Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 32389/215/2012

Dosar nr._ -fond funciar-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2014

Ședința publică de la 20.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Fond Funciar Plesoi, C. Locala de Fond Funciar Predesti si C. Judeteana de Fond Funciar D., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul personal si asistat de av. O., lipsind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, dupa care,

Instanta din oficiu invoca exceptia inadmisibilitatii privind rectificarea TDP in ceea ce priveste numele titularului si exceptia prematuritatii cu privire la punerea in posesie si emiterea TDP pentru suprafata de 2,93 ha si acorda cuvântul pe aceste exceptii si pe fond.

Aparatorul reclamantului solicita respingerea exceptiilor si admiterea actiunii asa cum a fost formulata si obligarea pârâtelor la emiterea unui nou TDP.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.12.2012, petentul C. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata P. Pleșoi obligarea pârâtei pentru a fi obligata la reconstituirea corectă a suprafeței funciare, conform legii nr. 18/1991, la plata sumei datorate pentru terenul care a rămas în proprietatea Gostatului și anularea titlului de proprietate existent și eliberarea unuia nou conform cu realitatea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.

În fapt, reclamantul este născutîn ., județul D..

În urma decesului tatălui său Cârstov I., din . terenuri agricole în suprafață de 15 hectare.

În anul 1991, după reconstituirea dreptului de proprietate, conform Legii nr. 18/1991 a fost eliberat un titlu de proprietate în care este trecută întreaga suprafață de teren.

În titlu este trecută doar suprafața de 8,7 ha.

Suprafața de 2,63 ha care a aparținut tatălui său, Cârstov I., conform certificatului nr. 6476/04.08.1991 eliberat de Direcția Generală a arhivelor statului, nu a fost luată în considerare de către comisia agricolă, fără a da nici un fel de explicație.

Restul suprafeței de 3,67 ha era la momentul respectiv în proprietatea Gostatului, urmând ca în momentul desființării acestuia, pământul să fie restituit sau plătită contravaloarea.

În momentul în care a vrut să ridice titlul de proprietate, a constatat că este greșit trecut numele său, adică Carstov I. este trecut Cirstov I., motiv pentru care a refuzat să ridice titlul de proprietate.

Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea acțiunii și să se dispună să se reconstituie corect și integral proprietatea sa funciară, conform documentelor în conformitate cu Legea nr. 18/1991, să s e reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului care se află în proprietatea Gostatului, iar dacă terenul nu se regăsește, să oblige pârâta la plata compensatorie, cu indexările de rigoare, să se dispună anularea titlului de proprietate existent și eliberarea unuia nou, în care datele sale personale să fie trecute corect, precum și înscrierea corectă a suprafețelor de teren, să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept își întemeiază cererea pe prevederile Legii nr. 18/1991, lege care prevede reconstituirea dreptului de proprietate funciară.

S-a depus: TDP nr. 524-_ din data de 10.05.1996, certificat nr 6478 din data de 04.07.1991,acte de stare civilă.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către OCPI D. de a se comunica în copie certificată procesul- verbal de punere în posesie premergător emiterii TDP nr. 524-_/10.05.1996, relațiile fiind depuse cu adresa nr._ din data de 03.01.2013.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. Predești de a comunica în copie certificată actele premergătoare emiterii TDP nr. 524-_/10.05.1996 și să se precizeze dacă acesta cuprinde erori, relațiile fiind depuse cu adresa nr. 4091 din data de 28.12.2012.

Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2013 instanța a dispus conceptarea în calitate de pârâte a Comisiei Locale Pleșoi și Comisiei Locale Predești.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. Pleșoi pentru a înainta actele premergătoare emiterii TDP nr. 524-_/10.05.1996 și să precizeze dacă acesta cuprinde erori, relațiile fiind depuse cu adresa nr. 362 din data de 18.30.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a CLFF D..

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către CLFF Pleșoi pentru a comunica hotărârea Comisiei Județene D. prin care petentul a fost validat în calitate de moștenitor a autorului Cârstiv I. și dovada comunicării acestei hotărâri către petent, relațiile fiind depuse cu adresa nr. 919/920 din data de 18.03.2013 și adresa nr 1209 din data de 21.05.2013.

