Plângere contravenţională. Sentința nr. 5431/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5431/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 37209/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5431/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . OLTENIA SA cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., .. 22, județul D., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta S.C. C. de A. Oltenia S.A prin cj. D., lipsă fiind intimata Poliția L. a Municipiului C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă corob. cu art. 126 alin. 1 Constituție și art. 32 alin. 1 din O.G 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Având cuvântul, petenta S.C. C. de A. Oltenia S.A prin cj. D. depune un set de înscrisuri ( procese verbale de contravenție, extrase de pe portalul Ecris ) și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri arătând totodată că înțelege să renunțe la proba testimonială.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pt petenta S.C. C. de A. Oltenia S.A proba cu înscrisuri solicitată ca fiind admisibilă potrivit legii.
În temeiul art. 22 Cod procedură civilă, ia act că petenta S.C. C. de A. Oltenia S.A înțelege să renunțe la administrarea probei testimoniale.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petenta S.C. C. de A. Oltenia S.A prin cj. D. solicită admiterea plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată și să se dispună exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 08.11.2013, petentul . OLTENIA SA a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.10.2013 emis de Poliția L. a Municipiului C. și exonerarea de la plata amenzii.
În motivare, a arătat că la data efectuării lucrărilor pe Bvd. Dacia în zona Blocului 14-16, a existat autorizația de intervenție pentru afectarea sistemuului rutier/pietonal cu nr. 1168/15.10.2013 necesară realizării acestora, iar pentru refacerea carosabilului a fost încheiat contract cu firma . care avea termen de execuție 3 zile conform notificării cu nr._/07.10.2013 pentru a reface și aduce la starea inițială carosabilul și punctului 4 din autorizație de intervenție nr. 1168/15.10.2013 emisă de Primăria C.. A invocat excepția nulității procesului verbal întrucât acesta a fost întocmit fără a fi semnat de martorul asistent.
În drept a invocat dispozițiile art. 16, 17, 19 din OG 2/2001 și art. 46 din Regulamentul anexa la Hotărârea nr. 304/2012.
În dovedirea plângerii a anexat: procesul verbal în original, notificarea privind intervenția de urgență pe domeniul public/privat al Municipiului C. cu nr._/11.10.2013, autorizația de intervenție pentru afectarea sistemului rutier/pietonal cu nr. 1168/15.10.2013, contractul cu firma ., notificarea către . cu nr._/14.10.2013 pentru aducerea la forma inițială a carosabilului.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OUG 80/2013.
La solicitarea instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 200 NCPC petentul a depus adresa nr._/03.12.2013.
La data de 20.12.2013, prin serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ceea ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A arătat intimatul că urmare a intervenției la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă din Bvd. Dacia în zona Blocului 14-16, unde a avut loc o intervenție tip avarie, nu a fost refăcută suprafața afectată a trotuarului pietonal, nefiind refăcut betonul asfaltic la cota de carosabil neafectată de săpături. În ceea ce privește excepția nulității relative invocată de petent, intimatul a solicitat respingerea acesteia având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 19 alin 3 din OG nr. 2/2001 în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod. Totodată arată intimatul că punctul 2 din Autorizația de intervenție nr. 1168/15.10.2013 prevede că termenul pentru remedierea provizorie a sistemului rutier/pietonal/zona verde este imediat după finalizarea lucrări, responsabil fiind . Oltenia SA și că la 10 zile de la expirarea termenului, suprafața afectată de spărturi a trotuarului pietonal nefiind afectată.
La solicitarea instanței, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, intimatul a depus odată cu întâmpinarea actele ce au stat la baza emiterii procesului verbal.
La data de 27.01.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că cele arătate de intimat prin întâmpinare nu sunt conforme cu realitatea. Totodată a arătat petenta că responsabil cu refacerea carosabilului este firma ..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . NR._/21.10.2013 întocmit de Poliția L. a Municipiului C., petenta . OLTENIA SA a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 din HCL 304/2012 și art. 19 lit. c din Regulament anexă și sancționate de art. 43 din Regulamentul anexă, pentru săvârșirea faptei constând în aceea că la data de 21.10.2013 ora 11.15, pe Bvd. Dacia, ca urmare a intervenției la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă din Bvd. Dacia în zona Blocului 14-16, unde a avut loc o intervenție tip "avarie", nu a refăcut suprafața afectată trotuarului pietonal, neexistând refacerea betonului asfaltat la cota de carosabil neafectat de săpături, fiind efectuate fotografii.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Susținerile petentei privind nerespectarea de către agentul constatator la încheierea procesului verbal a dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001, conform căruia în situația în care contravenientul nu este față la încheierea procesului verbal, agentul constatator va face mențiunile, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar procesul verbal va cuprinde datele personale ale martorului și semnătura acestuia. În lipsa martorului va preciza motivele care au determinat încheierea procesului verbal în aceste condiții, în sensul că procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa și nu este confirmat de nici un martor, nu sunt întemeiate și instanța nu le poate reține pentru următoarele considerente:
În primul rând agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului verbal motivul pentru care procesul verbal nu este semnat de nici un martor asistent, respectiv " persoanele de față refuză calitatea de martor ".
