Contestaţie la executare. Sentința nr. 5046/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5046/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 34155/215/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5046
Ședința publică de la 04 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . C. SRL, pe intimatul M. D. și terțul poprit B. G. C.-Sucursala Rovine, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. M. L., pentru contestatoare, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 Ncpc, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic C. M. L., pentru contestatoare, arată că renunță la cererea de suspendare a executării silite și solicită admiterea contestației la executare și anularea formelor de executare, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.10.2013 sub nr._, contestatoarea . C. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. D. și terțul poprit B. G. C. Sucursala Rovine anularea tuturor formelor de executare silită începute prin înființarea popririi nr. 183/2013 din 02.10.2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. T. în dosarul de executare nr. 183/E/2013.
In motivarea contestației s-a arătat ca in fapt s-a dispus înființarea popririi nr 183/E/2013 in mâinile terțului poprit B. G. C. sucursala Rovine asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 3328,92 lei ce reprezintă: 1834 lei drepturi bănești, conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civila nr. 4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. si decizia nr. 868/13.02.2009 pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul_ si 1494,92 lei cheltuieli de executare stabilite conform încheierii din 02.10.2013.
Precizează ca debitul pentru care s-a înființat poprirea, reprezintă drepturi salariale câștigate definitiv si irevocabil de intimata, reprezentând sporul de dispozitiv in cuantum de 25% din salariu, acordat de instanțe pe perioada 13.11._08.
Contestatoarea a invocat prescripția dreptului de a obține executarea silita.
Potrivit art. 705 alin 1 si 2 din N.C.P.C. dreptul de a obține executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, iar termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silita. In cazul hotărârilor judecătorești si arbitrale, termenul de prescripție începe sa curgă de la data rămânerii definitive.
In speța executarea silita a început in temeiul unei hotărâri judecătorești rămasa irevocabila (definitiva după NCPC) la data de 13.02.2009, aceasta fiind data de la care începe sa curgă termenul de prescripție potrivit art. 705 alin. 2 teza a II a din NCPC si s-a împlinit la 13.02.2012, conform art. 710 NCPC coroborat cu art. 2544 NCC.
Precizează ca prin Hotărârea nr. 24 din 04.02.2011 emisa de Consiliul Local al Municipiului C., s-a aprobat reorganizarea Serviciul Public Administrația Piețelor si Târgurilor C. in societate comerciala cu răspundere limitata cu doi asociați, înlocuindu-se in cuprinsul tuturor actelor de autoritate in vigoare cu denumirea . C. SRL.
De asemenea potrivit art. 2 din Actul Constitutiv nr. 2 din 08.02.2011, forma juridica a societății este de societate cu răspundere limitata, cu capital integral romanesc cu răspundere limitata.
Prin urmare, așa cum rezulta din aceste înscrisuri, este o societate comerciala cu răspundere limitata si nu o instituție publica.
Or dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009 care privesc plata sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, vizează exclusiv autoritățile si instituțiile publice, astfel cum sunt definite de art. 1 alin. 4 din același act normativ, societatea contestatoare neîncadrându-se in aceasta categorie si, prin urmare, nu îi sunt aplicate aceste dispoziții legale.
Creditorii au început executarea silita la data de 07.08. 2013, la mai mult de un an de când se împlinise termenul de prescripție, astfel ca potrivit art. 706 alin. 2 din NCPC prescripția stinge dreptul de a obține executarea silita si orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
In consecința solicită sa se admită contestația si constatând prescris dreptul de a obține executarea silita sa se dispună anularea tuturor formelor de executare silita începute prin înființarea popririi nr. 183/2013.
Consideră ca in mod nelegal executorul judecătoresc a emis acte de executare după momentul suspendării de drept a executării silite .
Totodată, consideră ca executarea prin poprire este nelegala si pentru ca nu datorează intimatului întreaga suma poprita.
Conform sentinței nr. 4695/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin decizia nr. 868/13.02.2009 a Curții de Apel C., a fost obligată la plata sporului de dispozitiv de 25% din salariu pe perioada 13.11._08.
