Alocatie copii. Sentința nr. 6026/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6026/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 6026/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr. 6026/2015
Ședința publică de la 7 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta M. I. I. și pe pârâtul D. S. I., având ca obiect majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av Vinătoru M. M. pentru reclamantă, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Constatând cercetarea judecătoreasca încheiata, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Av. V. M. M. pentru reclamanta a solicitat admiterea acțiunii formulate si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /25.03.2014 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta M. I.-I. a chemat în judecată pe pârâtul D. S.-I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care acesta s-a obligat în favoarea minorilor D. D. Ș., născut la data de 28.05.2009, și D. A. I., născută la data de 31.12.2006, prin Convenția autentificată la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Convenția autentificată la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D. pârâtul s-a obligat, în favoarea minorilor D. D. Ș., născut la data de 28.05.2009, și D. A. I., născută la data de 31.12.2006 ,la pensie de întreținere în favoarea minorilor, în sumă de 700 lunar, avându-se în vedere nevoile minorilor și posibilitățile materiale ale pârâtului.
A mai arătat că, în prezent, atât nevoile minorilor, cât și posibilitățile materiale ale pârâtului au crescut ,astfel că se impune majorarea pensiei de întreținere.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 403,499,525 și 523 cod civil.
La dosarul cauzei reclamanta a depus în xerocopie, certificatele de naștere Convenția autentificată la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D., certificat de divorț,copii CI..
Pârâtul a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere, conform venitului mediu net pe ultimele 6 luni..
A arătat, în esență, că nu este încadrat în muncă ,astfel că nu se justifică majorarea pensiei de întreținere.
Analizând actele și lucrările cauzei ,instanța reține următoarele:
Prin Convenția autentificată la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D. ,pârâtul s-a obligat, în favoarea minorilor D. D. Ș., născut la data de 28.05.2009, și D. A. I., născută la data de 31.12.2006 ,la pensie de întreținere în favoarea minorilor, în sumă de 700 lunar
Potrivit art. 499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația ,învățătura și pregătirea sa profesională, iar, potrivit alin 3, întreținerea se asigură până la terminarea studiilor, fără a depăși 26 de ani.
Potrivit art .531 Cod civil, dispune în sensul că, dacă a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere, sau poate hotărî încetarea plății ei .
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 529 alin.2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii .
În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la încheiere Convenției autentificate la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D. s-au schimbat, în sensul că venitul pârâtului a crescut, crescând, de asemenea, și nevoile minorilor în vârstă de 6 ,respectiv 9 ani .
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 499 alin. 1 art. 529 și art. 531 Cod civil, ,instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la 900 lei lunar, pentru fiecare minor în parte ,începând cu data introducerii acțiunii -18.07.2014 - și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta M. I. I., domiciliată C., Calea Unirii, nr. 176, ., ., împotriva pârâtului D. S. I., domiciliat în C., ., nr. 1, ., ..
Majorează pensia de întreținere la care pârâtul s -a obligat, prin Convenția autentificată la data de 05.11.2012, de BNP M. M.-D., în favoarea minorilor D. D. Ș., născut la data de 28.05.2009, și D. A. I., născută la data de 31.12.2006, de la 700 lei lunar, la 900 lei lunar, pentru fiecare minor în parte, începând cu data introducerii acțiunii -18.07.2014 - și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 07 mai 2015.
Președinte Grefier
V.V. F. Ș. Tuța
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5563/2015. Judecătoria CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 374/2015.... → |
---|