Plângere contravenţională. Sentința nr. 4009/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4009/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 38168/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4009
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul E. T. N. și pe intimatul I. D. SR D., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. G., pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul E. T. N. împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 06.11.2013, este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., după ascultarea părților, instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 180 de zile.
Avocat C. G., pentru petent, solicită decăderea intimatului din dreptul de a mai depune la dosar alte înscrisuri decât cele depuse întrucât nu le-a depus odată cu întâmpinarea.
Instanța respinge solicitarea apărătorului petentului ca fiind lipsită de obiect având în vedere că în prezenta cauză nu s-a solicitat proba cu alte înscrisuri decât cele depuse la dosar în condițiile art. 254 alin. 1 C.proc.civ.
Instanța acordă cuvântul în ceea ce privește probatoriul solicitat de către petent prin plângerea formulată și de intimat prin întâmpinare.
Avocat C. G., pentru petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și probei cu expertiză specialitatea autovehicule rutiere care să stabilească dacă aparatul radar cu care a fost înregistrat petentul are o marjă de eroare care îi permite să înregistreze corect viteza cu care a circulat petentul.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de petent prin plângerea formulată și de intimat prin întâmpinare, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
În ceea ce privește proba cu expertiză specialitatea auto raportat la teza probatorie invocată de către petent, respectiv stabilirea caracteristicilor și proprietăților aparatului radar folosit la măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de către petent, instanța o respinge ca nefiind concludentă, având în vedere că aceste caracteristici și proprietăți sunt prevăzute in normele emise de Institutul Național de Metrologie.
Instanța, constatând că probele încuviințate au fost administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și potrivit art. 392 N.C.Pr.civ. deschide dezbaterile în fond.
Avocat C. G., pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție, arătând că intimatul nu a depus la dosar planșe foto cu număr de înmatriculare al petentului vizibil, înscrisuri cu mențiunea conform cu originalul și nu a făcut dovada marjei de eroare a aparatului radar.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. instanța declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 15.11.2013 petentul E. T. N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D.- SPR C. anularea procesului verbal . nr._ din data de 06.11.2013 și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare cu 20 puncte-amendă în valoarea de 1600 lei și anularea măsurii amendării cu suma de 1600 lei și obligarea intimatului la restituirea permisului de conducere dar și a sumei de 360 lei reprezentând contravaloarea amenzii aplicate și achitate,iar, în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii amenzii contravenționale și a suspendării permisului pe o perioadă de 90 de zile cu avertisment.
Petentul a invocat nelegalitatea si netemeinicia procesului-verbal contestat, precum si măsura ridicării permisului cu motivarea că, în fapt a fost surprins de I. D. conducând autoturismul SKODA cu număr de înmatriculare_ pe DN 65 km 19+600, județul D. pe ruta Bals-Pielesti C., in data de 06.11.2013 ora 08 si 08, iar in procesul verbal se arată faptul ca a condus cu 114 kM/h pe DN 65. Acesta a susținut că viteza cu care conducea nu era de 114 km/h, asa cum in mod neîntemeiat s-a menționat in procesul - verbal de contravenție ci era de aproximativ 90 de km/ora, învederând că nu rezulta din niciun document faptul ca ar fi condus la data si ora menționate in procesul verbal, in localitate ci, dimpotrivă, in afara acesteia. Petentul a apreciat că măsura amendării sale si măsura suspendării permisului apare ca abuziva întrucat in localitate viteza de circulație este de 50 km/h, iar in afara ei de 90 km/h, și, în condițiile în care dreptul de a conduce se suspenda doar daca se depășește viteza legala cu mai mult de 50 km/h, ceea ce in cazul său nu s-a întâmplat, întrucât nu a depasit viteza legala cu mai mult de 50 de km/h, prin urmare, nu trebuia sa i se suspende dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Petentul a criticat, de asemenea, și atitudinea agentului constatator, căruia verbal i-a cerut sa facă dovada celor menționate in procesul verbal de contravenție, sa îi prezinte filmul si/sau Ordinul de serviciu, atestatul agenților constatatori, insa acesta a refuzat.
O altă critică referitoare la procesul - verbal contestat, se referă la împrejurarea că acesta nu cuprinde nicio mențiune din care sa rezulte daca aparatul radar era staționar (autoturismul politiei oprit) sau daca aparatul radar era in mișcare, susținând că aparatele radar model vechi (cele cilindrice) nu pot înregistra corect viteza daca sunt in mișcare, ele trebuie sa înregistreze viteza doar daca stau fixe, pe când cele moderne pot înregistra si din mers. Acesta a apreciat ca, din moment ce nu se stie daca radarul era staționar sau nu, atunci când a înregistrat viteza, mențiunea din procesul verbal referitoare la viteza nu poate fi relevanta.