Niciuna din instanțe nu a dispus actualizarea sumei la data efectuării plații efective, ceea ce înseamnă ca in mod nelegal executorul judecătoresc a început executarea pe un debit actualizat cu indicele de inflație, in condițiile in care titlurile executorii nu dispun actualizarea lui.
Întrucât suma din dispozitiv este alta decât cea pentru care s-a început executarea, apreciază ca înființarea popririi este nelegala, întrucât executorul nu a respectat întocmai întinderea titlului executoriu.
Consideră executarea nelegala si prin prisma cheltuielilor de executare, vădit disproporționate in raport de debit.
In drept își întemeiază cererile pe dispozițiile art. 705-710 NCPC precum și art. 711 și următoarele NCPC și art. 718 NCPC.
Intimatul M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată.
Arată că în mod greșit debitoarea invocă prescripția dreptului la acțiune, arătând că s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, ignorând următoarele aspecte:
- anterior declanșării procedurii de executare silită contestatoarea a achitat parțial debitul înglobând în salariul achitat lunar și debitul parțial (sporul de dispozitiv) iar potrivit at. 2537 NCC prescripția extinctivă se întrerupe prin plata parțială a datoriei.
Acest aspect, al achitării parțiale a debitului rezultă și din raportul de expertiză efectuat în dosarul de executare silită, raport din care rezultă faptul că lunar, pe lângă salariul de bază, contestatoarea a mai achitat și din debitul aferent titlului executoriu (respectiv din sporul de dispozitiv la care o obligase instanța).
De asemenea, contestatoarea a întocmit referatul cu nr. 128/07.01.2010 aprobat de către Primarul Municipiului C. prin care a stabilit ca plata drepturilor salariale să se facă în tranșe astfel:
- în anul 2010, urmând să se achite 34 % din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2011 urmând să se achite 33 % din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2012 urmând să se achite 33 % din valoarea titlului executoriu.
Faptul că în prezent contestatoarea este societate comercială cu răspundere limitată, transformându-se dintr-o unitate bugetară nu are relevanță juridică atâta timp cât este continuatoarea în drepturi a fostei unități bugetare.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, au fost obligați pârâții Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. și Primăria C. - instituția primarului să plătească creditorului M. D. sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariu de la 13.11.2007 până la 11.09.2008.
Hotărârea menționată a fost modificată în parte prin decizia civilă irevocabilă nr. 868/13.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., pronunțată în același dosar, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei creditoare față de pârâta Primăria Municipiului C.-Instituția Primarului, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Intimatul M. D. s-a adresat la data de 02.08.2013 cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite a titlului de executare reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ . (fila 56)
B. B. T. a format dosarul de executare nr. 183/E/2013 în cadrul căruia a emis încheierea din 02.08.2013 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului nr. 183/E/2013. (fila 53)
La data de 07.08.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr._ pronunțată în dosarul nr._/215/2013 Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite cu privire la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ . (fila 47)
La data de 02.10.2013 a fost emisa adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei S.C. Piețe și T. S.R.L. (fost Serviciul Public Administrația Piețelor și Târgurilor) in mâinile terțului poprit B. – G. SA pentru recuperarea sumei de 3328,92 lei ce reprezintă drepturi bănești conform titlului executoriu menționat anterior in cuantum de 1834 lei si cheltuieli de executare in cuantum de 1149,92 lei conform încheierii executorului judecătoresc din data de 02.10.2013.(filele 45-46)
În conformitate cu art. 622 alin. 1 Cod procedura civila, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, se arată în alineatul 2 din același articol.
În alineatul 3 din art. 622 Cod procedura civila, se precizează ca „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.”
Conform art. 711 alin. 1 N C.pr.civ., „impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.
Primul motiv de contestație la executare invocat de către contestatoare privește prescripția dreptului de a cere executarea silită. Instanța are in vedere și faptul că nu au fost invocate motive de nelegalitate a actelor de executare silită pentru nerespectarea dispozițiilor codului de procedură civilă.
