Plângere contravenţională. Sentința nr. 7328/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7328/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 30197/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.7328
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.-D.
Grefier A. J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. L. L. și pe intimatul I.P.J. D.-POLIȚIA MUNICIPIULUI C.-BIROUL RUTIER C., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martorul R. G. C., lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procesează la administrarea probei testimoniale cu audierea martorului R. G. C., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.08.2013, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 320 lei și înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce și restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA,
La data de 10.09.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ plângerea formulată în termen legal de petentul D. L. L., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D.-POLIȚIA MUNICIPIULUI C.-BIROUL RUTIER C., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/28.08.2013, încheiat de intimată, prin care a solicitat anularea acestuia, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 320 lei, înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce și restituirea permisului de conducere.
In motivarea plângerii petentul arată că , în data de 28.08.2013, se deplasa pe . localitatea C. pe direcția Centru spre Craiovița, cu autoturismul marca F. inmatriculat sub nr. DJ-_, iar după intersecția cu ., a fost oprit în trafic de un agent de poliție . Petentul arată că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei și i s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, invocându-se faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.
Petentul susține că cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat nu corespund realității, în sensul că nu se face vinovat de cele reținute de agentul constatator aducându-i la cunoștință acestuia că a încurcat mașinile și drept dovadă stă procesul verbal nr._ care are modificări ulterioare.
Petentul învederează că agentul constatator i-a spus că nu mai poate anula procesul verbal și că are posibilitatea de a face contestație.
În susținerea plângerii petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
La data de 27.11.2013, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
A solicitat ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal, a considerat ca instanța de judecata trebuie sa-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
Intimata arată că fapta pentru care a fost sancționat petentul a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu martorul R. G. C. prin încheierea de ședință din data de 05 martie 2014, care a fost audiat în ședința publică din data de 21.05.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 28.08.2013 s-a constatat că D. L. L. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare DJ-_ pe . nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa . pietoni situată la intersecția cu .>
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 100 alin 3 lit b din OUG 195/2002 constituie contravenție neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Martorul R. G. C. a declarat că în ziua de 28 august, în jurul orelor 13:45 se deplasa împreună cu petentul în autoturismul F. Punto cu nr. provizorii, îndreptându-se spre Craiovița unde urma să se întâlnească cu un prieten. După ce au trecut de intersecția cu Inspectoratul Școlar D., petentul a fost oprit de un echipaj de poliție. Inițial martorul a crezut că va fi amendat întrucât vorbea la telefonul mobil. Ulterior petentul i-a mărturisit că i s-a reținut permisul de conducere pe motiv că nu a acordat prioritate unor pietoni. Martorul precizează că la trecerea de pietoni nicio persoană nu era angajată în traversarea străzii.
Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul śingur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.
Cel de-al doilea criteriu- natura dispoziției sancționatorii- include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.
Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă ăn prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societatii.
Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.
Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, cauza A. c. României, hot din 04.10.2007).
Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne,, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor Ó.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, în cauză petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prev. de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
Petentul a fost sancționat contravențional fară a fi invocată niciun fel de probă în sprijinul acuzației formulate de către organele constatatoare.
Întrucât cu martorul audiat petentul a făcut dovada contrară celor menționate în procesul-verbal, instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea, va anula procesul-verbal de contravenție, va exonera petentul de plata amenzii, va anula punctele de penalizare și măsura suspendării permisului de conducere.
PENTRUACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte plângerea formulată de petentul D. L. L., domiciliat în C., .. 36A, jud. D., în contradictoriu cu intimata I.P.J. D.-POLIȚIA MUNICIPIULUI C.-BIROUL RUTIER C. cu sediul în C., .. 50, jud. D., având ca obiect plângere contravențională
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/28.08.2013 întocmit de I.P.J D., exonerează de plata amenzii, anulează punctele de penalizare și măsura suspendării permisului de conducere.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014
Președinte, Grefier,
M. M. D. A. J.
Red. M.D.M
Teh. A.J
26.05.2014
4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3444/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8183/2014. Judecătoria... → |
---|