Referitor la nelegalitatea actului sancționator petentul a invocat împrejurarea că fapta nu este descrisa in conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.respectiv, deși s-a menționat in procesul verbal sectorul de drum, si km, nu s-a menționat localitatea producerii contravenției, exostând doar o mențiune generică referitoare la DN 65 ,nefiind indicată localitatea săvârșirii așa-zisei contravenții.
Un alt motiv de nelegalitate al procesului-verbal privește invocarea nulității absolute pentru lipsa mențiunii numărului de km/h cu care a fost depășita viteza legala, ceea ce, în opinia petentului echivalează cu lipsa mențiunii faptei săvârșite, reglementate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu. " Astfel, deși I. arata ca a mers cu 114 kM pe ora insa nu spune cu cat a depășit viteza legala stabilita in localitatea unde a fost înregistrat de aparatul radar. Petentul a susținut că intimatul a procedat la întocmirea unui act care nu întruneste cerințele de legalitate prevăzute imperativ de legiuitor, iar prezentarea generala, lipsita de conținut a faptei echivalează cu lipsa acesteia si atrage nulitatea absoluta a procesului verbal conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nulitate care nu este condiționata de dovedirea unei vătămări.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal acesta a menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției și, prin urmare, nu i se poate reține sarcina sa dovada celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită.
In sprijinul acestor din urmă susțineri petentul a invocat drepturile reglementate de CEDO precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, învederând că acestea fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, și, în raport de prevederile art.20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Petentul a mai precizat că în lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal, și, ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol, în sensul că trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În continuare, acesta a arătat că, beneficiind de prezumția de nevinovăție, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, care, fiind partea în litigiu ,trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
În probatoriu, petentul a solicitat ordonarea ca intimata sa depună la dosar" (1) proba foto din care sa reiasă viteza înregistrata, (2) certificatul de omologare al respectivului aparat, (3) certificatul de verificare metrologica care sa cuprindă si marca si numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat cinemometrul, (4) dovada ca agentul era competent conform legii sa efectueze aceste măsurători," respectiv atestatul de operator radar, precum și" o expertiza tehnica de profil cu următoarele obiective: sa stabilească daca aparatul radar ce a înregistrat fotografiile depuse de Politie odată cu întâmpinarea funcționa in momentul fotografierii in funcția Test; sa stabilească daca înregistrarea de 114 km/ora era corecta sau nu si sa stabilească daca a fost înregistrat in localitate sau in afara ei, să stabilească daca radarul era sau nu in mișcare atunci când s-a înregistrat fotografia si daca tipul de radar respectiv putea sa înregistreze corect viteza funcție de starea in care se afla respectivul aparat radar."
In drept, plângerea s-a întemeiat pe prevederile OG. nr.2/2001, dispozițiile 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
În susținerea plângerii petentul a depus următoarele acte: proces verbal, in original pentru instantă si in copie certificata a fi conforma cu originalul pentru comunicare, dovada expedierii prin mandat poștal către Primăria de domiciliu a taxei judiciare de timbru de 20 de lei, copie actului de identitate certificate ca fiind conforme cu originalul.
La data de 03.12.2013 intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, cu motivarea că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar cu privire la starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, a apreciat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, neputându-se da relevanță maximă unei astfel de probe și înlăturarea constatărilor agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă. Intimatul a învederat că măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său, având o valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, întrucât este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, învederănd că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar, ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este legală și temeinică, iar vinovăția petentului dovedită, fiind astfel înlăturate susținerile acestuia referitoare la caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care a facut vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la contravenția reținută în sarcina petentului, intimatul a arătat că dispozițiile art. 1 din Regulamentul de aplicare a oUG nr. 195/2002 obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, iar fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat, deoarece circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate, raportat la numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto. Intimatul a apreciat că a se permite contravenienților să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.
Cu privire la probatoriu, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar și a precizat că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML 021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.
