Plângere contravenţională. Sentința nr. 5429/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5429/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 21652/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5429/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G. domiciliat în București, ., sector 4 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. C. - BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul asistent M. I., lipsă fiind petentul S. G. și intimatul Poliția M. C. – Biroul Rutier.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 11.04.2014, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar dovada executării mandatului de aducere anterior emis pe numele martorului asistent M. I., după care,
În temeiul art. 311 și următoarele Cod procedură civilă, se administrează proba testimonială în cauză fiind audiat sub prestare de jurământ martorul asistent M. I. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în vederea soluționării.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la data de 21.06.2013 petentul S. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția M. C. - Biroul Rutier anularea procesului verbal . nr._ din data de 20.06.2013.
În motivarea plângerii a învederat că în data de 20.06.2013 a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 300 de lei și suspendarea permisului pe o perioadă de 30 de zile pentru neacordarea priorității pietonilor angajați în traversare și nepurtarea centurii de siguranță.
A arătat că se deplasa cu autoturismul din direcția . . de A. C. S., iar la pătrunderea în intersecție, semnalizând intenția de a schimba direcția de mers spre stânga, a oprit pentru a acorda prioritate autovehiculelor care veneau din sens opus, a virat la stânga, intrând pe banda de lângă axul străzii N. I., respectiv banda a doua. În acel moment nu era angajat în traversare nici un pieton. Pe banda 1 a străzii N. I. se înscrisese și o altă mașină care circula în aceeași direcție cu petentul.
În drept invocă prevederile Cap. VIII art. 118 din OUG nr. 195/2002 și OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale, s-a depus următoarele: proces verbal de contravenție, în original, copie CI a petentului.
La data de 12.08.2013 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Solicită ca fapta pentru care petenta fost sancționată a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al M. București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Prin încheierea de ședință din data de 08.11.2013 instanța a încuviințat administrarea probei cu martorul A. C. S..
Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2013 instanța a dispus din oficiu administrarea probei cu martorul asistent din procesul verbal de contravenție M. I..
La termenul de judecată din data de 13.12.2013 instanța l-a audiat pe martorul A. C. S., iar la termenul din 11.04.2014 instanța l-a audiat pe martorul M. I. .
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că petentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 300 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru fapta prevăzută de art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 și cu avertisment pentru fapta prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002, deoarece în data de 20.06.2013 pe raza localității C., intersecția Străzii Frații Golești cu . conducând auto DJ_ la trecerea pentru pietoni nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe trecerea de pietoni, de asemenea nu a purtat centura de siguranță.
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, se constată că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, până la proba contrară, procesul verbal contestat face dovada săvârșirii contravenției de către petent,.
Aceasta întrucât procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin orice mijloace legale de probă de către contravenient, conform dispozițiilor art. 249 C. care reglementează sarcina probei.
Petentul nu a răsturnat prezumția de autenticitate și veridicitate a procesului verbal prin nici un mijloc de probă, în condițiile în care martorul asistent M. I. audiat nemijlocit în fața instanței, declară că în timp ce circula în spatele autoturismului petentului a observat cum la intersecția dintre . N. I. petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
În ceea ce privește declarația martorei A. C. S., care este în totală contradicție cu declarația martorului asistent M. I., instanța apreciază că această este subiectivă și este pro cauza, urmând ca să o înlăture și să nu o aibă în vedere la pronunțarea soluție.
Pentru cele expuse, constatând că starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S. G. domiciliat în București, ., sector 4 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA M. C. - BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată in ședința publică, azi 11.04.2014.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 920/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2017/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|