Pretenţii. Sentința nr. 8712/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8712/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 15739/215/2007
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8712
Ședința publică de la 13.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ș. R.-G. - Judecător
Grefier: V. L.
Pe rol, soluționarea cauzei privind pe reclamanții ., cu sediul în C., Calea București nr. 173, județul D. și ASOCIAȚIA M. PANIFICAȚIE D. PAS, cu sediul în C., Calea București nr. 173, județul D. și pe pârâtul S. N., cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții - evacuare - constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cererea în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.12.2011, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C., și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an.
Potrivit art. 248 alin. (1) C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Art. 252 alin. (1) teza I C., stipulează că perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Observând că în cauza de față, în vederea judecării pricinii, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură de mai mult de un an, instanța urmează a constata, din oficiu, că cererea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de reclamanții ., cu sediul în C., Calea București nr. 173, județul D. și ASOCIAȚIA M. PANIFICAȚIE D. PAS, cu sediul în C., Calea București nr. 173, județul D., împotriva pârâtului S. N., cu domiciliul în ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 13.06.2014.
Președinte,
Ș. R.-G. – Judecător Grefier,
V. L.
Red. jud. Ș.R.-G.
Tehnored. gref. V.L
26.06.2014, 2 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 1806/2014. Judecătoria CRAIOVA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 103/2014.... → |
---|