În drept, în întâmpinare au fost invocate prevederile OUG nr. 195/2002 rep, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep și OUG nr. 2/2001, iar în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 23.01.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că nu a solicitat prin acțiune proba cu martor, intimata fiind in eroare atunci când arată ca se opune audierii martorului propus, iar cu privire la înscrisurile solicitate a arătat că intimatul nu a depus toate actele cerute prin plângere, fiind depuse doar buletinul de verificare metrologică si un set de fotografii unde se vede un autoturism marca Skoda, cu numărul de înregistrare vizibil doar pe fotografiile in care este menționata viteza ca fiind 101 km/h, 99 km/h, 92 km/h., și având in vedere acest fapt, a solicitat, efectuarea unei expertize de specialitate care sa stabilească in mod concret, pe lângă obiectivele deja formulate in acțiune, marja de eroare a aparatului radar, astfel încât sa se poată ști exact daca viteza de 101 km/h vizibila in fotografia unde se vede numărul autoturismului a fost înregistrata corect sau nu ținând cont ca orice aparat de înregistrare are si eroare.
Petentul a invocat faptul că intimatul nu a spus în ce localitate ar fi fost înregistrat și, având in vedere ca nu s-a depus atestatul radar al agentului care opera aparatul radar si nici certificatul de omologare al respectivului aparat și nici Ordinul de serviciu al operatorului radar, a solicită ca intimata sa fie decăzută, in temeiul art. 254 Cod procedura civila, din dreptul de a mai propune alte probe in afara probelor deja depuse odată cu întâmpinarea.
Acesta a apreciat că lipsa Certificatului de atestare a operatorului radar coroborata si cu lipsa Ordinului de serviciu conduce in mod inevitabil la nulitatea procesului verbal întocmit întrupat intimatul nu a făcut dovada ca agentul constatator are atestat privind autorizarea operării cu un astfel de cinemometru, iar cu privire la ordinul de serviciu, petentul a învederat că acesta face dovada certa ca agentul constatator a avut misiune in ziua respectiva in zona de drum indicate in procesul verbal, pe când fără ordin de serviciu, agentul constatator nu poate întocmi in mod legal procesele verbale de contravenție.
In ceea ce privește existenta vinovăției, a reiterat cele susținute prin plângerea formulată, prin care a arătat ca un proces verbal nu poate face dovada existentei vinovăției prin el însuși, în caz contrar s-ar încălca prezumția de nevinovăție. Procesul verbal trebuie susținut de probe concrete si indubitabile, ori în cauza de fata, procesul verbal nu poate fi apreciat ca fiind întocmit de un operator autorizat, atestat si, in acest sens agentul constatator care a înregistrat viteza cu cinemometru și care a intocmit si procesul verbal contestat, dupa cum rezulta din actele depuse la dosar NU ARE ATESTAT IN ACEST SENS. Petentul a mai susținut că în aceste condiții procesul verbal este lovit de nulitate absoluta intrucât inregistrarea vitezei (in fapt operarea cinemometrului) a fost efectuata de un agent constatator neautorizat, neatestat.
Referitor la proba cu expertiza solicitată, a cerut numirea ca expert consilier a d-nului expert Guragata C., expert de specialitate auto de pe lista Biroului de expertiza de pe langa Tribunalul V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 06.11.2013 de reprezentantul intimatului I.P.J. D. – Serviciul Rutier, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională, reținându-se în sarcina sa că la data de 06.11.2013, orele 08.08, pe DN 65, km 19+600 m, a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_ , cu viteza de 114 km/h, pe sectorul de drum cu limita de viteza maximă admisă 50 km/h viteza, semnalizată prin indicator și marcaje, fiind înregistrat și fotografiat cu aparatul radar seria PYT_, instalat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI_.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului-verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță sancționează cu nulitatea absolută omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește celelalte mențiuni obligatorii ale procesului-verbal de contravenție, legea nu prevede în mod expres sancțiunea nulității, însă din interpretarea logică a textelor care le prevăd, potrivit regulii de interpretare conform căreia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în cel al neaplicării, rezultă că lipsa acestora se sancționează tot cu nulitatea. Aceasta nulitate este însă virtuală, deoarece nu este prevăzută expres de lege și relativă, deoarece nu poate fi invocată de instanță din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 17 teza a II-a din OG nr. 2/2001 nulitatea pentru lipsa mențiunilor prevăzute de acest articol se constată și din oficiu.
Analizând procesul-verbal, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea acestuia deoarece conține toate mențiunile prevăzute de lege, motiv pentru care instanța reține netemeinica susținerilor petentului cu privire la nulitatea actului sancționator rezultată din descrierea insuficientă a faptei reținute de agentul de constatator. Astfel, instanța constată că, din cuprinsul actului sancționator contestat rezultă că locul săvârșirii contravenției este precizat în concret, fiind indicată împrejurarea că petentul a condus autoturismul pe DN 65, km 19+600 m.
