Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 5216/215/2013
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 12 Decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte D. R. C.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 7 Valea Roșie, în contradictoriu cu pârâta M. A., având ca obiect pretenții -perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare pentru constatarea perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.02.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 7 Valea Roșie a chemat în judecată pe pârâta M. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6772,59 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, pentru perioada septembrie 2010-decembrie 2012.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 15.03.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C., întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar acțiunea în duplicat, în vederea comunicării, conform art. 112 C.p.c. și de asemenea, de a depune listele de plată și toate înscrisurile de care face vorbire în cererea de chemare în judecată.
La data de 09.10.2013 reclamanta a depus cerere de repunere pe rol.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 22.11.2013 instanța a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor anterior menționate.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a îndeplinit acte de procedură în scopul reluării judecății.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea de perimare și va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 7 Valea Roșie, cu sediul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta M. A., cu domiciliul C., .. L1, ., jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.
Președinte Grefier
D. R. C. C. Ș.
Red.jud. CDR
Tehn. CȘ/2 ex/12.01.2015
← Evacuare. Sentința nr. 8628/2014. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3444/2014. Judecătoria... → |
---|