Pretenţii. Sentința nr. 5071/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5071/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 43459/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5071/2014
Ședința publică din data de 04 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIATIA DE proprietari NR 15 CRAIOVIȚA NOUĂ și pe pârâtul S. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-cauza are ca obiect pretenții;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.
În temeiul art. 94 alin.1 lit. j și art. 107 NCPC instanța constatã cã este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia și probatoriul ce se impune a fi administrat.
În temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR 15 CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâtul S. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.727,24 lei, din care suma de 2.403,23 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei mai 2011- octombrie 2013, iar suma de 324,01 lei reprezintă penalități de întârziere aferente
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului situat în C., ., nr.2, ., ., nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada mai 2011- octombrie 2013, care se ridică la suma totală de 2.727,24 lei
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 și 49 din Legea nr. 230/200.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, liste de întreținere pentru perioada mai 2011- octombrie 2013, modul de calcul al penalităților de întârziere, Procese-verbale ale Adunării Generale.
În baza art. 411 NCPC, s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă.
În baza art. 201 alin.1 N.C.P.C., instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului, care însă nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din extrasul de cont și listele de întreținere depuse de reclamantă la dosar, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru imobilul situat în C., ., nr.2, ., ., nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere și ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere pentru perioada mai 2011- octombrie 2013 în cuantum de 2.403,23 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante.
Or, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii din cadrul condominiului au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv fondurile stabilite de asociație, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.
În raport de aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.403,23 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada mai 2011-octombrie 2013, sunt întemeiate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, astfel cum rezultă din extrasul de cont, listele de întreținere coroborate cu modul de calcul al penalităților depus la dosar, pârâtul datorează și suma de 324,01 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2011-octombrie 2013.
În acest sens, instanța are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.
Or, în cauză, penalitățile au fost calculate legal conform Proceselor-verbale depuse la dosar.
Față de cele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.727,24 lei, din care suma de 2.403,23 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei mai 2011- octombrie 2013, iar suma de 324,01 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.
De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR 15 CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., ., ., ., uscător, județul D., în contradictoriu cu pârâtul S. M., cu domiciliul în C., ., nr.2, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.727,24 lei, din care suma de 2.403,23 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei mai 2011- octombrie 2013, iar suma de 324,01 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Tehnored.C.A.
4 ex. /2ex. .>
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 346/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5459/2014.... → |
---|