In ceea ce privește legea aplicabilă raportului juridic dedus judecații, instanța reține că potrivit art. 2664 din Codul civil din 2009 "prezentul cod întră in vigoare la data care va fi stabilită in legea pentru punerea în aplicare a acestuia", iar potrivit art. VIII Legea nr. 79/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, acesta intră in vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 79/2011 "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a Noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".
In ceea ce privește momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție instanța reține că acesta este reprezentat de data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Astfel, prescripția dreptului de a cere executarea silita urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva cât și raportat la art. 405 C. pr. civ din 1865, în vigoare la momentul nașterii dreptului la executare silită, respectiv data rămânerii definitive a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4695/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, respectiv 13.02.2009.
Potrivit art. 6 din Decretului nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea termenului de 3 ani, acest articol constituind dreptul comun in ce privește durata prescripției dreptului de a cere executarea silita, el găsindu-si aplicarea ori de cate ori, prin dispoziții speciale nu au fost prevăzute alte termene.
În conformitate cu dispozițiile art. 405 C. pr. civ. din 1864: ”(1)Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.(2) Termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita.”
Prescripția dreptului de a cere executarea silita vizează însăși posibilitatea de realizare efectiva a urmăririi silite prin masuri de constrângere patrimoniala.
În prezenta cauză, instanța reține că potrivit art. 405 alin. 2 din C. proc. civ. din 1865, dreptul intimatului creditor M. D. de a cere executarea sentinței civile nr. 4695 din data de 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. s-a născut în momentul rămânerii irevocabile a acesteia. Astfel, dacă cursul prescripției nu a fost întrerupt sau suspendat termenul de 3 ani s-ar fi împlinit la 13.02.2012.
Instanța va înlătura susținerile contestatoarei in ceea ce privește faptul ca termenul de prescripție ar începe sa curgă de la data pronunțării hotărârii in prima instanța, întrucât chiar daca creditoarea avea dreptul de a pune in executare hotărârea chiar de la acea data, aceasta nu era obligata sa pună in executare hotărârea anterior rămânerii irevocabile a acesteia, întrucât in situația modificării hotărârii in calea de atac si fi trebuit sa restituie sumele de bani încasate.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/17.06.2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoare titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit alin. 2 din același act normativ „în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Susținerile contestatoarei debitoare referitoare la inaplicabilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009, cu motivarea că este o societate cu răspundere limitată și nu o instituție publică nu este întemeiată.
În acest sens, instanța constată că prin Hotărârea nr. 24 din 04.02.2011, emisă de Consiliul Local al Municipiului C. s-a aprobat reorganizarea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. (SPAPT C.) în societate comercială cu răspundere limitată cu doi asociați, respectiv . și Consiliul Local al Municipiului C., denumirea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. înlocuindu-se în cuprinsul tuturor actelor de autoritate în vigoare cu denumirea S.C. Piețe și T. C. SRL. De asemenea, potrivit art. 2 din Actul constitutiv nr. 2 din 08.02.2011, forma juridică a societății este de societate cu răspundere limitată, cu capital integral românesc cu răspundere limitată.
De asemenea potrivit art. 2 alin. 1 lit b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ " in sensul prezentei legi termenii și expresiile au următoarele semnificații: autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Din analiza Hotărârii nr. 24 din 04.02.2011, emisă de Consiliul Local al Municipiului C. s-a aprobat reorganizarea Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. instanța reține că aceasta desfășoară un serviciu de interes public, in art. 12 precizându-se expres că se substituie Serviciului Public Administrația Piețelor și Târgurilor C. in toate drepturile și obligațiile.
Prin urmare, instanța reține dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume de bani prevăzute în titluri executorii având ca obiect drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificata prin Legea nr. 230/2011, prin care s-a dispus suspendarea de drept a executării silite în cursul termenului prevăzut de art. 1 alin. (1) erau aplicabile contestatoarei, aceasta invocându-le in apărarea sa așa cum rezulta din referatele întocmite si depuse de intimata la dosar.
Or, având în vedere că în speță, cursul prescripției a fost suspendat pe perioada prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009 și de actele ulterioare de modificare și completare, începând cu data de 18.06.2009, data intrării in vigoare a OUG 71/2009 si pana la data reorganizării contestatoarei in societate comerciala cu răspundere limitata ce s-a produs la data 04.02.2011, instanța constata ca la data formulării cererii de executare de către intimatul M. D., respectiv 02.08.2013, nu era împlinit termenul de prescripție de 3 ani, ca urmare a suspendării acestuia prin efectul legii. Astfel, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii si pana la data intervenirii cauzei de suspendare creditoarea a avut la dispoziție 4 luni si 5 zile, iar de la data reorganizării contestatoarei si pana la data formulării cererii de executare silita s-au scurs mai puțin de 2 ani și 6 luni, astfel încât termenul de 3 ani nu era împlinit.
Mai mult decât atât, instanța are in vedere si faptul ca potrivit art. 16 lit. a din Decretul –lege nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția, or in cauza intimatul a făcut dovada ca reclamanta a recunoscut debitul stabilit prin titlul executoriu reprezentat de sentința civila nr. 4695/11.09.2008 si a efectuat plați parțiale ale debitului, așa cum rezulta din referatul privind plata sumelor restante aferente anului 2008 înregistrat sub nr. 128/7.01.2010 (f. 57 verso). In cuprinsul aceluiași referat se menționează faptul ca in cursul anului 2009 s-au făcut plați parțiale respectiv plata sporului de dispozitiv aferent anului 2007.
In aceste condiții, instanța apreciază ca prin aprobarea referatului din data de 7.01.2010 termenul de prescripție a fost întrerupt, astfel ca începând cu aceasta data curge un nou termen de prescripție de 3 ani pentru punerea in executare a titlului executoriu.
Totodată, in anul 2010 așa cum se menționează si in referatul din data de 7.01.2010 era in vigoare OUG 71/2009 care suspenda de drept executarea silita, astfel ca abia începând cu data de 4.02.2011 creditoarea a avut posibilitatea reala de a formula o cerere de executare silita privind plata drepturilor salariale cuvenite.
In aceste condiții, întrucât termenul de prescripție a fost afectat atât de cauze de întrerupere cat si de suspendare, instanța constata ca cererea de executare silita a fost făcuta in termenul de prescripție de 3 ani.
In ceea ce privește faptul ca nu ar datora întreaga suma de bani instanța apreciază ca in mod corect executorul a procedat la actualizarea debitului in raport de rata inflației întrucât in cazul in care prin titlul executoriu nu s-a acordat dobânda, executorul poate sa dispună actualizarea sumelor datorate, indiferent de unde provine aceasta, iar aceasta actualizare a debitului presupune recolectarea sumelor datorate in raport cu rata inflației.
Mai mult decât atât potrivit art.(3) din OUG 71/2009 prevede ca „sumele prevăzute la alin. (1), plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgenta, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S..”
In ceea ce privește cheltuielile de executare deși susține ca sunt exagerate, contestatoarea nu își motivează in niciun fel afirmația.
Instanța retine ca prin încheierea din data de 02.10.2013 a fost stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 1494,92 lei din care 500 lei reprezintă onorariul expertului contabil care a calculat suma datorata creditorului si 183 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc, calculat in limitele legale prevăzute de Ordinul nr. 2550/2006, respectiv acesta fiind stabilit sub limita maxima de 10% din debitul recuperat (1834 lei).
Astfel susținerile contestatorului cu privire la faptul ca onorariul executorului nu ar respecta dispozițiile legale sunt nefondate, astfel ca vor fi respinse de instanța.
Față de cele expuse, constatând că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale din materia executării silite, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatul M. D. și terțul poprit B. G. C. – Sucursala Rovine, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . C. SRL, cu sediul în C., .. 51, jud. D., în contradictoriu cu intimatul M. D., cu domiciliul în C., ., .. 1, . și terțul poprit B. G. C.-Sucursala Rovine, cu sediul în C., .. A 62, parter, jud. D., ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C...
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn.CDR
5 ex/09.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5041/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 8076/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|