Acţiune în constatare. Sentința nr. 9682/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9682/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 26842/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9682/2014
Ședința publică de la 04 Iulie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M. ( decedat ) cu ultim domiciliu cunoscut în comuna Podari, ., județul D., B. I. domiciliată în comuna Podari, ., județul D. și moștenitorii B. M. domiciliat în ., ., județul D., B. F. domiciliat în ., ., județul D., B. I. domiciliat în ., ., județul D. și T. S. M. domiciliată în ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta . PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 23.06.2014, prin Serviciul Registratură, reclamanta B. I. a depus extras de carte funciară pt informare, după care,
La a II a strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta B. I. și moștenitorii B. M., B. F. și B. I. prin av. G., lipsă fiind moștenitoarea T. S. M. și pârâta S.C. T. A. 1 Ploiești, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reclamanta B. I. și moștenitorii B. M., B. F. și B. I. prin av. G. depun practică judiciară și solicită admiterea acțiunii pt motivele arătate în acțiunea introductivă în sensul de a se constata prescris dreptul pârâtei S.C. T. A. 1 Ploiești de a cere executarea silită, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 30.07.2013, reclamanții B. M. și B. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . PLOIEȘTI să se constate prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a dreptului de ipotecă legală asupra imobilului situat în ., Jud. D., fost T 117 și înscris în registrul de transcripțiuni sub nr. 4534/12.04.1995 pentru suma de 25.000.000 ROL.
În fapt au arătat că asupra imobilului indicat mai sus în favoarea pârâtei s-a înscris în registrul de transcripțiuni sub. nr. 4534/12.04.1995 dreptul de ipotecă legală pentru suma de 25.000.000 ROL.
A menționat că potrivit dispozițiilor art. 405 din VCPC reluate în dispozițiile art. 705 NCPC, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani. Aceste dispoziții legale se coroborează cu dispozițiile art. 6 din Decretul 176/1958, iar pe de altă parte Legea nr. 71/2011 de completare și modificare a noului Cod Civil, care statuează faptul că prescripțiile începute înainte de . supuse legislație care le-a instituit.
Au arătat că de la înscrierea dreptului de ipotecă au trecut 18 ani și au solicitat proba cu înscrisuri.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 NCPC.
Au solicitat judecarea în lipsă.
Au atașat la cerere, extras de carte funciară, copie cărți de identitate reclamanți și chitanță plată taxă de timbru.
În data de 13.12.2014 pârâta a formulat întâmpinare în sensul acordului și admiterii acțiunii reclamanților așa cum a fost formulată, întrucât reclamanții nu mai figurează în calitate contabilă ca debitori ai pârâtei, astfel încât orice înscriere, notare sau întabulare a unui drept în favoarea pârâtei nu mai subzistă.
Au arătat că acțiunea reclamanților putea fi evitată printr-o simplă solicitare de acord notarial.
În ședința publică din data 31.01.2014 apărătorul reclamanților a arătat că reclamantul B. M. a decedat în cursul procesului în data de 30.10.2013 și a solicitat introducerea în cauză în calitate de moștenitori ai acestuia a numiților B., B. F., B. I. și T. S. M., care au fost introduși în cauză de către instanță.
În data de 03.04.2014 a fost precizată acțiunea, arătându-se că dreptul principal care a fost garantat cu ipoteca înscrisă în Cartea Funciară îl reprezintă împrumutul pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 1122/05.04.1995 prin care au fost achiziționate mijloace de transport cu plata în rate, pentru care s-a încheiat contractul de garanție imobiliară din data de 12.04.1995, atașând la dosar cele două acte.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate pentru auto 21 PH 127 și semiremorcile_ și_ nr. 1122/05.04.1995 pârâta a vândut . cu sediul în Podari, ., Jud. D. reprezentat de B. M. în calitate de asociat a auto 21 PH 127 și semiremorcile_ ( 21 PH 6850 ) și_ ( 2 PH 6733 ), adjudecate în urma licitației din 16.03.1995 și 23.03.1995.
Cumpărătoarea a plătit un avans, iar pentru restul prețului, care urma să fie plătit în plate lunare, în valoare de 25.000.000 ROL, vânzătoarea a întocmit cu B. M. și B. I. un contract de garanție imobiliară ( ipotecă convențională ), prin care aceștia din urmă au garantat a achitarea sumei menționate mai sus cu imobilul proprietatea lor compus din casă și teren situat în Comuna Podari, ., contract care a fost autentificat prin încheierea nr. 9354/12.04.1995 de notariatul de Stat Județean D. C. și a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 4534/12.04.1995.
Potrivit art. 372 din VCPC executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Conform art. 6 din Decretul 167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie într-un termen de trei ani.
Art. 405 din VCPC dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede astfel. Termenul de prescripție începe de la data când se naște dreptul de a cere încuviințarea silită.
Ipoteca reprezintă un drept real accesoriu dreptului de creanță pentru a cărui garanție a fost instituit.
Contractul de ipotecă însă nu reprezintă un titlu executoriu, nefiind menționat în nici un act normativ că acesta ar constitui un titlu executoriu, nici în Codul civil de la 1864, nici în Decretul 377/1960 pentru organizarea si funcționarea Notariatului de Stat, nefiind menționat că ar constitui un titlu executoriu contractul de ipotecă.
Prin urmare, întrucât contractul de garanție imobiliară autentificat prin încheierea nr. 9354/12.04.1995 de Notariatul de Stat Județean D. C. și trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 4534/12.04.1995, nu reprezintă titlu executoriu, nu este susceptibil de executare silită, câtă vreme nu s-a stabilit printr-un titlu executoriu că există o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată din dreptul de creanță ( partea din prețul stabilit în contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate pentru auto 21 PH 127 și semiremorcile_ și_ nr. 1122/05.04.1995 în sumă de 25.000.000 pe care cumpărătoarea trebuia să-l plătească sub formă de rate lunare ), debitul putând fi întreaga sumă de 25.000.000 ROL sau numai o parte din acesta având în vedere caracterul indivizibil al ipotecii, apare ca neîntemeiată cererea de a se constata prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a dreptului de ipotecă ( în realitate în cauza de față este vorba despre un contract de ipotecă convențională ) asupra imobilului situat în Comuna Podari, ., Jud. D., fost T 117 și înscris în registrul de transcripțiuni sub nr. 4534/12.04.1995 pentru suma de 25.000.000 ROL.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept instanța urmează să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. I. domiciliată în comuna Podari, ., județul D. și moștenitorii B. M. domiciliat în ., ., județul D., B. F. domiciliat în ., ., județul D., B. I. domiciliat în ., ., județul D. și T. S. M. domiciliată în ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta . PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică azi, 04.07.2014.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 8 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 6405/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
---|