Plângere contravenţională. Sentința nr. 3689/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3689/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 13579/215/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3689

Ședința publică de la 14 Martie 2014

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. D. I. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns martorii G. M. E. și A. M., lipsind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la audierea martorilor G. M. E. și A. M., declarațiile acestora, sub prestare de jurământ, fiind consemnate și atașate la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 Ncpc, declară închise faza probatorie și dezbaterile și retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 15.04.2013 petentul B. D. I. a formulat în contradictoriu cu I.P.J. D. plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.04.2013 emis de I.P.J. D., solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.

În motivarea plângerii, petentul arată că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității, deoarece acesta nu a săvârșit fapta ilicită pentru care a fost sancționat întrucât nu a depășit celelalte autovehicule aflate în așteptare la semafor.

A depus la dosar procesul-verbal contestat, dovada . nr._, copie CI petent.

A solicitat ca intimatul să depună la dosarul cauzei fotografiile radar din care rezultă locul în care s-a făcut înregistrarea, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și să precizeze dacă acesta era destinat utilizării în regim staționar.

De asemenea solicită să depună la dosar înregistrările video deoarece zona este monitorizată video.

La data de 06.06.2013 intimatul a depus întâmpinare, prin care a a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, învederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.

Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie.

Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție.

Solicită să se aibă în vedere disp. Art. 254 N.C.P.CIV., potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prev. de art. 254 al. 2 din același act normativ, întrucât în caz contrar, se creează contravenientului o poziție net favorabilă, apărările și probele propuse de intimat raportându-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.

Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și, în consecință menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

Instanța a încuviințat proba cu martori, astfel că în cauză au fost audiați martorii Ghoerghe M. E. și A. M., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.04.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 450 lei, reținându-se că în aceeași zi, ora 18.35 a condus auto_ pe . în apropiere de intersecția cu . pe sensul opus de deplasare, depășind autovehiculele aflate în apropiere la semafor.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității instanța apreciază că acesta nu este afectat de vreunul din motivele de nulitate absolută prev. de art. 17 din OG 2/2001 iar petentul nu invocă împrejurări care pot atrage nulitatea relativă.

Sub aspectul temeiniciei, martorul propus de petent a relatat că în vara anului 2013 nevea cu acesta dinspre "Craiovița" iar la intersecția cu "Rocada" era a treia sau a patra mașină la semafor, s-a făcut verde mașinile au plecat, a așteptat 7-8 secunde după care acesta a depășit coloana și a virat dreapta, semaforul fiind verde. Politia se afla la semaforul de pe "Rocadă" așteptând la culoarea roșie, petentul fiind oprit la 100 m de intersecție. (fila 41)

Martorul asistent din procesul verbal de contravenție a declarat că se afla cu agentul constatator în mașină mergea pe Bulevardul Dacia dinspre cartierul Craiovița spre B. iar la intersecția cu . B., agentul l-a văzut pe petent că circula pe contrasens, virând la dreapta, depășind mașinile de la semafor, acolo fiind linie continuă.. Agentul l-a urmărit pe petent și l-a oprit la o distanță de până la 100 m. Martorul a mai precizat că semaforul destinat agentului arăta culoarea verde iar al petentului era pe culoarea roșie însă manevra la dreapta era permisă cu cedarea trecerii, dar fără a intra pe contrasens. (fila 42)

Potrivit art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.

Art. 120 alin. 1 lit. k din HG 1391/2006 prevede că se interzice depășirea vehiculelor pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație.

În cauza de față instanța reține că la intersecția străzilor C. B. cu . format o coloană de vehicule în așteptare iar petentul a efectuat manevra de depășire, astfel cum au declarat ambii martori ascultați.

Potrivit legii, acest lucru este permis doar în situația în care nu se circulă pe sensul opus, aspect ce rezultă din formularea finală a textului de lege "dacă prin aceasta nu se intră pe contrasens".

În procesul verbal se menționează expres că petentul a circulat pe sensul opus, aspect confirmat de martorul asistent, care a relatat că fapta a fost observată în mod direct de agentul constatator.

În raport de aceste elemente instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii contravenționale, elementul material al faptei astfel cum a fost descris în procesul verbal se încadrează în ipoteza prevăzută de lege, constatarea personală a agentului se coroborează cu declarația martorului asistent iar petentul nu a dovedit împrejurări de natură a-l exonera de sancțiunile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. D. I., cu domiciliul în comuna Ț., ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.04.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn. CDR

4 ex/26.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3689/2014. Judecătoria CRAIOVA