Pretenţii. Sentința nr. 9301/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9301/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 27285/215/2013

DOSAR nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

JUDEȚUL D.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.9301

Ședința publică din data de 27.06. 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. C.

GREFIER – G. D.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari Nr.12 – 1 MAI, în contradictoriu cu pârâta I. M., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat T. A. M. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care:

Avocat T. A. M. pentru reclamantă, depune la dosar interogatoriu ce urma a fi administrat pârâtului

Nemaifiind cereri de formulat si întrucât apărătorul reclamantei a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Avocat T. A. M. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanța nr.1712/31.07.2013 privind plata onorariului de avocat.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art.394 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei .

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 01.08.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.12 1 MAI a chemat în judecată pe pârâta I. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.390,32 lei, reprezentând cheltuieli restante la întreținere pe perioada restantă până la data de 30.05.2013 și penalități, din care 7566,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 5824 lei reprezentând penalități de întârziere, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că pârâta I. M., în calitate de proprietară a apartamentului situat în C., ., ., județul D. nu a achitat cheltuielile de întreținere, în sumă_,32 lei reprezentând cheltuieli restante la întreținere pe perioada restantă până la data de 30.05.2013 și penalități, din care 7566,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 5824 lei reprezentând penalități de întârziere, așa cum rezultă din extrasul de pe lista de plată, iar deși a fost somată să-și îndeplinească obligația, aceasta a refuzat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 din Legea nr.230/2007 privind înființarea și funcționarea asociațiilor de proprietari .

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/30.07.2013, extrasul de cont, facturi fiscale, listele de plată cu cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere, pe perioada 01.11._13, facturile fiscale, încheierea nr.5/26.02.2013, pronunțată de către Judecatoria C., în dosarul nr._, certificatul de înregistrare fiscală . nr._, procesul verbal al Adunării Generale din data de 30.03.2013, procesul verbal al Adunării Generale din 31.03.2012, 26.02.2011, procesul verbal al Adunării Generale din 29.05.2010, procesul verbal al Adunării Generale din 03.04.2008 .

Pârâtei I. M., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârâtă, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât, I. M. deși legal citată nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:

Potrivit art.47 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari .

Conform art.49 alin.1 din aceiași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar conform art. 58 alin.1 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat care dețin în proprietate apartamente au aceleași drepturi și obligații ca orice proprietar de condomoniu.

Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că raporturile juridice ale proprietarului stabilite de comun acord cu chiriașul, indiferent de statutul locuinței, precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege .

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere instanța constată conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr.1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere .

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pârâtei I. M., în calitate de proprietară a imobilului situat în C., ., nr.2, ..2 județul D., nu au achitat cheltuielile de întreținere în sumă totală de 13.390,32 lei reprezentând cheltuieli restante la întreținere pe perioada restantă până la data de 30.05.2013 și penalități, din care 7566,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 5824 lei reprezentând penalități de întârziere, fără a depăși suma maximă pe care asociația o poate stabili ca sistem propriu de penalizări,estimată pe perioada indicată, conform art.49 din Legea nr.230/2007, republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fără a depăși cuantumul debitului principal .

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.12 1 MAI, în contradictoriu cu pârâta I. M., ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 13.390,32 lei reprezentând cheltuieli restante, din care 7.566,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada 01.11._13 și 5824 lei, reprezentând penalități de întârziere .

În baza art.451 alin.1 Noul Cod.pr.civilă, instanța obligă pârâta I. M. să-i plătească reclamantei Asociația de proprietari nr.12- 1 Mai, suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.12 1 MAI, Cod fiscal nr._, cu sediul în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta I. M., domiciliat în C., ., nr.2, ..2, județul D..

Obliga pârâta să-i plătească reclamantei suma de 13.390,32 lei reprezentând cheltuieli restante, din care 7.566,32 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada 01.11._13 și 5824 lei, reprezentând penalități de întârziere, plus 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .

Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C. .

Pronunțată, în ședință publică, azi 27.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. D. G.

Redactat/CC/Tehnored/GD

4/Ex/14.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9301/2014. Judecătoria CRAIOVA