Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 29238/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 05 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: C.-Nicușor M.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 14 1 MAI cu sediul în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul DINȚĂ G. domiciliat în C., cart. 1 Mai, .. 1, ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta Asociația de proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N., lipsă fiind pârâtul Dință G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 05.11.2014 și 18.11.2014, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar relațiile anterior solicitate la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor C. respectiv Primăria C. – Direcția de Impozite și Taxe, după care,

Reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N. depune dovada că imobilul apartament aparținând pârâtului Dință G. nu este înscris în cartea funciară.

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție stabilirea competenței Judecătoriei C..

Având cuvântul, reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N. arată că Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial cu judecarea cauzei.

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă corob. cu art. 126 alin. 1 Constituție, art. 94 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial cu judecarea cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pt reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă potrivit legii.

La interpelarea instanței, reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N. învederează că nu mai înțelege să formuleze alte probe și este de acord ca dezbaterile asupra fondului să aibă loc la acest termen de judecată.

Instanța, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbaterea asupra fondului cauzei.

Având cuvântul, reclamanta Asociația de Proprietari Nr. 14 1 Mai prin av. N. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile dedusă judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2014, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 14 1 Mai a chemat în judecată pârâtul Dință G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de_,80 lei din care 7054,29 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate și 3315,51 lei penalități pentru perioada ianuarie 2012 – decembrie 2012.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul nu a mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada ianuarie 2012 – decembrie 2012, rezultând un debit restant de_,80 lei, din care 7054,29 lei cheltuieli de întreținere și 3315,51 lei penalități de întârziere.

A mai arătat că pârâtul a fost somat în nenumărate rânduri să își achite cheltuielile restante, dar fără rezultat.

În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat prevederile art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007.

La dosarul cauzei s-au depus, în scop probator, în copie: extras de cont, liste de plată pentru perioada ianuarie 2012 – decembrie 2012, facturi emise de furnizorii de utilități.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din extrasul de cont existent la dosar( f.5) rezultă ca pârâtul a acumulat restante la plata cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care il ocupa in imobil, in suma totala de_,80 lei din care: 7054,29 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2012 – decembrie 2012 iar suma de 3315,51 lei majorări de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 7054,29 lei reprezentând cote întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012 – decembrie 2012 și suma de 3315,51 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – decembrie 2012.

Reținându-se culpa procesuala a pârâtului, in temeiul art. 453 C. se va dispune obligarea sa de a suporta cheltuielile de judecata întreprinse de reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 14 1 MAI cu sediul în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul DINȚĂ G. domiciliat în C., cart. 1 Mai, .. 1, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7054,29 lei reprezentând cote întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012 – decembrie 2012 și suma de 3315,51 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2012 – decembrie 2012.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2014.

PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.

Red. C.N.M

Tehnored. RCB/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA