Contestaţie la executare. Sentința nr. 4447/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4447/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 4447/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 4447

Ședința publică din data de 06 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.-Judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul Ș. N. în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 22 Calea București, având ca obiect "contestație la executare".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul Ș. N., lipsind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect "contestație la executare";

În raport de dispozițiile art. 219 alin. 1 C.p.civ., instanța procedează la legitimarea contestatorului Ș. N., acesta având CI . nr._, CNP:_.

Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, având în vedere dispozițiile art. 650 alin. 1 Cpciv., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

La interpelarea instanței, contestatorul arată că înțelege să conteste actele de executare reprezentate de somația nr. 181/05.01.2014 și Încheierea din data de 05.01.2014 emisă de B. J. C. și depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 41 lei, respectiv 50 lei.

Instanța pune în discuție probele solicitate de către contestator prin cererea de chemare în judecată.

Contestatorul Ș. N. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că această probă este admisibilă putând duce la soluționarea cauzei.

Contestatorul depune note scrise. Învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului și asupra cererii de suspendare a executării.

Contestatorul Ș. N., având cuvântul a solicitat ștergerea penalităților, având în vedere că nu este trecut debitul la care se aplică penalitățile.

În temeiul art. 394 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.01.2015 sub nr._ contestatorul Ș. N. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari nr. 22 Calea București, împotriva actelor de executare: somația nr. 181/05.01.2014, încheierea nr. 181/05.01.2014 emise de B. J. C. în cadrul dosarului de executare nr. 181/2014, solicitând anularea acestor acte de executare, ca fiind nelegale precum și suspendarea executării silite, în baza disp. art. 718 C.P.CIV.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că la cererea intimatei, B. J. C. a dispus începerea executării silite, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 740/11.06.2014 a Tribunalului D., prin care a fost obligat către intimată la plata debitului în cuantum de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește la cuantumul cheltuielilor de executare, contestatorul arată că sunt exagerate, fiind stabilite de executorul judecătoresc prin nesocotirea și încălcarea dip. Art. 39 Legea 180/2000 precum și dispozițiilor Ordinului ministrului Justiției nr. 2550/C/2006.

Astfel, se va reține că deși debitul principal este de 250 lei cheltuielile de executare stabilite în sarcina sa, depășesc acest debit principal, fiind de 310 RON, fără fundament legal.

Astfel, prin încheierea nr. 181/05.01.2014 vădit nelegală, se arată de executor că din aceste cheltuieli, doar suma de 60 RON reprezintă onorariul perceput de acesta, restul cheltuielilor pretinse neavând justificare legală, impunându-se reducerea acestora.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea pe fond a contestației la executare, se va reține că acest petit este întemeiat, existând motive temeinice pentru adoptarea acestei măsuri de instanță, prin continuarea executării silite, contestatorul fiind grav prejudiciat.

În raport de argumentele expuse, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare, anularea actelor de executare contestate ca fiind nelegale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 711, 718 alin. 1, 719 alin. 1 C.P.CIV.

În dovedire, contestatorul a depus următoarele înscrisuri: înștiințarea nr. 181/05.01.2015, somația nr. 181/05.01.2015, încheierea nr. 181/05.01.2015, încheierea nr. 181/11.11.2014, decizia nr. 740/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, adeverință medicală, cupon de pensie.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata Asociația de P. nr. 22 Calea București nu a depus întâmpinare în condițiile art.205- 208 C. pr. civilă.

La data de 26.03.2015 contestatorul a formulat o cerere prin care a arătat că față de somația de executare nr. 181/05.01.2014 emisă de B. J. C., a solicitat anularea acestor acte de executare ca fiind nelegale.

Până la soluționarea pe fond a contestației la executare, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite în baza disp. art. 718 C.P.CIV., existând motive întemeiate care să justifice adoptarea acestei măsuri vremelnice.

Contestatorul a precizat că debitul este achitat la zi, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, iar la instanță se soluționează cauza privind penalitățile, el achitând în fiecare lună aceste penalități și achită în continuare din ele, iar intimata îi îngreunează situația în privința plății penalităților, conform cererii nr. 232/16.10.2014 depusă la aceasta, prin care a solicitat să plătească penalități, dar intimata i-a efuzat cererea.

De asemenea, B. J. C. i-a blocat cardul de pensie, cu toate că pe card i se mai reținea suma de 206 lei în dos. nr._/215/2014 prin B. I. M. M..

Contestatorul a solicitat efectuarea unui control financiar – contabil și gestionar făcut de asociație, începând cu anul 2010 și până în prezent.

Față de cele arătate mai sus, a solicitat amendarea președintelui asociației și să i se pună acestuia în vedere să soluționeze problemele ivite la asociație și să încheie un proces-verbal cu părțile implicate.

