Pretenţii. Decizia nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 2135/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr._/2014
Ședința publică de la 08 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier V. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE L. NR 14 1MAI și pe pârâții P. T. și P. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. F., pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâții nu au achitat onorariul de expert stabilita de instanță în sarcina lor.
Instanța constatând ca parații nu au depus dovada achitării onorariului de expert pentru efectuarea probei cu expertiza specialitatea contabilitate încuviințată la termenul de judecată din data de 30.06.2014, în temeiul art. 262 al. 3 c.p.c., pune in dezbaterea părților decăderea pârâților din proba cu expertiza tehnică specialitatea contabilitate care le-a fost încuviințată.
Avocat N. F., pentru reclamantă, solicita decăderea paraților din proba încuviințata pentru neplata onorariului de expert.
Potrivit disp.art 389 c.p.c., instanța declară închise dezbaterile și conform art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., constată cercetarea procesului încheiată și acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Av.N. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii și obligarea paraților în solidar către reclamantă la plata sumei de 5449,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie –iulie 2013 și 2561,18 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data 24.01.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 14 1MAI a chemat în judecată pe pârâții P. T. și P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 5449,34 lei pentru perioada ianuarie – iulie 2013 și 2561,18 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., cart.1 Mai, ..1 . și membrii ai asociației de proprietari nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament pentru perioada ianuarie –iulie 2013, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților în totalitate către furnizori.
Reclamanta mai arată că a manifestat înțelegere față de pârâți și în nenumărate rânduri au luat legătură cu aceștia în vederea achitării debitului, pârâții au fost au refuzat în mod constant și nejustificat să-și achite obligațiile.
Reclamanta mai arată că a asociația a fost chemată în judecată de către furnizori pentru neplata facturilor și a majorărilor de întârziere
În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007.
În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul Cadru al Legii nr. 114/1996 acțiunea este scutită de plata taxei de timbru .
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 N. C.pr.civ.
În scop probator s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: listele de plată din lunile ianuarie – iulie 2013, extras de cont pentru aceeași perioadă, modul de calcul al penalităților, hotărârea Adunării Generale din 14.01.2010 și facturi pentru utilități.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat in esență respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invederand ca nu este certa lichida și exigibila creanta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, in calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., ., ..1 ., nu au achitat la termenul stabilit de reclamantă cheltuielile de întreținere în cuantum de 5449,34 lei pentru perioada ianuarie – iulie 2013 și 2561,18 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În conformitate dispozițiile art. 46. din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada ianuarie – iulie 2013 cotele de contribuție ce îi reveneau la cheltuielile asociației de proprietari.
Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă este îndreptățită să acționeze în justiție pârâtul.
Cu referire la petitul subsidiar privind penalitățile de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Astfel, întrucât pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate în temeiul art. 25 din HG 1588/2008 și art. 49 din Legea 230/2007, aceștia datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit de reclamantă, contrar susținerilor paraților prin întâmpinare.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei totale de 8010,52 lei din care 5449,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie –iulie 2013 și 2561,18 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioada.
În temeiul art. 451 alin. 2 c.pr.civ. și fata de munca prestată de apăratorul reclamantei, precum si de durata procesului,instanța va reduce onorariul apărătorului ales al reclamantei de la suma de 900 lei la suma de 400 lei și va obliga parații sa plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat astfel cum a fost redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR 14 1MAI cu sediul în C. .,. D. în contradictoriu cu pârâții P. T. și P. M., ambii cu domiciliul în C., cart 1 Mai, .,. .
Obligă parații in solidar către reclamantă la plata sumei de 8010,52 lei din care 5449,34 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie –iulie 2013 și 2561,18 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioada.
In temeiul art. 451 alin. 2 c.pr.civ, reduce onorariul apărătorului al reclamantei de la 900 lei la 400 lei.
Obliga parații sa plătească reclamantei suma de 400 lei reprezenta onorariu avocat astfel cum a fost redus.
Cu apel in 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2014.
Președinte Grefier
V. V. V. M.
Red./tehn –VV/VM
5 ex./ 17 .09.2014
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6033/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2483/2014.... → |
---|