Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 1629/215/2013*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la data de 16 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei civile privind pe contestator . prin lichidator judiciar LEGAL RECOVERY IPURL în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. și G. B. SA SUCURSALA C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 12.06.2014 intimatul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. a depus o cerere de repunere pe rol a cauzei, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Instanța, constatând că cererea de repunere pe rol a fost formulată de intimatul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., iar cauza a fost suspendată pentru neîndeplinirea de către contestator a obligației privind indicarea noului sediu al lichidatorului, obligație care nu a fost îndeplinită de contestator până la acest termen, respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată, cu consecința menținerii suspendării.
Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. _ , la data de 21.01.2013 contestatorul . în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. și G. B. SA SUCURSALA C. contestație la executare prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 121/29.11.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D., anularea adresei de înființare a popririi asiguratorii nr. Z44/28.12.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..
La data de 02.07.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina contestatoarei.
Prin cererea formulată la data de 12.06.2014 intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Cererea a fost respinsă la termenul de judecată de la 16.09.2014, ca neîntemeiată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.07.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, de la data suspendării judecării cererii de chemare în judecată, această cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii, cererea de repunere pe rol neavând efect întreruptiv al termenului de perimare, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a constata perimarea de drept a cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată, din oficiu, perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul . judiciar LEGAL RECOVERY IPURL cu sediul în București, .,., ., sector 3 în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. cu sediul în C., .. 2, județul D., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., .. 2, județul D. și G. B. SA SUCURSALA CRAIOVAcu sediul în C., .. 40, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședință publică azi, 16 septembrie 2014.
Președinte Grefier
C. M. B. S. A. G.
Red.jud. C.M.B
Tehnored. gref. S.A.G.
24.09.2014, 2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2720/2014.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|