Contestaţie la executare. Sentința nr. 9388/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9388/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 9388/2015
Dosar nr._ - Contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9388
Ședința publică de la data de 02 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V.
Grefier: D. C. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul U. C. C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat I. S. pentru contestator, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, în temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ, instanța estimează la 1 lună durata necesara pentru cercetarea procesului .
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții relative de invocat, instanța a acordat cuvântul pentru propunerea de probe.
Apărătorul contestatorului, solicită în dovedirea acțiunii proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de petent sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar .
În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că intimata a depus întâmpinare.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat I. S. pentru contestator, având cuvântul solicită admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberind constata ca prin contestatia inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 04.05.2015,contestatorul Udriste C. C.,in contradictoriu cu intimate ANAF- AJFP D.,a solicitat ca prin hotarirea ce se va pronunta sa se anuleze actele de executare silita constind in Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr._ din 16.04.2015,procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._ din 21.04.2015,aratind,in motivarea contestatiei ca in fapt ca impotriva sa s-a inceput executarea silita pentru recuperarea creantei in suma de_ lei reprezentind creanta din atragerea raspunderii solidare cu ., apreciind ca se impune luarea unor masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si conturilor bancare apartinind CONTESTATORULUI/debitoR iar in baza acestei decizii s-a intocmit procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._ din 21.04.2015 motivindu-se ca exista pericolul sustragerii,ascunderii sau risipirii patrimoniului contribuabilului fara ca organul fiscat emitent sa dovedeasca o situatie concreta din care sa rezulte acest pericol concret.
In drept,contestatorul a invocat dispozitiile art.172 din CPF iar in dovedire a depus inscrisuri in copii certificate dupa: Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr._ din 16.04.2015,procesul-verbal de sechestru asigurator nr._ din 21.04.2015,certificate de inregistrare mentiuni la ORC D. din data de 04.11.2013,OP nr.0001 din 24.10.2013,Rezolutia nr._ din 04.11.2013 a ONRC-ORC D. data in dosarul nr._/31.10.2013,Decizia asociatului unic nr.1 din 24.10.2013,Act constitutive al . nr.1 din 24.10.2013.
Intimata a formulat intimpinare in cauza solicitind respingerea contestatiei ca fiind neintemeiata atasind in dovedire un set de inscrisuri in copii certificate constind in actele de executare contestate si Decizia de angajare a raspunderii solidare nr._ din 16.04.2015.
Pe fondul cauzei, analizind continutul inscrisurilor aflate la dosarul cauzei,constind in actele de executare silita contestate,se retine ca situatie de fapt ca impotriva contestatorului Udriste C.-C. au fost intocmite de catre organele fiscale ale intimate ANAF-AGRFP C.- AJFP D. actele de executare constind in :Decizia de instituire a masuriilor asiguratorii nr._ din 16.04.2015,Proces-verbal de sechestru asigurator nr._ din 21.04.2015 pentru recuperarea creantei in suma de_ lei reprezentind obligatii fiscale din impozit pe profit -_ lei si accesorii-_ lei avind la baza Decizia de angajare a raspunderii solidare nr._ din 16.04.2015,toate aceste acte administrative-fiscale fiind intocmite in lipsa contestatorului si necomunicate acestuia care este plecat din tara si a cesionat partile sociale pe care le avea la societatea comerciala .,conform modificarilor inregistrate la ONRC D..
In raport de dispozitiile legale in vigoare in materie,respectiv art. 129 alin.5 din CPF, actele de executare aratate mai sus sunt nelegale si netemeinice fiind intocmite cu incalcarea dispozitiilor prohibitive privind pornirea executarii silite impotriva unui debitor prin instituirea masurii asiguratorie-in speta sechestru asigurator, mai inainte de a dovedi pericolul concret reprezentat de acte efective exercitate de debitor pentru a sustrage,ascunde sau risipi patrimoniul sau ducind prin aceasta la periclitarea sau ingreunarea ,in mod considerabil,a colectarii creantelor fiscale,aceasta obligatie fiind reglementata in mod similar prin art.17 pct 2 din Recomandarea nr.7/2007 Comitetului de Ministri al UE si mentionata in mod expres in Codul European al bunei conduit administrative:”fiecare decizie adoptata de Institutie,care poate afecta in mod negative drepturile sau interesele unei personae particulare ,va mentiona temeiurile pe care se bazeaza indicind in mod concret faptele relevante si baza legala a deciziei”.
Din continutul actelor de executare silita contestate rezulta ca organul fiscal emitent a completat doar in mod formal un document tipizat fara a indica situatii concrete aplicabile contribuabilului debitor prin care acesta ar fi incercat sau a sustras,ascuns,risipit bunuri concrete din patrimonial sau ci doar a mentionat un formal si abstract pericol in acest sens.
Deasemenea,actele de executare silita contestate sunt nelegale, in lipsa emiterii unui titlu de creanta, reprezentat de o Decizie de impunere fiscala, prin care organul fiscal sa stabileasca obligatiile fiscale si modul lor de calcul,act administrtiv-fiscal care sa fi fost mai intai comunicat contribuabilului prin scrisoare recomandata cu aviz de confirmare primire pentru a-i da acestuia posibilitatea de a o contesta pe cale ierarhica organelor competente pentru a analiza si decide daca creanta stabilita este certa,lichida si exigibila iar in privinta bunurilor sechestrate acestea nu sunt individualizate printr-un proces-verbal de situatie si o somatie prin care sa fie descrise si evaluate ci s-a rezumat la mentiunea din procesul-verbal de sechestru nr._/30.10.2014 ca acestea s-ar afla in orasul F.,.,.,parter,bun imobil comun, care este dobindit de contestator in proprietate . cu sotia sa, fiind astfel incalcate dispozitiile legale in materia executarii silite prin urmarirea bunurilor mobile ale debitorului intrucit see impunea ca mai inainte sa se stabileasca cota-indiviza a debitorului din acest bun dupa care creditorul sa solicite instantelor de judecata partajarea bunului comun si instituirea masurilor asiguratorii doar asupra cotei parti din imobil c ear apartine debitorului daca este dovedit si pericolul concret ca acesta a incercat sa sustraga sau sa ascunda de la urmarire bunul sau.
Pentru motivele in fapt si in drept aratate contestatia la executare este intemeiata urmind a fi admisa cu consecinta anularii atelor de executare analizate si mentionate mai sus.
Vazind si dispozitiile art.451-453 din NCPC va fi obligata intimata catre contestator la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu taxa judiciara in suma de 1000 lei iar in temeiul disp.art.718 alin.1 din NCPC va fi admisa cererea de suspendare a executarii silite pina la solutionarea definitive a prezentei contestatii la executare fiind indeplinite cumulative conditiile legale privind existent motivelor intemeiate,aratate mai sus si consemnarea cutiunii stabilita in sarcina contestatorului,in cuantum de 11.799 lei,conform chitantei nr._/1 din 27.05.2015 depusa la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare privind pe contestatorul U. C. C., cu domiciliul în C., ., .. 1, apt. 13, județul D. și domiciliul ales la Cabinet Avocat S. I., cu sediul în C., ., .. 1, apt. 3, județul D. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, județul D. .
Anulează actele de executare silită constând în: Decizie de instituire a măsurilor asiguratorii nr._ din 16.04.2015 și Proces verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._ din 21.04. 2015 întocmite de intimata ANAF - DGRFP C. - AJFP D. în dosarul de executare nr. S 5165 privind pe debitorul - contestator U. C. C. .
Obligă intimata AJFP C. către contestator la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu taxa judiciară în sumă de 1000 lei . În temeiul disp. art. 718 alin. 1 NCPC dispune suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații la executare.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iulie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. C. D. P.
Red. jud. MV/Tehn.. gref.CDP.
5 ex./14.07.2015
← Uzucapiune. Sentința nr. 9370/2015. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9408/2015. Judecătoria... → |
---|