Contestaţie la executare. Sentința nr. 3324/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3324/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 30640/215/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR 3324/2015

Ședința publică de la 11.03. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. I. -judecător

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoare S.N.T.F.C. C.F.R. CALATORI C. și pe intimat B. G. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea prin consilier juridic P. O. si intimatul prin avocat Sunica C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, după care,

Consilier juridic P. O. pentru contestatoare, depune la dosar convenția de eșalonare 05.10.2012.

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterii pe fondul cauzei.

Consilier juridic P. O. pentru contestatoare, solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată și își menține concluziile scrise depuse.

Avocat Șunica C. pentru intimată, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, întrucât contestatoarea nu a executat de bună voie hotărârea judecătorească și nu a respectat nici convenția de eșalonare, fără cheltuieli de judecată..

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din data de 12.09.2013, contestatoarea S. "C. Călători" SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Bobilica G. C., anularea actelor de executare efectuate până în prezent în dosarul de executare nr. 13/E/2013 aflat pe rolul B. M. D., anularea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013, întoarcerea executării silite, cu restabilirea situației anterioare executării și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 2703/31.05.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, C. Călători, a fost obligată să plătească reclamantei o sumă de bani reprezentând diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 23.04.2009 – 31.12.2010, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

Contestatoarea a mai menționat faptul că prin somația Biroului Executorului Judecătoresc M. D., a fost somată să procedeze la plata sumei de_ lei, compusă din:_ lei reprezentând drepturi salariale, 4098 lei reprezentând dobânda, 1981 lei reprezentând inflația și plata cheltuielilor de executare în sumă de 2835,69 lei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 și următoarele din Cp.c art. 722 alin. 1 C.p.c.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 02.10.2013, instanța a luat act de împrejurarea că dosarul cauzei a primit termen de judecată în ședință publică în urma repartizării aleatorii completului de judecată CF 9 conform vechiul cod, fără a i se acorda un termen recomandat, însă cererea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile Noului Cod de Procedura Civilă și a dispus emiterea unei adrese către B. M. D., cu solicitarea de a ne înainta la dosar în copii conforme cu originalul dosarul de executare nr. 13/E/2013, acte comunicate la dosar la data de 21.10.2013, prin Serviciul Registratură.

Prin sentința civilă nr._/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția tardivității contestației la executare silită, în ceea ce privește actele de executare silită efectuate de B. M. D. în dosarul de executare nr. 13/E/2013, până la data de 11.06.2013 exclusiv și, pe cale de consecință, respinge contestația împotriva acestor acte de executare, ca fiind tardiv formulată.

A fost admisă în parte contestația la executare silită formulată de contestatoarea S. "C. Călători" SA, în contradictoriu cu pârâtul Bobîlca G. C..

A fost anulat parțial procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013 și adresa de înființare poprire nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013, întocmite de executorul judecătoresc M. D., numai în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc și onorariul expertului contabil și menține restul mențiunilor din cuprinsul acestor acte de executare.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea contestatoarei de restabilire a situației anterioare executării.

S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că:

Potrivit dispozițiilor art. 401 al. 1 lit. a C., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.

În speța dată, raportându-ne la textul legal sus-menționat, se constată că față de data introducerii acțiunii, respectiv 27.06.2013, contestarea actelor de executare silită efectuate de B. M. D. în dosarul de executare nr. 13/E/2013, până la data de 11.06.2013 exclusiv, este tardivă, nerespectând termenul procedural peremptoriu prevăzut de lege.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 2204,72 lei (1778 lei + 426,72 lei TVA) stabilit prin procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013, instanța reține că valoarea acestuia nu respectă prevederile art. 39 al. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești; în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

În consecință, onorariul maxim pe care executorul judecătoresc putea să-l perceapă în cauză era de 1778,9 lei cu TVA, adică 10% din valoarea creanței stabilite potrivit titlului executoriu, legea fiind clară în această privință și nefăcând nicio distincție.

În ceea ce privește onorariul de expert în cuantum de 500 lei stabilit prin procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013, instanța constată că în dosarul de executare silită nu există dovada avansării acestei sume de către creditor, astfel încât nu s-a făcut proba că onorariul a fost achitat expertului contabil desemnat de către executorul judecătoresc și, pe cale de consecință, în absența acestei dovezi, nu incumbă nici debitoarei obligația de a achita această cheltuială de executare stabilită în sarcina sa.

Din actele dosarului nu rezultă că sumele de bani reprezentând onorariu executor judecătoresc și onorariu expert ar fi fost plătite de către debitoare sau ar fi fost distribuite de executorul judecătoresc, motiv pentru care nu se impune restabilirea situației anterioare cu privire la acestea.

