Pretenţii. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 25848/215/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 15.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Nr. 6 B., și pe pârâții B. C., B. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns c.j. C. Cosntantin pentru reclamanta, pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

C .j. C. Cosntantin pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii, pârâtii urmând a fi decăzuți din probe, întrucât nu au formulat întâmpinare.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 352 Noul Cod de Procedură Civilă s-au luat interogatorii din oficiu pârâților prezenți, declarațiile consemnate fiind atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât părțile sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

C.j. C. Cosntantin pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâții având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței, soluția ce se va pronunța.

Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2014, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 B., a chemat în judecată pe pârâții B. C., B. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 6356, 86 lei din care 3214,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013 si 3142,21 lei penalităti de întârziere pentru aceeași perioada.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtii sunt proprietarii apartamentului nr. 39 situat în C., Sg. C. P., .. 1, județul D., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 6 B. si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 6356, 86 lei din care 3214,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013 si 3142,21 lei penalităti de întârziere pentru aceeași perioada.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii procedura prealabilă, extras de cont, listele de plata detaliat pe fiecare luna, mod de calcul penalități, proces verbal al Ad. Generale din care reiese procentul penalităților.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâții, deși membri ai asociației de proprietari, nu au achitat cotele de întreținere aferente pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013.

Instanța constată că pârâții au de achitat suma de 6356, 86 lei din care 3214,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013 si 3142,21 lei penalităti de întârziere pentru aceeași perioada.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, art. 49 alin. 1 din aceeași lege dispune în sensul că asociația de proprietari poate impune un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au calculat.

În speță, prin procesele-verbale încheiate la data de: 19.03.2013, 20.03.2012, cu ocazia adunării generale a proprietarilor s-a stabilit ca penalizările pentru cheltuielile de întreținere restante să fie în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât pârâții nu și-au achitat cheltuielile de întreținere în termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, s-au calculat și penalități, acestea fiind conforme cu dispozițiilor art. 49, alin. 1 din Legea 230/2007, care prevăd ca suma penalităților nu poate depăși suma la care s-au aplicat.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 6356, 86 lei din care 3214,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013 si 3142,21 lei penalităti de întârziere pentru aceeași perioada .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 6 B., cu sediul în C., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții B. C., B. A., ambii cu domiciliul în C., Sg. C. P., .. 1, ..

Obliga paratii B. C., B. A. către reclamanta A. DE PROPRIETARI NR.6 BRAZDA la plata sumei de 6356, 86 lei din care 3214,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada octombrie 2012– noiembrie 2013 si 3142,21 lei penalităti de întârziere pentru aceeași perioada .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA