Contestaţie la executare. Sentința nr. 4318/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4318/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 42236/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4318/2015
Ședința publică din data de 02 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatorul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE în contradictoriu cu intimata OBȘTEA BUMBEȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța ia act că partea contestatoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. si rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2014, sub nr._, contestatorul M. M. SI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE a chemat in judecată pe intimata OBȘTEA BUMBEȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul de executare nr. 227/E/2014, anularea încheierii privind încuviințarea executării silite emise la data de 10.11.2014 de către Societatea Profesionala de Executori Judecătorești U. G. si A. M. in dosarul de executare nr. 227/E/2014, iar in temeiul art. 718 alin. 1 NCPC, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
In ceea ce privește taxa de timbru si cauțiunea pentru susținerea cererii de suspendare a executării silite, s-a arătat că M. ca instituție publică este scutit de plata taxelor de timbru precum si a sumelor ce pot fi stabilite cu titlu de cauțiune, conform art. 30 din OUG 80/2013, art. 2 din Legea 544/2001, coroborate cu disp. art. 7 din OG 22/2002, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2001.
Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că în data de 13.11.2014 Societatea Profesionala de Executori Judecătorești U. G. si A. M. i-a comunicat o înștiințare prin care i s-a adus la cunoștința declasarea urmăririi silite in baza titlului executoriu constând in sentința nr. 1139/18.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., definitivă si irevocabilă prin Decizia nr. 3907/21.10.2014, pronunțată de ICCJ.
Prin sentința nr. 1139 din 18.12.2012 pronunțata in dosarul nr._ de către Curtea de Apel C., definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 3907/21.10.2014 a ICCJ, s-a admis acțiunea formulata de către Obștea Bumbești in contradictoriu cu M. M. si Pădurilor. Obiectul acțiunii a constat in obligarea pârâtului - M. M. si Schimbărilor Climatice la plata sumei de 1.627.493,49 lei reprezentând contravaloarea compensațiilor la care reclamanta s-a considerat îndreptățită pentru suprafețele de teren acoperite cu vegetație forestiera pe care le deține si pe care nu le-a putut exploata fiind cuprinse in arii protejate. In dispozitivul acțiunii se arată că acțiunea a fost admisă in contradictoriu cu pârâtul M. M. si Pădurilor.
Având in vedere acest aspect, Încheierea privind încuviințarea executării silite emisă in data de 10.11.2014 in dosarul de executare nr. 227/E/2014 este nelegala, fiind pronunțată împotriva unei entități ce nu poate avea calitatea de debitor in ceea ce privește compensațiilor in cuantum de 1-627.493,49 lei dispuse de către Curtea de Apel C. in dosarul nr._ .
In sprijinul acestei afirmații, contestatorul arată că in conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din OUG 96/2012 modificat prin pct. 3 din Legea nr. 71/2013, în cadrul MINISTERULUI M. SI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE se înființează Departamentul pentru Ape, Păduri si Piscicultură, ca organ de specialitate, cu personalitate juridica, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții in coordonarea la nivel național a domeniilor ape, păduri si piscicultură. De asemenea, in conformitate cu alin. 4 al aceluiași articol, "Ministrul delegat pentru ape, păduri si piscicultură reprezintă Departamentul pentru Ape, Păduri si Piscicultura in raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice si fizice din țară si din străinătate, precum si in justiție".
Mai mult, M. M. Si Schimbărilor Climatice si Departamentul pentru ape, păduri si piscicultura sunt entități distincte, ambele cu personalitate juridică si buget, ori obligarea de către instanța de executare a Ministerului M. si Schimbărilor Climatice si Departamentul pentru ape, păduri si piscicultura, fără a indica cine este debitorul creanței in concret, nu face decât să demonstreze vicierea executării încuviințate prin actele contestate.
In drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711 si urm. din Codul de Procedură civilă.
Contestația la executare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata Obștea Bumbești, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicita respingerea contestației la executare ca inadmisibilă conform art. 712 alin. 1 din Codul de Procedura Civila si ca nefondata potrivit art. 716 coroborat cu art. 395 si urm. din Codul de Procedura Civilă.