Nici critica petentului cu privire la nulitatea actului constatator determinată de neindicarea cu cât a fost depășită limita maximă admisă a vitezei nu poate fi reținută de către instanță, în condițiile în care în cuprinsul procesului-verbal se menționează viteza maximă cu care a circulat vehiculul condus de către petent, astfel cum aceasta a fost înregistrată de aparatul radar, respectiv cu 114 km/h, precum și limita maximă de viteză de circulație admisă pe acest sector de drum de 50 km/h, semnalizată prin indicatoare și marcaje.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situație de fapt până la proba contrară. Potrivit acestui text de lege, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Din textul legal citat rezultă că procesul-verbal face prin el însuși dovada situației de fapt reținută de agentul constatator iar instanța este abilitată de lege să verifice legalitatea și temeinicia acestuia. Dacă procesul-verbal ar fi total lipsit de forță probantă, nu s-ar mai pune problema verificării lui.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor, garantării integrității bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală. În același timp, însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În cauza de față, petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 121, alin. 1 din HG nr. 1391/2006, care instituie obligația conducătorilor auto de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarei fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În ceea ce privește situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, din analiza planșelor foto, efectuate cu aparatul radar, aflate la dosar, rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ circula în localitate cu viteza de 106 km/h.
Potrivit art. 121 alin. 2 din H.G nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G nr.195/2002, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. La dosar a fost depus buletinul de verificare metrologică nr._/22.03.2013 care atestă faptul că nerespectarea regimului de viteză de către petent a fost constatată cu un mijloc care îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Prin urmare instanța constată că situația de fapt reținută prin actul constatator contestat este confirmată de înscrisurile depuse la dosar de către intimat.
În ceea ce privește susținerile petentului referitoare la constatarea contravenției de un agent constatator neautorizat, neatestat, întrucât nu deține atestat de operator radar, instanța reține netemeinicia acestora, având în vedere că legiuitorul prin NML 021-05 nu a mai reglementat obligația ca măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar să fie efectuate doar de către polițiști care au calitatea de operatori calificați, după abrogarea pct. 4 din NML 021-05 prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie. Astfel, la momentul constatării contravenției săvârșite de către petent, pentru operațiunile de măsurare și înregistrare a vitezei cu ajutorul aparatului radar agentul constatator nu trebuie să aibă calitatea de operator calificat.
În aceste condiții, instanța reține că prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată de către petent, în condițiile în care acesta, nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, deși a avut timpul și înlesnirile necesare pentru a-și pregăti apărarea și pentru a oferi probe concludente și utile care să răstoarne prezumția de temeinicie.
Cu privire la sancțiunea amenzii în cuantum de 1 600 lei aplicate petentului instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată în prisma dispozițiilor art.5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar avertismentul se aplică în situația în care fapta este de gravitate redusă, potrivit art.7 alin.2 din aceeași lege. De asemenea, dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța apreciază ca fapta contravențională constatată personal de agentul constatator exista, existând si vinovăția petentului contravenient. Cu referire la gradul de pericol social al faptei respective, instanța reține că acesta este surprins și evaluat în norma de stabilire a faptei contravenționale. În ceea ce privește sancțiunea contravențională prevăzută de lege aceasta reprezintă reacția socială contra faptelor ilicite prevăzute de legea contravențională, fiind o măsură de constrângere și reeducare, care se aplică contravenientului în scopul îndreptării acestuia și a prevenirii săvârșirii contravențiilor .Or, în cauza de față, pe lângă faptul că nu poate fi reținută împrejurarea că fapta contravențională constatată este neînsemnată, petentul, astfel cum rezultă din cuprinsul plângerii contravenționale formulate, precizate și completate, ca persoană care nu și-a conformat comportamentul normelor juridice și a încălcat aceste norme contravenționale, nu a dat dovada de îndreptare și conștientizare a periculozității faptei sale, care pune în pericol siguranța circulației rutiere pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. În aceste condiții, aplicarea sancțiunii avertismentului, constând în atenționarea scrisă asupra necesității respectării normelor legale apare ca fiind o sancțiunea prea blândă și care nu este în măsura să conducă la reeducarea petentului contravenient.
Prin urmare, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului a fost corect individualizată.
În concluzie, față de cele reținute instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul E. T. N., domiciliat în Rm. V., .. 1 Clădirea Federalcoop, Camera 51 Etaj III, județul V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ întocmit la data de 06.11.2013, în contradictoriu cu intimatul I. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 19.03.2014.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.S.M.
4 ex./2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 192/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
