Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 32682/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 24 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul N. C. M. în contradictoriu cu intimatul I. D.-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravetionala CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din data de 02.10.2013, cu termen recomandat la 23.10.2013, petentul N. C. M., fără a indica persoanele cu care se judecă în contradictoriu, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._/17.09.2013.
În motivarea cererii a arătat că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, respectiv la data de 17.09.2013 nu a trecut pe culaorea roșie a semaforului și a avut asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere, iar procesul verbal este nul absolut.
In dovedirea cererii nu a solicitat administrarea de probe.
In drept cererea nu a fost întemeiată.
La cererea de chemare in judecată s-au atașat înscrisurile pe care își întemeiază cererea, într-un exemplar, respectiv procesul verbal de contravenție în original .
Examinând cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.
Astfel, prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 23.10.2013 s-au comunicat petentului, în scris, lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: să depună dovada achitarii taxei de timbru de 20 lei și actele . comunicare, sa precizeze numele pârâtului, sediul acestuia, motivele in fapt și în drept ale cererii.
Petentul ,deși i s-a comunicat solicitările instanței la data de 01.11.2013, până la data de 22.11.201. nu a complinit toate lipsurile cererii de chemare in judecata, astefel că instanța a anulat cererea de chemare în judecată.
La data de 19.12.2013 petentul a formulat cererea de reexaminare cererea ce a fost admisă la data de 20.02.2014..
La data de 19.03.2014 intimatul a deous la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale.
Prin încheierea de ședință din data de 04.06.2014 instanța a încuviințat pentru intimat proba testimonială cu martorus asistent L. O. .
La dosarul cauzei a fost depus proces verbal de executare a mandatului de aducere din care reiese faptul că martorul încuviințat nu se afla în domiciliu, fiind plecat în Italia.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, petentul a fost sancționat contravențional,reținându-se că a circulat pe Calea București, iar la intersecția cu . pe culoarea roșie a semaforului electric, nu avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie,prezumție care,deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată.O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO),pentru dovedirea vinovăției făptuitorului.Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare
În cauză,atât miza litigiului cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16,17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Sub aspectul temeiniciei,analizând cuprinsul procesului verbal, instanța reține că petentul nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În speță,instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Având în vedere aceste considerente,instanța va respinge plangerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul N. C. M., cu domiciliu în I. J., județul O. în contradictoriu cu intimatul I. D.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județul O. .
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.09.2014.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 08 Octombrie 2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 458/2014.... → |
---|