Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7013/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7013/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 7013/2015
Dosar nr._ - stabilire domiciliu minor -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7013
Ședința publică de la 26.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. V. - Judecător
Grefier: L. V.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și familie având ca obiect stabilire domiciliu minor și exercitarea autorității părintești, privind pe reclamanta D.-Duină A.-E. și pe pârâtul C. E. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se efectuează referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost comunicat de către Primăria comunei Terpezița – Serviciul Autoritate Tutelară referatul de anchetă psihosocială dispusă a se efectua la domiciliul reclamantei, după care:
Constatând cererea în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.
Părțile prezente, având cuvântul, solicită a se lua act de consimțământul lor privitor la cele deduse judecății, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2014, pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, reclamanta D.-D. A.-E. a chemat în judecată pe pârâtul C. E. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună reîncredințarea către domnia sa a minorei C. M.-I., născută la data de 23.03.2001, cu stabilirea domiciliului acesteia la mamă, în comuna Terpezița, ., județul D. și exercitarea autorității părintești asupra minorei exclusiv de mamă.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, din căsătorie rezultând doi copii minori, respectiv, C. M.-I., născută la data de 23.04.2001 și C. G. A., născut la data de 13.11.2002, prin sentința civilă nr. 8053/14.05.2009, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, fiind dispusă desfacerea căsătoriei, minorii rămânând în grija pârâtului, cu obligarea sa la plata cheltuielilor cu întreținerea lor.
Din data de 10.09.2014, susține reclamanta, minora C. M.-I. a venit în domiciliul său, spunându-i că a fost alungată de tatăl ei, fără motiv, după ce acesta a avut un comportament inadecvat, provocând scandaluri cu bunicii și cu un vecin, minora nemaidorind să locuiască cu pârâtul.
A solicitat proba cu acte, cu martori și audierea minorei în Camera de Consiliu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 400 Cod civil, art. 398 Cod civil.
Au fost atașate cererii următoarele acte: carte de identitate reclamantă, certificat de naștere minoră, sentința civilă nr. 8053/14.05.2009.
Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în procedura de regularizare.
La termenul din 07.04.2015, părțile prezente personal au învederat instanței că s-au înțeles privitor la cele deduse judecății, în sensul stabilirii locuinței minorei în cauză la mama reclamantă, exercitării în comun a autorității părintești asupra acesteia, urmând a fi compensate cheltuielile cu întreținerea celor doi copii din căsătorie.
La același termen, instanța a procedat și la audierea minorei părților, aceasta exprimându-și dorința de a locui cu mama sa.
În completarea probatoriului, instanța a dispus efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul reclamantei, rezultatul anchetei fiind comunicat la dosar de Primăria comunei Terpezița - Serviciul Autoritate Tutelară la data de 27.04.2015.
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanța apreciază că este întemeiată și urmează a admisă, pentru următoarele considerente:
Minora C. M.-I., născută la data de 23.03._ este rezultată din căsătoria părților, urmare a desfacerii căsătoriei, domiciliul acesteia fiind stabilit la tată, în baza sentinței civile nr. 8053/14.05.2009 pronunțată de Judecătoria C., mama fiind obligată la o pensie de întreținere lunară de câte 100 lei, pentru fiecare din cei doi minori din căsătorie.
D. fiind acordul părților privitor la cele solicitate de reclamantă, precum și dorința minorei audiate în cauză, instanța, față de dispozițiile art. 497 C.civ., raportate la art. 403 C.civ., va modifica, parțial, măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părintești față de minora C. M.-I., măsuri dispuse prin sentința civilă nr. 8053/2009 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că va stabili locuința minorei la mamă și va dispune ca autoritatea părintească asupra acesteia să se exercite, în comun, de cei doi părinți, potrivit înțelegerii lor.
Instanța va compensa cheltuielile cu întreținerea celor doi copii și va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta D.-D. A.-E., CNP_, cu domiciliul în comuna Terpezița, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. E. M., cu domiciliul în comuna Terpezița, ., județul D..
Dispune modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părintești față de minora C. M.-I., născută la data de 23.03.2001, măsuri dispuse prin sentința civilă nr. 8053/2009 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că stabilește locuința minorei la mamă și dispune ca autoritatea părintească asupra acesteia să se exercite, în comun, de cei doi părinți, potrivit înțelegerii părților.
Compensează cheltuielile cu întreținerea minorilor părților.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. V. - Judecător L. V.
Red. jud. A.M.V.
Tehnored. gref. L.V.
4 ex./15.07.2015
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5851/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6974/2015.... → |
---|