Plângere contravenţională. Sentința nr. 8303/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8303/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 2191/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8303/2014
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent Z. C. D. și pe intimat I P J V. - S. RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de intimată, prin întâmpinare, și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.01.2014 sub nr._, petentul Z. C. D. a chemat în judecată pe intimatul I P J V. - S. RUTIER, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.05.2011 și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea plângerii în fapt, petentul a arătat că la data de 06.05.2011 a fost sancționat contravențional pentru că ar fi circulat cu o viteză de 76 km/h, pe un sector de drum având limita de viteză de 50 km /h.
Petentul a precizat că se deplasa cu viteza de 50 km/h, însă, după discuții purtate cu agentul constatator, în contradictoriu, acesta a consemnat în procesul verbal o altă viteză decât cea reală.
A arătat că a menționat în procesul verbal că nu recunoaște contravenția, că circula cu viteza de 50 km/h și că la acea oră și dată, în zona respectivă, era ceață densă.
A invocat art. 4.4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, care prevede că măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot onstitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1…4.3 din prezenta normă, precum și în următoarele cazuri: dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri și efectuarea unei adrese către intimată pentru a comunica planșele foto.
În drept a invocat OG 2/2001.
A depus procesul verbal contestat, în original.
La data de 31.03.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în temeiul art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, competentă fiind Judecătoria P., jud. V., în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta contravențională.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din cuprinsul procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.05.2011, de intimata IPJ V.- S. Rutier pe numele petentului Z. C. D., instanța reține că săvârșirea faptei pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională a fost constatată pe DN 2-E85, Mausoleul Mărășești, jud V..
Potrivit art. 32 al.2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta respectivă.
În prezenta cauză, instanța reține că potrivit H.G. nr. 337/1993, localitatea Mărășești, jud V., se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei P., jud V. și în consecință va admite excepția invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată de intimatul IPJ –V..
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată petentul Z. C.- D., CNP_, domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul IPJ –V.- S. Rutier,, cod fiscal_, cu sediul în Focșani, .. 12, jud. V., în favoarea Judecătoriei P., jud V..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2014.
Președinte,Grefier,
M. IanoșiAndreea G.
Red M.I.
Tehnored./A.G.
4 ex./04.07.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7483/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... → |
---|