Față de cele expuse, văzând dispozițiile art. 399 și urm C., instanța a admis excepția tardivității contestației la executare silită, în ceea ce privește actele de executare silită efectuate de B. M. D. în dosarul de executare nr. 13/E/2013, până la data de 11.06.2013 exclusiv și, pe cale de consecință, va respinge contestația împotriva acestor acte de executare, ca fiind tardiv formulată, va admite în parte contestația la executare silită formulată de contestatoarea S. "C. Călători" SA, în contradictoriu cu pârâtul Bobîlca G. C., va anula parțial procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013 și adresa de înființare poprire nr. 13/E/2013 din data de 11.06.2013, întocmite de executorul judecătoresc M. D., numai în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc și onorariul expertului contabil și va menține restul mențiunilor din cuprinsul acestor acte de executare și va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de restabilire a situației anterioare executării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea susținând, în esență, că prima instanță în mod eronat a admis excepția tardivității contestației la executare, întrucât, procesul-verbal contestat, de stabilire a cheltuielilor de executare, încheiat la data de 11.06.2013, i-a fost comunicat la lada de 12.06.2013, conform dovezii de comunicare existentă la dosar, astfel că, în raport de data introducerii contestației la executare, respectiv 27.06.2013, excepția tardivității prevăzută de dispozițiile art. 401 alin. 1 lit. a) C.p.civ. se înfățișează, ca neîntemeiată

Prin decizia nr. 383/17.03.2014 a Tribunalului D. s-a admis recursul declarat de recurenta contestatoare S.N.T.F.C. C. CĂLĂTORI C. împotriva sent.civ.nr._/23.10.2014 a Judecătoriei C. în contradictoriu cu intimatul B. G. C., s-a casat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr._ .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit de expert

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data 21.01.2013, s-a formulat de către intimatul B. G. C., cerere de executare silită împotriva contestatoarei S. C. Călători SA și s-a întocmit dosarul de executare nr .13/E/2013 al B. M. D..

Titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită îl reprezintă sentința civilă nr 2703/2012 pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Potrivit art. 371 1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie . În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel .

Executarea silită este o modalitate de realizare a creanțelor, care se poate aplica atunci când acestea nu sunt achitate de bună voie de către debitor, sau dacă nu există o altă posibilitate sau modalitate de stingere a lor.

În speță, se reține că între părți s-a convenit încheierea unei convenții de eșalonare a debitului rezultat din titlul executoriu, convenție prin care creditorul declară că renunță expres la orice cerere de executare silită a titlului.

Părțile au stipulat că debitul datorat, pe care contestatoarea se obligă să-l achite de bună voie, este convenit în cuantum de 9294 lei, urmând să fie achitat în trei tranșe astfel:

Tranșa I- 34% în cursul anului 2012, tranșa II- 33% în cursul anului 2013, tranșa III -33% în cursul anului 2014.

De asemenea, părțile au convenit ca în termen de 30 de zile de la semnarea convenției să se achite un procent de 20% din tranșa I, diferența rămasă urmând a fi achitată în cursul anului 2012 și că în cazul în care debitoarea nu respectă termenele de plată prevăzute în convenție, creditorul are dreptul de a demara executarea silită, pentru sumele neachitate în termen de 30 de zile de la scadență.

Din listingul depus în dosar rezultă că debitoarea a plătit tranșa de bani convenită cu creditorul în luna noiembrie 2012.

În ceea ce privește restul de procent din această tranșă, scadent la 31 decembrie 2012, părțile au convenit un termen de grație de 30 de zile de la data scadenței, pentru demararea executării silite.

Se reține, că debitorul a solicitat executarea silită cu încălcarea acestui termen stabilit prin convenție.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că creditoarea a făcut dovada plății de bună voie a debitului datorat, motiv pentru care urmează să se admită contestația la executare formulată de aceasta, să se anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr .13/E/2013 al B. M. D. și să se dispună întoarcerea executării silite efectuată în dosarul de executare nr 13/E/2013 al B. M. D. si restabilirea situației anterioare executării.

În temeiul art 274 C., va obliga pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, dovedit cu chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E;

Admite contestatia la executare formulată de contestatoarea S. C. Călători SA, cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu intimatul Bobîlca G. C., domiciliat în Filiași, . C, ..1, ..

Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr .13/E/2013 al B. M. D. Dispune întoarcerea executării silite efectuată în dosarul de executare nr 13/E/2013 al B. M. D. si restabilirea situației anterioare executării.

Obligă pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 03 2015.

Președinte Grefier

M. I. G. D.

Redactat MI/Tehnored GD

4 ex/22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3324/2015. Judecătoria CRAIOVA