Plângere contravenţională. Sentința nr. 3860/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3860/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 28030/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3860

Ședința publică de la data de 18 martie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S. Ș. și pe intimat I. D.-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 17.03.2014 a fost depus răspunsul la adresa instanței dispusă prin încheierea de ședință din data de 18.02.2014, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 13.08.2013, petenta S. Ș. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.07.2013 emis de I. D., solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii pentru viteză și constatarea nulității absolute a procesului verbal.

În motivare, a arătat că la data de 18.07.2013 a fost oprită de un echipaj al poliției rutiere la ieșirea din localitatea L. și sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei pentru că a depășit viteza regulamentară în localitatea și nu a avut farurile de întâlnire aprinse.

Totodată a solicitat admiterea excepției nulității absolute a procesului verbal întrucât la întocmirea lui agentul constatator nu a îndeplinit prevederile art. 19 din OG 2/2001, și anume nu este semnat de nici un martor asistent.

A arătat petenta că într-adevăr nu a avut asupra sa permisul de conducere pentru că îl uitase într-o altă geantă.

În drept, a invocat prevederile din OG 2/2001.

În dovedirea pretențiilor a anexat procesul verbal de contravenție în original (f. 6), fotocopie act identitate, adeverință salariat, certificat de naștere.

Cererea a fost timbrată cu de taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OG 80/2013.

La data de 13.11.2013, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind depunerea actelor ce au stat la baza emiterii procesului verbal, intimatul a depus, prin serviciul Registratură, planșele foto (f. 20), buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 19).

La data de 31.01.2014, la solcitarea instanței a fost înaintată de către Primăria Municipiului C.- Direcția de Impozite și Taxe dovada comunicării procesului verbal.

La termenul de judecată de la față, conform art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/18.07.2013 emis de I. D., încheiat petenta S. Ș. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 800 lei pentru că, la data de 18.07.2013, ora 17.25, a condus autoturismul Ford Dacia cu nr._ în localitatea L., DE 70, cu viteza de 70 km/h, viteza înregistrată de aparatul radar Autovision . 109, nu folosea luminile de întâlnire și nu a avut asupra sa permisul de conducere.

Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Motivul de nulitate invocat de petent privind lipsa martorului asistent este neîntemeiat, întrucât, ca urmare a refuzului petentului de a semna procesul verbal, agentul constatator a menționat în cuprinsul actului sancționator motivul pentru care nu este semnat de un martor. Astfel, apare mențiunea că nu au fost de față persoane care să poată avea calitatea de martor. În plus, rolul martorului asistent nu este de a atesta situația de fapt reținută în sarcina contravenientului, ci modalitatea de întocmire a procesului verbal, respectiv faptul că petenta a refuzat să îl semneze, aspect pe care petentul nu l-a negat prin plângere, ci chiar a recunoscut că a refuzat să primească procesul verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petena beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Pentru a dovedi săvârșirea contravenției de către petent, intimatul a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv planșele foto și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.

Potrivit acestor înscrisuri aparatul radar este verificat metrologic la data de 20.08.2012, înregistrează viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Aceste înregistrări respectă dispozițiile din NML-021-05, astfel cum a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/14.07.2009.

Prin urmare, măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrului constituie o probă valabilă pentru aplicarea legislației rutiere.

În ce privește susținerea petentei potrivit cărei nu se mai afla în localitate unde este limită de viteză de 50 km/h întrucât nu mai erau case, instanța o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că din fotografii rezultă clar că petenta a fost surprinsă în timp ce conducea în localitate, fiind case și stâlpi de iluminat stradal care confirmă acest aspect.

Analizând fotografiile efectuate de intimat în urma înregistrării cu aparatul radar, instanța constată că la data de 13.07.2013, ora 17.23, petenta circula cu autoturismul Dacia L. nr. de înmatriculare_, având o viteză de 70 km/h, în localitate, deci cu mai mult de 20 de km/h față de limita legală.

În ce privește celelalte contravenții reținute în sarcina petentei, instanța constată că aceasta a recunoscut că nu avea asupra sa permisul de conducere, dar și faptul că din fotografii se observă că aceasta nu avea luminile de întâlnire pornite, iar petenta nu a dovedit prin probele administrate contrariul.

Față de probele administrate, instanța apreciază că petenta se face vinovata de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură aceasta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție. Prin urmare, procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin depășirea vitezei legale cu mai mult de 20 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei, respectiv în localitate, dar și de a nu folosi luminile de întâlnire, fapta astfel săvârșită constituie un pericol pentru siguranța circulației, viața și integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, dar chiar și a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/18.07.2013, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. Ș. cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat D. A. cu sediul în C., .. 128a, . în contradictoriu cu intimatul I. D. – SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

16.04.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3860/2014. Judecătoria CRAIOVA