La data de 27.05.2013 pârâta Consiliul Local Pleșoi și P. Pleșoi- Instituția Primarului au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată a numitului Cârstov I. prin care solicită instanței de judecată reconstituirea corectă a suprafeței funciare conform Legii nr. 18/1991.

In fapt Cârstov I. i-a chemat in judecata pentru ca instanța de judecata, prin sentința pe care o va pronunța, sa oblige P. Plesoi la reconstituirea corecta a suprafeței funciare, conform Legii 18/1991, plata sumei datorate pentru terenul care a rămas in proprietate Gostatului, anulara titlului de proprietate existent si eliberarea unuia nou.

În Registrul Agricol al comunei Plesoi, satul Cârstovani perioada 1956-1958, volumul VI, poziția 189, figurează autorul C. N. I. cu o suprafața deținuta in anul 1958 de 9.50 ha,

Prin cererea nr. 527/14.03.1991, C. I I. a solicitat in baza Legii 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9.50 ha, invocandu-se Registrul Agricol al autorului Cirstov N I.,

Cererea a fost soluționata favorabil prin validarea in anexa 3, poziția 10 a autorului C. N. I. cu moștenitor C. I I. cu suprafața de 8.07 ha, suprafața rezultata in urma aplicării coeficientului de reducere de 0.15 %,

Pentru aceasta validare a fost emis titlul de proprietate 524-_/10.06.1996, autorul C. N. I. cu moștenitor C. I I. cu suprafața de 8.07 ha.

In baza Legii 18/1991 autorul C. N I. este validat in anexa 15, poziția 6 cu suprafața de 0.22 ha pădure.

In baza Legii 169/1997 numitul C. I. I. a depus, conform Registrului de evidenta a cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate conform „Legii pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991" cererea nr. 784/12.02.1998 prin care solicita de la autorul Cirstov N I. diferența de suprafața de 3.25 ha.

Cererea nr. 784/1998 nu se afla in baza lor de date.

Subliniază faptul ca . înființat in baza Legii 84/2004 prin desprindere de .> In baza acestei cereri este validatat in anexa 28, poz. 2 la Legea 1/2000 autorul C. N I. cu moștenitorul Cîrtov I I. cu suprafața de 2.93 ha

Aferent acestei validări nu exista titlu de proprietate.

F. de acestea solicită instanței de judecata urmatoarele: îndreptarea erorii de validare din anexa 3, poziția 10 a autorului C. N I. cu moștenitor C. I I. cu suprafața de 8.07 ha, in sensul ca numele si prenumele corecte ale moștenitorului sunt Cârstov I., anularea titlului de proprietate emis si emiterea altui titlu cu numele si prenumele corecte ale moștenitorului,

Îndreptarea erorii de validare din 28, poz. 2 la Legea 1/2000 autorul C. N I. cu moștenitorul C. I I. cu suprafața de 2.93 ha in sensul ca numele si prenumele corecte ale moștenitorului sunt Cârstov I..

Solicita de asemenea instanței de judecata sa respingă capătul de cerere privind obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata, considerandu-l netemeinic si nelegal.

Anexează alăturat, in copie, următoarele documente:

Anexa 3/10 la Legea 18/1991,

Titlul de proprietate nr. 524-_/1996,

Anexa 15/6 la Legea 18/1991,

Anexa 28/2 la Legea 1/2000,

C. a registrului de depunere a cererilor pentru cererea nr. 574/1998.

adeverința nr. 1527 din data de 23.05.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 17.06.2013 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 155 indice 1 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 27.01.2014 cand a fost menținută suspendarea prezentei cauze în baza art. 155 indice 1 C.pr.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 07.04.2014.

La data de 04.04.2014, reclamantul Carstov I. a depus precizare a acțiunii introductive prin care a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr.524-_/10.06.1996 emis de C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului D., rectificarea erorii materiale cu privire la nume si obligarea paratei de a emite un nou titlu de proprietate cu numele corect, respectiv CARSTOV I.; obligarea paratei la emiterea unui titlu de proprietate suplimentar cu suprafața de 2,93 ha asa cum este validat in Anexa 28 poziția 2 la Legea 1/2000 cu numele corect al moștenitorului, CARSTOV I. si nu CARSTOV I..