In motivare, intimata a arătat că .. 1139/2012 a Curții de Apel C. s-a pronunțat in contradictoriu cu pârâtul M. M. si Pădurilor, dar intre-timp, pana la judecata in recurs, acesta și-a schimbat denumirea si a devenit M. M. si Schimbărilor Climatice, conform disp. art. 3 alin. 1 din OG nr. 96/2012.
Urmare a acestei stări de drept, recursul împotriva sentinței instanței de fond a fost declarat de M. M. si Schimbărilor Climatice, astfel că, in calea de atac de la ICCJ a fost introdusă in cauza contestatoarea precum si Departamentul pentru Ape, Păduri, si Piscicultură, față de care s-a pronunțat soluția de respingere a recursului.
Intimata a mai învederat că fondurile necesare pentru acordarea despăgubirilor care i se cuvin sunt asigurate prin M. M. si Schimbărilor Climatice.
De astfel, însăși activitatea Departamentului se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului M. si Schimbărilor Climatice, invocând art. 1 alin. 2 din HG nr. 428/26.01.2013.
Rezultă clar ca ordonatorul principal de credite, așa cum e reglementat de art. 13 alin. 4 din HG nr. 48/2013, este M. M. si Schimbărilor Climatice care are atribuții generale conform Legii nr. 90/2001.
Atașat întâmpinării, s-a depus cerere de recurs formulata la acel moment de M. M. si Schimbărilor Climatice împotriva sentinței civile nr. 1139/2012, pronunțate de Curtea de Apel C..
La data de 18.12.2014, intimata a depus la dosar completare la întâmpinare arătând ca prin noua modificare a structurii Guvernului aprobată prin OUG 86/17.12.2014 cele doua ministere (M. M. si Schimbărilor Climatice si Departamentul Ape, Păduri si Piscicultură) s-au comasat iar in prezent denumirea este de M. M., Apelor si Pădurilor, având aceeași titulatura cum este menționat in dispozitivul sentinței nr. 1139/18.12.2012 a Curții de Apel C..
Contestatorul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La data de 13.03.2015, intimatul a depus la dosar precizări scrise prin care a învederat ca sumele datorate cu titlu de compensații au fost achitate de buna voie de către debitorul M. M., Apelor si Pădurilor, iar pe cale de consecința contestația la executare rămâne fără obiect.
La termenul de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, absolute și dilatorii, instanța reține următoarele:
Prin încheierea din data de 10.11.2014 emisă de Societatea Profesională de Executori Judecătorești U. G. și A. M. în dosarul nr. 227/E/2014, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1139/18.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3907/21.10.2014, pronunțată de ICCJ, la solicitarea creditoarei Obștea Bumbești împotriva debitorului M. M. și Schimbărilor Climatice.
Împotriva acestei executări silite, contestatoarea a promovat prezenta contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2014.
Astfel, conform dispozițiilor art. 713 coroborate cu art. 650 NCPC, cu modificările aduse prin legea nr. 138/2014, în vigoare din 19.10.2014, contestația se introduce la instanța de executare care este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Din interpretarea coroborată a dispozitiilor art. 126 NCPC, care arată că părțile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă, cu art. 713 și 650 NCPC, în condițiile în care nu suntem nici în situațiile de excepție prevăzute de alin. 2 al art. 713 NCPC, rezultă că pricinile având ca obiect contestație la executare sunt de competența instanței de executare, fiind vorba de o competență teritorială exclusivă pe care părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, cu excepția celor expres prevăzute de lege, precum și dispozițiile art. 129 pct. 3 Noul Cod de procedură civilă, potrivit carora necompetenta este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-J., instanța de executare aflată în raza Curții de Apel C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină soluționarea contestației la executare formulate de contestatorul M. M. SI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, cu sediul în mun. București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata OBȘTEA BUMBEȘTI, cu sediul în Bumbești-J., .. 72, județul Gorj, în favoarea Judecătoriei Târgu-J..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
4ex./13.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 5189/2015. Judecătoria CRAIOVA | Evacuare. Sentința nr. 4918/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|