Pretenţii. Sentința nr. 286/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 286/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 34278/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ - pretenții -

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 286/2014

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. Z.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 2 ROVINE, în contradictoriu cu pârâta T. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. c N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză .

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la o lună durata necesara pentru cercetarea procesului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că reclamanta, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2013 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 2 ROVINE a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâta T. E. să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1214, 27 lei din care suma de 1075, 94 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și suma de 138, 33 lei reprezintă penalități de întârziere conform hotărârii adunării generale, aferente perioadei noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta in calitate de proprietară a imobilului situat in . 18, . aflat in administrarea Asociației de proprietari nr. 2 Rovine nu si-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși a fost somată în repetate rânduri în acest sens.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, contract de mandat acordat de reclamantă președintelui acesteia, S. I., actul de proprietate al imobilului, extras de cont, liste de plata, dovezile de convocare, proces-verbal din data de 03.04.2012.

La data de 04.11.2013 instanța a comunicat cererea către pârâtă, conform dovezii de înmânare atașate la f. 32, iar aceasta nu a depus întâmpinare in termenul legal.

Instanța a acordat primul termen de judecata la data de 16.01.2014 când instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecată, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

In fapt, pârâta T. E. in calitate de proprietară a apartamentului nr. 13 din blocul B 18, nu a achitat întreținerea lunara aferenta perioadei noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013, fiind acționată in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 2 Rovine.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la înscrisurile de la dosar prin care reclamanta a făcut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâtei care nu a contestat debitul instanța constată că în speță pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa prin art. 46 și anume nu a achitat la termen cotele de contribuție ce îi reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada noiembrie – decembrie 2012, ianuarie – iulie 2013, sumă ce se ridică la suma de 1214, 27 lei.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine în contradictoriu cu pârâta T. E. si va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 1214,27 lei, compusa din suma de 1075,94 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie-decembrie 2012, ianuarie-iulie 2013 si 138,33 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiasi perioade.

Se va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.2 Rovine, cu sediul în C., ., ..D. în contradictoriu cu pârâta T. E., cu domiciliul în C., ., ., județul D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 1214,27 lei, compusa din suma de 1075,94 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada noiembrie-decembrie 2012, ianuarie-iulie 2013 si 138,33 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiasi perioade.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.4/05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 286/2014. Judecătoria CRAIOVA