Contestatorul a solicitat să i se admită cele de mai sus prin ștergerea debitului de 250 lei pe care l-a achitat și a cheltuielilor de executare silită de 310 lei, solicitate de B. J. C., ca fiind bani solicitați în plus și abuziv din partea intimatei.

În cauză, a fost atașat dosarul de executare nr. 181/2014 al B. J. C., fiind efectuată adresă în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 255-258 Cod de procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, prin decizia nr. 740/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligat contestatorul Ș. N. să plătească intimatei Asociația de P. nr. 22 Calea București suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 11.11.2014, intimata Asociația de P. nr. 22 Calea București a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 740/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ fiind format dosarul de executare nr. 181/2014 al B. J. C., iar prin încheierea nr. 181 din data de 11.11.2014 s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 740/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ (fila 48).

Prin încheierea nr. 181/05.01.2015, emisă de către B. J. C. s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare ca fiind de 310 lei reprezentând suma de 50 lei taxe poștale, suma de 100 lei notificare și comunicare acte de procedură, suma de 60 lei onorariu executor judecătoresc și suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat.

În drept, potrivit prevederilor art. 669, alin. 2 Cod proc. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar, iar potrivit alin. 4 sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.

Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces (opinio necessitatis), susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheiere au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare, întrucât chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 alin. 1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește onorariul de executor stabilit la suma de 60 lei instanța îl va reduce la suma de 25 lei reprezentând 10% din suma rămasă de recuperat de la contestator având în vedere, prevederile art. 39 lit. a din Legea nr. 188/2000.

Referitor la suma în cuantum de 100 lei reprezentând notificare și comunicare acte de procedură, instanța constată că este nedatorată, întrucât nu s-a făcut dovada avansării și achitării acesteia de către creditoare, conform art. 669 alin. 4 C.p.civ., situație în care această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.

În ceea ce privește suma de 50 lei reprezentând taxe poștale instanța, având în vedere dosarul de executare nr. 181/2014 constată că s-au efectuat 4 comunicări, iar contravaloarea unei comunicări prin poștă cu confirmare de primire este în cuantum de 4,9 lei, precum și că s-a plătit o taxă extrajudiciară de timbru în cuantum de 6 lei, motiv pentru care totalul cheltuielilor reprezentând taxe poștale este în cuantum de 25,6 lei.

Prin urmare, rezultă că suma totală datorată de debitor cu titlu de cheltuieli de executare este de 150,6 lei, prin reducerea onorariului de executor judecătoresc de la suma de 60 lei la suma de 25 lei, prin reducerea sumei reprezentând taxe poștale de la 50 lei la 25,6 lei și nereținerea sumei de 100 lei reprezentând notificare și comunicare acte de procedură

În ceea ce privește celelalte motive invocate de contestator instanța arată că acestea reprezintă aspecte de fond ce puteau fi invocate în cadrul procesului ce a avut loc între părți, întrucât potrivit dispozițiilor art. 712, alin.1 Cod proc.civ. se prevede posibilitatea invocării unor apărări de fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare pentru situația în care titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească.

Față de aceste considerente în temeiul prevederilor art. 669 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța urmează a admite în parte contestația la executare, va îndrepta actul de executare constând în încheierea nr. 181/05.01.2015 întocmită de B. J. C. în dosarul de executare nr. 181/2014, în sensul că suma datorată cu titlu de cheltuieli de executare este de 150,6 lei, prin reducerea onorariului de executor judecătoresc de la suma de 60 lei la suma de 25 lei, prin reducerea sumei reprezentând taxe poștale de la 50 lei la 25,6 lei și nereținerea sumei de 100 lei reprezentând notificare și comunicare acte de procedură, urmând ca toate actele de executare subsecvente care fac referire la această încheiere fie îndreptate în consecință.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite instanța urmează a o respinge ca rămasă fără obiect având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 718 alin. 1 cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.

Având în vedere că suspendarea prevăzută de art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, are în vedere suspendarea cauzei până la soluționarea pe fond a contestației la executare și totodată că la acest termen cauza a rămas în pronunțare pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul Ș. N., domiciliat în C., ., . în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 22 Calea București, cu sediul în C., .. 27A, parter, jud. D..

Îndreaptă actul de executare constând în încheierea nr. 181/05.01.2015 întocmită de B. J. C. în dosarul de executare nr. 181/2014, în sensul că suma datorată cu titlu de cheltuieli de executare este de 150,6 lei, prin reducerea onorariului de executor judecătoresc de la suma de 60 lei la suma de 25 lei, prin reducerea sumei reprezentând taxe poștale de la 50 lei la 25,6 lei și nereținerea sumei de 100 lei reprezentând notificare și comunicare acte de procedură, urmând ca toate actele de executare subsecvente care fac referire la această încheiere fie îndreptate în consecință.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Președinte,Grefier,

C.-F. DrăgoiDiana G.

Red. C.F.D./Tehnored. D.G.

4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4447/2015. Judecătoria CRAIOVA