În al doilea rând nerespectarea dispozițiilor legale menționate mai sus are drept sancțiune nulitatea relativă a procesului verbal, pentru ca procesul verbal sa fie anulat în baza acestor dispoziții contravenientul trebuie să arate care a fost vătămarea produsă și să dovedească această vătămare, lucru pe care petenta nu l-a făcut.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Petenta a susținut în prezenta cauză că nu a săvârșit fapta întrucât răspunderea pentru refacerea carosabilului îi revine societății cu care a încheiat contractul de execuție, conform notificării nr._/14.10.2013.
Potrivit art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Art. 2 alin. 2 din OG 2/2001 stabilește că prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
Prin HCL 304/20.12.2012 s-a aprobat regulamentul pentru traversarea prin spargerea a străzilor, trotuarelor și zonelor verzi din Municipiul C., stabilindu-se în art. 1 din regulament faptul că lucrările tehnico-edilitare care afectează domeniul public se pot executa numai după emiterea autorizației de spargere stradă avizatăde Direcția Servicii Publice și aprobată de conducerea Primăriei C..
Conform art. 19 din Regulament intervenția de urgență pe domeniul publică de către titularul de rețele se va realiza cu respectarea unor faze în executare, printre care și cea de aducere a zonei afectate la cota de carosabil neafectat de săpătură imediat după repararea avariei, inclusiv compactarea terenului de fundare.
Potrivit art. 20 din Regulament, în cazul lucrărilor în regim de urgență, se va emite de către deținătorul sau administratorul de rețea autorizația de intervenție conform anexei 2, iar potrivit art. 21, autorizația de intervenție se va întocmi obligatoriu de către deținătorii sau administratorii de rețele indicându-se următoarele: localizarea exactă a lucrărilor; durata de execuție; termenul de refacere al sistemului rutier la forma inițială; responsabilul lucrării, din partea executantului; firma care execută refacerea sistemului rutier la forma inițială și responsabilul lucrării cu nr. de telefon.
Din înscrisurile de la dosar se reține că pe Bvd. Dacia în zona Blocului 14-16 a fost necesară efectuarea unei intervenții de urgență pentru repararea unei avarii pe o suprafață de 1 mp, cauza fiind existența unei conducte uzate. Pentru ca petenta să efectueze reparațiile necesare, . OLTENIA SA a emis, conform anexei nr. 2 la HCL 304/2012, astfel cum impune art. 20 din Regulament, autorizația de intervenție (f. 12).
Această autorizație are cuprinsul menționat la art. 4, arătându-se și firma care execută refacerea sistemului rutier la forma inițială, respectiv . C., fiind aprobată de primarul municipiului C. și avizată de angajat din cadrul Primăriei.
Petenta și-a îndeplinit și obligația de a notifica Primăria Municipiului C. privind intervenția de urgență prin notificarea nr._/11.10.2013 (f. 11), precum și pe aceea de a notifica firma care execută refacerea sistemului rutier la forma inițială prin notificarea nr._/14.10.2013 (f. 11) și cu care are încheiat contract de lucrări nr. 39L/19.09.2013(f. 13-20).
Prin urmare, din analiza acestor înscrisuri rezultă că petenta și-a îndeplinit obligațiile legale în sensul că a efectuat intervenția de urgență notificând efectuarea acesteia și întocmind autorizația de intervenție al cărei conținut respectă dispozițiile art. 21 din Regulament.
În ce privește obligația de aducere a zonei în care s-a intervenit la cota de carosabil, instanța reține că aceasta revine firmei care execută refacerea sistemului rutier la forma inițială, astfel cum se prevede și în art. 21 lit. e din Regulament, firmă cu privire la care intimata avea cunoștință că îi revine această obligație.
Faptul că prin art. 20 este instituită obligația de aducere a zonei afectate la cota de carosabil neafectat de săpătură imediat după repararea avariei, nu înseamnă că această obligație revine administratorului de rețea, cât timp chiar în dispozițiile art. 21 lit. e din Regulament se menționează că o altă firmă este responsabilă cu executarea lucrării de reparare a drumului, iar denumirea acesteia trebuie menționată în autorizația de intervenție.
Or, ca urmare a aprobării și avizării autorizației de intervenție, intimata putea și trebuia să cunoască cine este responsabil pentru refacerea drumului.
Prin urmare, apreciază instanța că răspunderea contravențională nu revine petentei în calitate de administrator al rețelei asupra căreia s-a efectuat intervenția, ci firmei cu care aceasta avea încheiat contract de lucrări și care a fost menționată în autorizația de intervenție, aprobată de Primăria Municipiului C., prin primar și avizată.
Față de aceste considerente, apreciind că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, instanța urmează a admite plângerea contravențională, a anula procesul verbal de contravenție . nr._/21.10.2013 și a exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei.
În temeiul art. 453 alin. 1 N.C.p.c, față de soluția de admitere a plângerii, instanța va obliga intimata Poliția L. a Municipiului C. să plătească petentei cheltuieli de judecată în cuantum de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . OLTENIA SA cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., .. 22, județul D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ emis de Poliția L. a Municipiului C. în data de 21.10.2013 și exonerează petenta de la plata amenzii aplicată în cuantum de 2000 lei.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 de lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de la comunicare ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2014.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|