Validare poprire. Sentința nr. 9991/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9991/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 15506/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9991/2014
Ședința publică de la 14 Iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă avand ca obiect validare poprire, formulata de reclamanta P. E., in contradictoriu cu paratii Școala SF D. C. si T. C. DGRFR C.,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 07.07.2014, consemnate în încheierea de ședintă de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14.07.2014,când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La 22 aprilie 2014, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr_, acțiunea având ca obiect validare poprire formulată de reclamanta P. E., in contradictoriu cu paratii Școala SF D. C., si T. C. DGRFR C. .
În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin sentința nr. 337/27.01.2010 pronunțată de Judecătoria C., Școala Sf D. a fost obligată la plata sumei de 14.160,00 lei iar în baza acestei sentințe a început executarea silită a școlii în cadrul dosarului de executare nr.212/E/2012 al B. B. T., înființându-se poprirea în mîinile terțului poprit Trezoreia Craoiova.
Sustine că, T. C. în calitate de terț poprit nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i revin în conformitate cu art. 780 C.pr.civ in vederea efectuării popririi, acelea ca în termen de 15 zile să retină și să consemneze suma poprită la CEC în contul executorului .
A solicitat judecarea în lipsă.
În drept a invocat dispozițiile art 780 și urm C.pr civ.
La 21.05.2014, petenta a depus prin serviciul registratură concluzii scrise solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că Școala Sf D. îi datorează suma de_ lei în temeiul sentinței nr 337/27.01.2010 și a calculelor făcute de expert B. M. iar începerea executării silite a fost încuviințată în data 08.11 2012 de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2012.
In cadrul dosarului de executare nr.212/E/2012 B. B. T. a trimis somație și ulterior s-au trimis doua adrese de inființare poprire către debitoare, ultima fiind în data de 18.03.2014.
Arată că sustinerile debitoarei conform cărora, în speța de față sunt aplicabile dispozițiile OUG 71/2009 privind eșalonarea creanțelor provenite din plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorerști având ca obiect acordarea unor drepturi bănești salariale sunt neîntemeiate .
A invocat dispozițiile art.6, paragraful 1 din CEDO.
A anexat Decizia nr._/10.01.2012 emisă de Casa de Pensii D..
În ședința publică de la 26 mai 2014 instanța a dispus emiterea unei adrese către B. B. T. pentru a înainta dosarul de executare nr.212/E/2012, dosar înaintat la 10.06.2014.
Prin încheierea din 16.06.2014,avînd în vedere conținutul dosarului de executare,instanța a dispus citarea reclamantei,cu mențiunea de a indica în concret care poprire solicită a fi validată și pe cine înțelege să cheme în judecată,în calitate de terț poprit,respectiv dacă înțelege să cheme în calitate de terț poprit Primăria C..
La data de 04.07.2014,reclamanta a depus la dosar precizări ale cererii sale,prin care a învederat că solicită validarea sumei de_ lei calculată de expert și consideră că trebuie chemată în judecată,ca terț poprit,T. municipiului C.,întrucît această instituție este ordonatoarea de credite în cazul școlilor.
Analizînd actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Prin sentinta civila nr. 337/27.01.2010 ,pronuntata de Tribunalul D. in dosar nr._ ,ramasa definitivă si irevocabila prin nerecurare, a fost obligată pîrîta Școala nr.18 sa plateasca creditoarei-reclamante diferențele salariale rezultate din neaplicarea legii nr.221/2008,actualizate,începînd cu 01.10.2008,sau după caz ,începînd cu momentul angajării la unitatea pîrîtă.
În urma cererii de executare silită fornulată de reclamantă la 02.11.2012,Judecătoria C.,prin încheierea nr.6684/2012 ,a dispus încuviințarea executării silite ,iar după emiterea somației din 28.01.2013, la 31.07.2013 s-a înființat de către executorul judecătoresc poprire ce a fost comunicată terțului poprit,Primăria mun.C. care,la rîndul său, a restituit-o executorului judecătoresc,invocînd lipsa calității sale de terț poprit
În cauza de față,reclamanta a solicitat validarea popririi în contradictoriu cu pîrîții Școala Sfîntul D. C. și T. C. DGRFR C.,precizînd ulterior că acest ultim pîrît a fost chemat în calitate de terț poprit.
Față de mențiunile din actul de înființare a popririi în cadrul dosarului de executare,în baza rolului activ,instanța a pus în discuția reclamantei necesitatea indicarii în concret a popririi ce solicită a fi validată și pe cine înțelege să cheme în judecată,în calitate de terț poprit,respectiv dacă înțelege să cheme în calitate de terț poprit Primăria C..
Cum reclamanta a precizat în scris că nu înțelege să introducă în cauză Primăria mun.C. și își menține cererea de a se judeca cu T. C. DGRFR C.,în calitate de terț poprit,instanța reține că în ce privește subiectele contestatiei la executare, trebuie precizat ca ea poate fi exercitata, in primul rand de catre partile interesate direct in procedura de executare respectiv debitorul urmarit si creditorul urmaritor, iar in cadrul executarii prin poprire si de catre tertul poprit, devenit parte in procedura de executare.
Astfel, se reține că părți în procedura executării silite sunt în principal creditorul și debitorul din titlul executoriu. Însă, în momentul în care se recurge la procedura recuperării creanțelor de către debitor prin înființarea popririi dobândește în procedura executării silite este implicat și terțul poprit, căruia îi revin anumite obligații și care îndeplinește anumite acte legate de executare, prevăzute de art.456-460 C.pr.civ.
Prin înființarea popririi se naște un raport juridic între creditor și terțul popit în baza căruia acesta din urmă va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea ce datorează la rândul său debitorului acestuia ( creditor al terțului poprit). Tocmai datorită acestui raport juridic care se creează între creditorul popritor și terțul poprit, în cazul în care se contestă înființarea popririi, cererea nu poate fi judecată decât în contradictoriu și cu terțul poprit.
În aceste condiții, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra legalității adresei de înființare a popririi, ca act întocmit în cursul executării silite contestate, produce efecte care se întind și asupra raportului juridic ce se naște între creditor și terțul poprit, astfel încât fiind în situația unui litisconsorțiu obligatoriu conform art.47 și 48 C.pr.civ. era necesară atragerea în proces a tuturor părților raportului juridic litigios, inclusiv a terțului poprit.
In cauza de fata se constată cu ușurință că terțul poprit chemat în judecată nu apare în procedura de executare silită începută în dosarul nr.212/E/2012 al B. B. T.,executorul judecătoresc înființînd poprirea în mîinile terțului poprit Primăria mun.C..
Instanta apreciaza ca tertul poprit este parte in procedura de executare prin poprire, iar judecata trebuia sa aibe loc obligatoriu si cu introducerea acestuia in cauza.
Pentru aceste considerente instanta urmeaza sa constate că reclamanta nu a înțeles să întregească cadrul procesual prin introducerea în cauză a terțului poprit în mîinile căruia s-a înființat poprirea,situație în care cererea sa apare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi formulată de reclamant P. E., domiciliată în C., ., nr.4, . C1/1, etaj 1, . in contradictoriu cu paratii Școala SF D. C., cu sediul în C., ., judetul D. si T. C. DGRFR C., cu sediul în C., ..2, județul D..
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2014
Președinte,Grefier,
M. MihaiVirginia G.
Red MM
Tehnored VG 5 ex/05.12. 2014
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|