In urma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către parat, acesta recunoaste ca titlul de proprietate nr.524-_/10.06.1996 emis de C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Județului D. a autorului CARSTOV N. I. cu moștenitorul CARSTOV I. are inscris eronat numele moștenitorului, respectiv pe titlu este mentionat CIRSTOV I. iar in realitate, conform actelor de stare civila acesta se numește CARSTOV I..

Având in vedere ca in baza art.3 din Legea 1/2000, conform cererii nr.784/1998 a fost validat de către de C. Județeană D. Fond Funciar la poziția 2 Anexa 28 cu suprafața de 2,93 ha, fapt recunoscut de către parata, prin intampinare, solicită emiterea unui titlu de proprietate suplimentar, conform art.7 din Legea 1/2000 cu suprafața de 2.93 ha, cu nume numele corect al moștenitorului, respectiv CARSTOV I. si nu CARSTOV I. asa cum este specificat in Anexa 28 poziția 2.

Acțiunea in rectificare presupune existenta unei erori materiale la emiterea actului administrativa cărui analiza este dedusa judecații, iar finalitatea lui consta in corectarea erorilor, in sens formal, fara afectarea substanței sau întinderii insusi a dreptului de proprietate.

In speța de fata parata recunoaște ca din eroare a fost trecut numele moștenitorului CIRSTOV I. pe titlul de proprietate, cand in realitate acesta este CARSTOV I. asa cum rezulta din actele de stare civila.

Astfel, apreciază ca in cauza a probat existenta erorii materiale ce este susceptibila de indreptare pe calea acțiunii in rectificare si nu afectează intinderea dreptului de proprietate.

Precizează ca renunțe la capătul de cerere privind plata sumei datorate pentru terenul care a rămas in proprietatea GOSTATULUI, nulitatea titlului de proprietate, nu contestă hotărârea de validare, fara cheltuieli de judecata.

In drept, își intemeiază cererea pe dispozițiile art.58 din Legea 18/1991 republicata, Legea 1/2000, Hotărârea 180/2000, art.132 Cod procedura civila.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către CLFF Predești cu solicitarea de a înainta actele care au stat la baza validării suprafeței de 2,93 ha în anexa 28 poziția 2 la Legea nr. 1/2000 a autorului petentului si să precizeze dacă a fost pus în posesie cu aceasta suprafață, iar în situația în care nu a fost pus în posesie să precizeze motivul, relațiile fiind depuse cu adresa nr. 1824 din data de 22.05.2014.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. de aplicare a fondului funciar Pleșoi pentru a înainta actele care au stat la baza validării suprafeței de 2,93 ha în anexa 28 poziția 2 la Legea nr. 1/2000 a autorului petentului și să precizeze dacă autorul petentului C. N . I. a fost pus în posesie cu această suprafață, iar în situația în care a fost pus în posesie să precizeze motivul, relațiile fiind depuse cu adresa nr. 2311 din data de 26.08.2014 și adresa nr. 3033 din data de 16.10.2014.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Analizând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rectificarea titlului de proprietate nr.524-_/10.06.1996, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea precizată formulată reclamantul Carstov I. a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr.524-_/10.06.1996 în sensul rectificării numelui motivată de faptul că, în titlul de proprietate nr. 524-_/10.06.1996 în loc de Carstov I. s-a trecut C. I..

În baza legii nr.18/1991, petentului din prezenta cauză i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 8 ha și 0700 m.p, situată pe raza com.Predești, ..

Rectificarea este definită lingvistic ca fiind acțiunea de corectare, corijare, îndreptare, remediere. De esența rectificării este faptul că aceasta presupune exclusiv îndreptarea unor erori materiale, fără ca prin acestea să se poată schimba întinderea dreptului sau condițiile de exercițiu ale acestuia.

