 8.04.2014.
La termenul din data de 6.05.2014 s-a prezentat in instanta intimatul Z. D., instanta acordandu-i un termen pentru a lua cunostinta de actiune si a formula intampinare.
La data de 16.05.2014 a fost atasat dosarul de executare in copie.
P. la termenul din data de 3.06.2014 intimatul nu a depus intampinare la dosar.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, au fost obligați pârâții Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. și Primăria C. - instituția primarului să plătească creditorului Z. D. sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariu de la 13.11.2007 până la 11.09.2008.
Hotărârea menționată a fost modificată în parte prin decizia civilă irevocabilă nr. 868/13.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., pronunțată în același dosar, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei creditoare față de pârâta Primăria Municipiului C.-Instituția Primarului, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Intimatul Z. D. s-a adresat la data de 20.09.2013 cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite a titlului de executare reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .
B. B. T. a format dosarul de executare nr.228/E/2013 în cadrul căruia a emis incheierea din 20.09.2013 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului nr. 228/E/2013.
La data de 25.09.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr._ pronunțată în dosarul nr._/215/2013 Judecătoria C. a admis cererea de incuviințare a executării silite cu privire la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .
La data de 22.10.2013 a fost emisa adresa de infiintare a popririi asupra conturilor debitoarei S.C. Piețe și T. S.R.L. (fost Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor) in mainile tertului poprit B. –GSC SA pentru recuperarea sumei de 3187,8 lei ce reprezinta drepturi banesti conform titlului executoriu mentionat anterior in cuantum de 1709 lei si cheltuieli de executare in cuantum de 1478,8 lei conform incheierii executorului judecatoresc din data de 22.10.2013.
În conformitate cu art. 622 alin. 1 Cod procedura civila, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, se arată în alineatul 2 din același articol.
În alineatul 3 din art. 622 Cod procedura civila, se precizează ca „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.”
Conform art. 711 alin. 1 N C.pr.civ., „impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.
Primul motiv de contestație la executare invocat de către contestatoare privește prescripția dreptului de a cere executarea silită. Instanța are in vedere și faptul că nu au fost invocate motive de nelegalitate a actelor de executare silită pentru nerespectarea dispozițiilor codului de procedură civilă.
In ceea ce privește legea aplicabilă raportului juridic dedus judecații, instanța reține că potrivit art. 2664 din Codul civil din 2009 "prezentul cod întră in vigoare la data care va fi stabilită in legea pentru punerea în aplicare a acestuia", iar potrivit art. VIII Legea nr. 79/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, acesta intră in vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 79/2011 "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a Noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".
In ceea ce privește momentul de la care a inceput să curgă termenul de prescripție instanța reține că acesta este reprezentat de data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Astfel, prescripția dreptului de a cere executarea silita urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva cât și raportat la art. 405 C. pr. civ din 1865, în vigoare la momentul nașterii dreptului la executare silită, respectiv data rămânerii definitive a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, respectiv 13.02.2009.
Potrivit art. 6 din Decretului nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea termenului de 3 ani, acest articol constituind dreptul comun in ce privește durata prescripției dreptului de a cere executarea silita, el găsindu-si aplicarea ori de cate ori, prin dispoziții speciale nu au fost prevăzute alte termene.
În conformitate cu dispozițiile art. 405 C. pr. civ. din 1864: ”(1)Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.(2) Termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita.”
Prescripția dreptului de a cere executarea silita vizează însăși posibilitatea de realizare efectiva a urmăririi silite prin masuri de constrângere patrimoniala.
În prezenta cauză, instanța reține că potrivit art. 405 alin. 2 din C. proc. civ. din 1865, dreptul intimatului creditor Z. D. de a cere executarea sentinței civile nr. 4695 din data de 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. s-a născut în momentul rămânerii irevocabile a acesteia. Astfel, dacă cursul prescripției nu a fost întrerupt sau suspendat termenul de 3 ani s-ar fi împlinit la 13.02.2012.
Instanta va inlatura sustinerile contestatoarei in ceea ce priveste faptul ca termenul de prescriptie ar incepe sa curga de la data pronuntarii hotararii in prima instanta, intrucat chiar daca creditoarea avea dreptul de a pune in executare hotararea chiar de la acea data, aceasta nu era obligata sa puna in executare hotararea anterior ramanerii irevocabile a acesteia, intrucat in situatia modificarii hotararii in calea de atac sr fi trebuit sa restituie sumele de bani incasate.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/17.06.2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoare titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit alin. 2 din același act normativ „în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Susținerile contestatoarei debitoare referitoare la inaplicabilitatea prevederilor OUG nr.71/2009, cu motivarea că este o societate cu răspundere limitată și nu o instituție publică nu este întemeiată.
În acest sens, instanța constată că prin Hotărârea nr. 24 din 04.02.2011, emisă de Consiliul Local al Municipiului C. s-a aprobat reorganizarea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C.(SPAPT C.) în societate comercială cu răspundere limitată cu doi asociați, respectiv . și Consiliul Local al Municipiului C., denumirea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. înlocuindu-se în cuprinsul tuturor actelor de autoritate în vigoare cu denumirea S.C. Piețe și T. C. SRL. De asemenea, potrivit art. 2 din Actul constitutiv nr. 2 din 08.02.2011, forma juridică a societății este de societate cu răspundere limitată, cu capital integral românesc cu răspundere limitată.
De asemenea potrivit art. 2 alin. 1 lit b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ " in sensul prezentei legi termenii și expresiile au următoarele semnificații: autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Din analiza Hotărârii nr. 24 din 04.02.2011, emisă de Consiliul Local al Municipiului C. s-a aprobat reorganizarea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. instanța reține că aceasta desfășoară un serviciu de interes public, in art. 12 precizându-se expres că se substituie Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. in toate drepturile și obligațiile.
Prin urmare, instanța reține dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume de bani prevăzute în titluri executorii având ca obiect drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificata prin Legea nr. 230/2011, prin care s-a dispus suspendarea de drept a executării silite în cursul termeneului prevăzut de art.1 alin. (1) erau ablicabile contestatoarei, aceasta invocandu-le in apararea sa asa cum rezulta din referatele intocmite si depuse de intimata la dosar.
Ori, având în vedere că în speță, cursul prescripției a fost suspendat pe perioada prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009 și de actele ulterioare de modificare și completare, incepand cu data de 18.06.2009, data intrarii in vigoare a OUG 71/2009 si pana la data reorganizarii contestatoarei in societate comerciala cu raspundere limitata ce s-a produs la data 4.02.2011, instanta constata ca la data formularii cererii de executare de catre intimatul Z. D., repectiv 20.09.2013, nu era implinit termenul de prescriptie de 3 ani, ca urmare a suspendarii acestuia prin efectul legii. Astfel, de la data ramanerii irevocabile a hotararii si pana la data intervenirii cauzei de suspendare creditoarea a avut la dispozitie 4 luni si 5 zile, iar de la data reorganizarii contestatoarei si pana la data formularii cererii de executare silita s-au scurs 2 ani, 7 luni si 18 zile, astfel incat termenul de 3 ani nu era implinit.
Mai mult decat atat, instanta are in vedere si faptul ca potrivit art. 16 lit. a din Decretul –lege nr. 167/1958 prescriptia se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia, ori in cauza intimata a facut dovada prin inscrisurile atasate intampinarii ca reclamanta a recunoscut debitul stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 4695/11.09.2008 si a efectuat plati partiale ale debitului, asa cum rezulta din referatul privind plata sumelor restante aferente anului 2008 inregistrat sub nr. 128/7.01.2010 (f. 66). In cuprinsul aceluiasi referat se mentioneaza faptul ca in cursul anului 2009 s-au facut plati partiale respectiv plata sporului de dispozitiv aferent anului 2007.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca prin aprobarea referatului din data de 7.01.2010 termenul de prescriptie a fost intrerupt, astfel ca incepand cu aceasta data curge un nou termen de prescriptie de 3 ani pentru punerea in executare a titlului executoriu.
Totodata, in anul 2010 asa cum se mentioneaza si in referatul din data de 7.01.2010 la care am facut referire era in vigoare OUG 71/2009 care suspenda de drept executarea silita, astfel ca abia incepand cu data de 4.02.2011 creditoarea a avut posibiliatea reala de a formula o cerere de executare silita privind plata drepturilor salariale cuvenite.
In aceste conditii, intrucat termenul de prescriptie a fost afectat atat de cauze de intrerupere cat si de suspendare, instanta constata ca cererea de executare silita a fost facuta in termenul de prescriptie de 3 ani.
In ceea ce priveste faptul ca nu ar datora intreaga suma de bani instanta apreciaza ca in mod corect executorul a procedat la actualizarea debitului in raport de rata inflatiei intrucat in cazul in care prin titlul executoriu nu s-a acordat dobanda, executorul poate sa dispuna actualizarea sumelor datorate, indiferent de unde provine aceasta, iar aceasta actualizare a debitului presupune recorectarea sumelor datorate in raport cu rata inflatiei.
Mai mult decat atat potrivit art.(3) din OUG 71/2009 prevede ca „sumele prevazute la alin. (1), platite in temeiul prezentei ordonante de urgenta, se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S..”
In ceea ce priveste cheltuielile de executare desi sustine ca sunt exagerate, contestatoarea nu isi motiveaza in niciun fel afirmatia.
Instanta retine ca prin incheierea din data de 22.10.2013 a fost stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 1478,8 lei din care 500 lei reprezinta onorariul expertului contabil care a calculat suma datorata creditorului si 170 lei reprezentand onorariul executorului judecatoresc, calculat in limitele legale prevazute de Ordinul nr. 2550/2006, respectiv acesta fiind stabilit sub limita maxima de 10% din debitul recuperat (1709 lei).
Astfel sustinerile contestatorului cu privire la faptul ca onorariul executorului nu ar respecta dispozitiile legale sunt nefondate, astfel ca vor fi respinse de instanta.
Față de cele expuse, constatând că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale din materia executării silite, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul Z. D. și terțul poprit B. G. C. – Sucursala Rovine, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea . SRL, cu sediul în C., Calea București nr. 51, județul D. in contradictoriu cu intimatul Z. D., cu domiciliul ales la SCDL Ișalnița, .. S88, C., D. si tertul poprit B. GSC C. – Sucursala Rovine, cu sediul în C., .. A62, parter, D..
Respinge ca neintemeiata cererea privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 3.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. C. G. T. L.
Red.BCG
tehnoredact. BCG.
5 ex./27.06.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6361/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria... → |
---|