Validare poprire. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 12023/215/2014

Dosar nr._ - Validare poprire-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 18 septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: D. C. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . - SUCURSALA C. ,terț poprit .. F. DESIGNE SRL și debitor V. (C.) M., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a primit la dosar prin serviciul registratură dosarul de executare cu nr. 172/E/2913 al B. P. A. .

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.04.2014 sub nr._ creditoarea .-Sucursala C.,în contradictoriu cu debitorul V.-C.-M. și cu terțul poprit ., a solicitat validarea popririi și obligarea terțului poprit sa-i plătească suma de 7063,97 lei, reprezentând debitul conform titlului executoriu si cheltuieli de executare.

În motivare, creditoarea a arătat că, în fapt, prin adresa de poprire din data de 17.03.2014,B. P. A. s-a dispus ca terțul poprit . să poprească în cote de 1/3 din venitul lunar realizat de debitoarea V.-C.-M. pînă la concurența sumei de 7063,97 lei.

Creditoarea arată că terțul poprit consideră că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.786 din NCPC și nu a eliberat întreaga suma poprită.

În drept, creditoarea își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 789 C.proc.civ iar în dovedire a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse în copii certificate după adresa de poprire nr.172/E/2013 din 17.03.2014 a B. P. A. și chitanța privind plata taxei judiciare de 20 lei.

Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare prin care să formuleze apărărî deși le-a fost comunicată cererea și actele doveditoare.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către B.E.J. P. A. pentru a se înainta, în copii conforme cu originalul, actele din dosarul de executare nr. 172/E/2013, relațiile solicitate fiind înaintat la data de 17.09.2014.

Analizând cererea prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 7765/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013 a fost admisă cererea formulată de B. P. A. la solicitarea creditoarei ., în contradictoriu cu debitorul C.-actual V.-M., privind executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.373/23.06.2006 în dosarul nr.172/E/2013.

La data de 04.11.2013, executorul judecătoresc a emis adresa de înființarea măsurii popririi în cotă de 1/3 din venitul net lunar al debitoarei în mîinile terțului poprit pînă la încasarea sumei de 7063,97 lei, reprezentând debit din titlul executoriu,taxe judiciare și cheltuieli de executare,poprire ce a fost comunicată terțului poprit la data 06.02.2014,la data de 17.03.2014 însă obligația popririi nu a fost îndeplinită de terțul poprit astfel că cererea este întemeiată urmînd a fi admisă.

În drept, potrivit art.789 alin. (1) C. proc. Civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.

Specificul cererii de validare a popririi este determinat, așadar, de raporturile juridice care trebuie să existe între creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit și terțul poprit.

Dintre aceste raporturi juridice, două preced înființarea popririi și anume raportul dintre creditorul urmăritor și debitor, precum și raportul dintre debitor și terțul poprit, al treilea raport juridic, ce are, în același timp, și valoarea juridică a unei cesiuni forțate de creanță, cel între terțul poprit și creditorul popritor luând naștere în măsura încuviințării cererii de validare a popririi.

În ceea ce privește raporturile juridice dintre creditor și debitor, instanța reține că acestea au fost stabilite de către ITM D. prin adresa comunicată B. P. A. la data de 22.08.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R Ă Ș T E

Admite cererea de validare privind pe creditor . - SUCURSALA C., cu sediul în C., .. 29, județul D. ,terț poprit .. F. DESIGNE SRL, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 1 C, județul M. și debitor V. (C.) M., cu domiciliul în Dr.Tr.S., . nr. 1, .. 1, apt. 38, județul M. .

Dispune validarea popririi înființată prin adresa din data de 17.03.2014 în dosarul de executare silită al B. P. A., în cote de 1/3 din venitul realizat de debitoarea V. ( C.) M., în mâinile terțului poprit S.C.T.N.T. Faschion Designe SRL Tr. S. până la concurența debitului în sumă de 7063,97 lei în favoarea creditoarei . - Sucursala C. .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.

Președinte, Grefier,

V. M. P. C. D.

Red. MV /tehnd. CDP

5 ex/06.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria CRAIOVA