Potrivit art.59/1 din legea 18/1991 modif.prin legea 219/2012„(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.”,astfel ca este inadmisibila actiunea adresata direct instantei prin care sa se solicite rectificarea unui titlu de proprietate in ceea ce priveste erorile produse din cauza greselilor de scriere,aceasta solicitare fiind de competenta OCPI,ca organ fara activitate jurisdictionala.

F. de considerentele expuse instanta considera intemeiata exceptia inadmisibilitatii capătului de cerere privind rectificarea titlului de proprietate nr. 524-_/10.06.1996 invocata din oficiu ,urmind a o admite si a respinge in consecinta capătul de cerere privind rectificarea titlului de proprietate nr. 524-_/10.06.1996.

Analizând capătul de cerere privind obligarea intimatelor CLFF Pleșoi și CJFF D. la punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,93 ha în raport de excepția prematurității acțiunii invocată de instanță din oficiu se constată că această excepție este întemeiată și urmează să o admită cu consecința respingerii capătului de cerere ca prematur formulat pentru următoarele considerente:

Petentul Carstov I. a solicitat obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Pleșoi la punerea sa în posesie pe suprafața de 2,93 ha și obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar D. la emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață.

Din actele depuse la dosar respectiv anexa 28(fila 57 dosar) reiese că petentul a fost validat cu suprafața de 2,93 ha în anexa 28 la Legea 1/2000.

În ceea ce privește legislația aplicabilă instanța apreciază că legea nr.165/2013 este de imediată și de generală aplicare tuturor procedurilor administrative ori judiciare, indiferent de stadiul lor, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Se reține,așadar, că rezolvarea prezentului litigiu se raportează, în esență, la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, recurenta susținând că aceasta este incidentă situației de fapt deduse judecății.

Acest act normativ este de imediată aplicare situațiilor litigioase în curs de derulare, conform regulii "tempus regit actum" și nu există nici un temei de drept pentru a se aplica o normă anterioară de drept substanțial în varianta în care aceasta era în vigoare la data introducerii acțiunii (respectiv, art.64 din Legea 18/1991), cu ignorarea prevederilor noii legi.

Potrivit art. 4 din Legea 165/2013 "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Conform art. 7 din aceeași lege "Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile."

Art. 11 din aceeași lege prevede următoarele: "Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016. În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru. În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenției Domeniilor Statului suprafețele preluate și neutilizate în cadrul procesului de restituire. În situația în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenției Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituție are calitatea de intervenient forțat în cauză."

Ca efect al noii legi, raporturile juridice respective se mențin, există în continuare, doar că obligațiile ce le revin comisiilor de fond funciar sunt suspendate pe perioada intervalului de timp avut în vedere de calendarul de finalizare a procedurilor de restituire reglementat de lege. Beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate funciară își păstrează calitatea de creditori ai obligațiilor privind finalizarea procedurilor de reconstituire prin concretizarea obiectului material al dreptului recunoscut și stabilit, în cadrul cărora obligațiile de punere în posesie și emitere a titlului de proprietate ocupă un loc important, iar comisiile de fond funciar rămân, în continuare, debitori ai acestor obligații legale, obligații a căror executare este suspendată în baza legii.

Cum dispozițiile art.7 raportate la dispozițiile art.4 din lege instituie o suspendare a obligațiilor comisiilor de fond funciar privind punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, instanța urmează a admite excepția prematurității acțiunii și va respinge capătul de cerere ca prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia inadmisibilitatii.

Respinge capatul de cerere formulat de reclamantul C. I., domiciliate in C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Fond Funciar Plesoi, cu sediul in Plesoi, jud. D., C. Locala de Fond Funciar Predesti, cu sediul in Predesti, jud. D. si C. Judeteana de Fond Funciar D., cu sediul in C., jud. D., privind rezilierea titlului de proprietate nr. 524-_/10.06.1996 in ceea ce priveste numele titularului ca inadmisibila.

Admite exceptia prematuritatii.

Respinge capatul de cerere privind obligarea intimatelor CLFF Plesoi si CJFF D. la punerea in posesie si emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 2,93 ha ca prematur formulat.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

6 ex. / 20.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA