Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 26835/215/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte:C.-F. D.
Grefier-D. G.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. S. D. în contradictoriu cu pârâtul P. V., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect „pretenții”.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța constată că părțile au solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C., având în vedere dispozițiile art. art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. j) și art. 107 Cpciv., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că această probă este admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 389 și urm. Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /04.07.2014, reclamantul P. S. D. a chemat în judecată pârâtul P. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând rest de plată din totalul de 35.000 euro împrumutați conform contractului de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că la data de 07.09.2009 a încheiat cu pârâtul P. V. un contract de împrumut fără dobândă, având ca obiect suma de 35.000 euro, pe care acesta se obliga să o restituie până la data de 31.12.2010.
Întrucât obligația de restituire nu a fost îndeplinită, prin notificarea înregistrată la B. I. M. M. sub nr. 298/08.11.2013, a solicitat restituirea sumei de 35.000 euro și a unor daune-interese pentru neexecutare, în urma acestei notificări primind răspuns din partea pârâtului care menționa că, în opinia sa, dobânzile având valoare de daune interese moratorii sunt datorate din momentul sesizării instanței, fără a face, însă, vreo referire la îndeplinirea obligației de restituire.
Reclamantul a mai arătat că, la data de 11.12.2013, a încheiat cu pârâtul înscrisul intitulat proces-verbal de restituire împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009, acesta restituindu-i suma de 111.400 lei, reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 25.000 euro, astfel că pârâtul mai are obligația de a restitui suma de 10.000 euro.
În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1578, 1584 cod civil și art. 192 C.p.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1922 lei.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus în scop probator, următoarele înscrisuri: contractul de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009, Notificarea nr. 298/N/2013, înștiințare, răspunsul pârâtului la notificarea 298/N/2013, proces-verbal de restituire împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26.09.2014, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect și nefondată.
În apărare, pârâtul a arătat că, la data de 24.09.2014, a încheiat cu reclamantul înscrisul intitulat proces-verbal de restituire de împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009, restituindu-i acestuia suma de 44.019 lei, reprezentând contravaloarea, în lei, a sumei de 10.000 euro, respectiv diferența dintre suma împrumutată de 35.000 euro și cea restituită de 25.000 euro.
În drept, pârâtul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 205 C.p.civ.
La dosarul cauzei, pârâtul a depus, în scop probator, proces-verbal de restituire de împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat la data de 07.09.2009, încheiat la data de 24.09.2014.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 29.10.2014, reclamantul a arătat că a primit de la pârât suma de 44.019 lei reprezentând contravaloarea, în lei, a sumei de 10.000 euro.
În temeiul art. 451 alin. 4, art., 453, 454 Cpciv., a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1922 lei, reprezentând taxa de timbru.
Instanța, în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
În fapt, a data de 07.09.2009 între reclamantul P. S. D. și pârâtul P. V. s-a încheiat contractul de împrumut fără dobândă prin care primul i-a împrumutat celui de-al doilea suma de 35.000 euro, suma pe care pârâtul s-a obligat să o restituie până la data de 31.12.2010( fila 6), iar la data 11.12.2013 pârâtul a restituit reclamantului suma de 111.400 lei reprezentând echivalentul sumei de 25.000 euro, sens în care a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat " proces verbal restituire de împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat în data de 07.09.2009, ca urmare a notificării nr. 298/08.11.2013 emisă de B. I. M. M..
La data de 24.09.2014 pârâtul a restituit reclamantului suma de 44.019 lei reprezentând echivalentul sumei de 10.000 euro, sens în care a fost încheiat înscrisul sub semnătură privată intitulat " proces verbal restituire de împrumut la contractul de împrumut fără dobândă încheiat în data de 07.09.2009( fila 22).
Prin urmare, instanța retine ca obiectul dreptului dedus judecații in speța de fata l-a constituit obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro reprezentând diferența de împrumut nerestituită și întrucât pârâtul a recunoscut debitul, achitându-l in timpul soluționării procesului, acest lucru echivalează cu lipsirea acțiunii de fata de pretenția concreta pe care instanța a fost chemata să o rezolve, astfel că cererea reclamantului va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, la cererea părții care a câștigat, iar potrivit art. 454 Cod de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant.
Astfel, instanța reține că pârâtul a achitat suma datorată reclamantului ulterior învestirii instanței, respectiv ulterior datei de 04.07.2014, iar respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că pretențiile reclamantului au fost neîntemeiate și că aceasta este partea care a căzut în pretenții, ci că pârâtul a achiesat la pretențiile reclamantului, prin achitarea sumei datorate.
Scutirea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care acesta recunoaște pretențiile reclamantului operează numai potrivit art. 454 din Codul de procedură civilă, text care nu este aplicabil în cauză, deoarece pârâtul a fost pus în întârziere de către reclamant înainte de introducerea acțiunii de chemare în judecată, prin notificarea nr. 298/N/2013 emisă de B. I. M. M. la data de 08.11.2013 și comunicată pârâtului la data de 14.11.2013( filele 7, 8)
Prin urmare, pârâtul se află în culpă procesuală, prin atitudinea lui în proces determinând aceste cheltuieli, motiv pentru care va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1922 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru( chitanța nr._-209-0027/28.07.2014 – fila 16 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul P. S. D., domiciliat în C., .. 38, jud. D. în contradictoriu cu pârâtul P. V., domiciliat în com. C., ., jud. D., ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1922 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2014.
Președinte,Grefier,
C.-F. D. D. G.
Red. CFD./Tehnored. D.G.
4 ex./17.12.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5431/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria... → |
---|