Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 36314/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A.-E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul P. Ș. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. - C., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petentul P. Ș. depune la dosarul cauzei un set de acte.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul petentului asupra fondului cauzei.

Petentul P. Ș., având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, învederează că a vândut autoturismul, nu mai era posesor era privat de libertate, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.11.2013 petentul P. N. Ș. a solicitat n contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. C. anularea procesului verbal . nr._ din data de 09.09.2013 prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în baza art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.

În fapt, a fost sancționat contravențional prin procesul verbal menționat, încheiat la data de 09.09.2013, deoarece vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat la data de 17.08.2013 ora 18: 59 în locul DN 6 km 60 plus 450 m pe raza localității Drăgănești- V., județul Teleorman fără a deține rovinieta valabilă.

Apreciază că nu este vinovat de săvârșirea acestei fapte deoarece petentul nu a condus acest autovehicul la data respectivă prin localitatea Drăgănești- V. pentru că la acel moment se afla încarcerat în Penitenciarul C. de la data de 30.05.2013 și totodată a înstrăinat acest autoturism numitului N. O. domiciliat în Radomirești, ., prin încheierea în formă scrisă a contractului de vânzare cumpărare din data de 01.10.2012, dată la care i-a înmânat acestuia cartea de identitate a mașinii, certificatul de înmatriculare, iar radierea autoturismului urmând să o facă această persoană care a profitat de bunăvoința sa și care nici până în prezent nu a intrat în legalitate.

Solicită admiterea plângerii și să se dispună anularea procesului verbal contestat.

De asemenea, solicită punerea în termen deoarece scrisoarea cu procesul verbal a fost primită de mama sa în etate de 82 de ani care nu i-a acordat importanța cuvenită și nu a trimis-o la locul de detenție în timp util.

În ceea ce privește plata taxei de timbru, solicită să se dispună scutirea de la plata taxei de timbru având în vedere că se află încarcerat în Penitenciar și nu dispune de venituri.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

S-a depus: proces verbal contestat, în original, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, copie plic de corespondență.

La data de 27.11.2013, petentul a depus dispoziție de achitare a taxei de timbru în cuantum de 20lei achitată cu chitanță.

Acțiunea este legal timbrată.

La data de 20.12.2013 intimata Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România- C. SA a depus întâmpinare la plângerea contravențională prin care a învederat că în fapt, la data de 17.08.2013, pe DN6 Km 60+ 450m, pe raza localității Draganesti-Vlasca, jud TR. vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând Ș. P., cu domiciliul/sediul în D. . Nr. * . SUS, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 09.09.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-C..

Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în masa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizata (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Instanța, solicită să se observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 13 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Zane M., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.l, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta

forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inpozabilitatea actului juridic fata de terți, și

producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.

Instanța solicită să se ia în considerare faptul că, daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade in sarcina C. sa faca investigații cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului.

Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d), petentul avea obligația, sa procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta ramane menționat in cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal contestat ca fiind temeinic și legal.

În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

În drept, își întemeiază prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Legea nr. 455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

Anexează:

Proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR

Autorizația de control a agentului constatator:

Certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

La data de 28.01.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare solicită să se aibă în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că certificatul de înmatriculare arată că este deținătorul autoturismului fără a deține o rovinietă valabilă, deoarece în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul printr-un act de vânzare cumpărare în formă scrisă, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorității competente simultan cu mențiunea încetării calității de titular la înmatriculării a fostului proprietar potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.

Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile dela data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Solicită judecarea cauzei în lipsă.

Anexat s-a depus: copie plic de corespondență, certificat calificat, planșe foto.

Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2014 instanța a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și a admis excepția și a înaintat cauza la repartizare aleatorie la un complet specializat în judecarea cauzelor cu arestați.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Direcția Locală de Taxe și Impozite că s-a scăzut de la plata impozitului pentru autoturism, relațiile nefiind comunicate pe rolul instanței de judecată.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Direcția de Regim Permise și Înmatriculări pentru a dovedi transferul de proprietate a autoturismului, relațiile nefiind comunicate pe rolul instanței de judecată.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 8, alin. 2 din OG15/2002, constând în aceea că a circulat pe drumul public fără a detine rovinieta valabilă.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și actele dosarului, instanta retine ca petentul a facut dovada contrara starii de fapt retinuta de agentul constatator, astfel că prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost răsturnată sub acest aspect.

Astfel, petentul a făcut dovada că a înstrăinat autoturismul la data de 01.10.2012, dată de la care acest autoturism a ieșit din patrimoniul său, astfel că nu putea săvârși contraventia reținută în sarcina sa.

Potrivit disp. art. 1 din OG 2/2001 Modif., "Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București."

Deci, pentru existența răspunderii civile contravenționale, trebuie ca fapta să existe, să fie săvârșită de către cel sancționat, cu vinovăție și să existe un raport de cauzalitate înte faptă și prejudiciul ce constă în încălcarea legii.

În speță, petentul a făcut dovada că, deși fapta există, aceasta nu a fost săvârșită de către petent, cu vinovăție, acesta înstrăinând autoturismul în 2012.

Pe cale de consecință, instanța va admite plangerea si va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. Ș., cu domiciliul în ., județul D. în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. - C.,cu sediul în București, ..401 A, sector.6 .

Anulează procesul verbal de contravenție ..13, nr._/09.09.2013 emis de C. SA-C..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2014.

Președinte,Grefier,

C. M. R. B. A. E.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B /4 ex

C.R. 23 Octombrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA